[Tangun]

3. Folosirea şi abandonarea negativismului

Orice rezistenţă internă este trăită ca negativism sub o formă sau alta. Orice formă de negativism este rezistenţă. În acest context, cele două cuvinte sunt aproape sinonime. Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare până la furia feroce, de la o stare de deprimare sau supărare tăcută la disperarea suicidară. Uneori, rezistenţa declanşează corpul emoţional de durere, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate provoca un negativism intens, ca furia, deprimarea sau suferinţa profundă.
Ego-ul crede că prin negativism poate manipula realitatea şi poate obţine ceea ce doreşte. Crede că prin negativism poate atrage o stare dezirabilă sau dizolva una indezirabilă.

Ori de câte ori sunteţi nefericiti, există credinţa inconştientă că prin nefericire „plătiţi” lucrul anume pe care-l doriţi.

Dacă „voi” — mintea — nu credeţi în faptul că nefericirea duce la vreun rezultat, de ce o mai creaţi? Adevărul este, desigur, că negativismul nu duce la niciun rezultat. În loc să atragă o stare dezirabilă, el o împiedică să apară. În loc să dizolve starea indezirabilă, el o ţine pe loc. Singura sa funcţie „utilă” este că întăreşte sinele fals şi acesta este motivul pentru care acesta o iubeşte.
Odată ce v-aţi identificat cu o formă sau alta de negativism, nu mai vreţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel inconştient profund, nu doriţi nici schimbări pozitive. Ele v-ar ameninţa identitatea de persoană deprimată, furioasă şi greu de mulţumit. Atunci veţi ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa voastra. Este un fenomen des întâlnit. Şi nebunesc în acelaşi timp.

Urmăriţi orice plantă sau animal şi lăsaţi-le să vă înveţe acceptarea situaţiei date, abandonarea în faţa Clipei de acum. Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa. Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea — care înseamnă a fi o unitate, a fi tu însuţi, a fi real. Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi, cum să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa sau moartea într-o problemă. Observarea lor este o meditaţie în sine. Cât de liniştite plutesc, într-o totală acceptare de sine, complet prezente în Clipa de acum, demne şi perfecte, aşa cum numai o Fiinţă fără minte poate fi.

O emoţie negativă nu poate conţine un mesaj important? De exemplu, dacă mă simt deseori deprimat poate fi un semn că ceva nu este în regulă cu viaţa mea şi mă poate obliga să îmi analizez situaţia de viaţă şi să fac anumite schimbări. Aşa că am nevoie să ascult ce îmi spune emoţia şi nu să o resping ca fiind negativă.

Da, emoţiile negative recurente conţin uneori un mesaj, ca şi bolile. Dar orice schimbări veţi face, indiferent dacă ele sunt legate de muncă, de relaţiile personale sau de mediul ambiant, acestea sunt, în ultimă instanţă, doar o cosmetizare — dacă nu vin dintr-o modificare de conştiinţă. Modificarea nu poate însemna decât un singur lucru: o prezenţă mai intensă. Când aţi ajuns la un anumit grad de prezenţă, nu mai aveţi nevoie ca negativismul să vă spună de ce anume aveţi nevoie într-o situaţie de viaţă dată. Dar atâta timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca pe un fel de semnal care să vă reamintească să fiţi mai prezent.
Cum împiedicăm apariţia negativismului? Cum scăpăm de el după ce a apărut?
Il împiedicaţi să apară fiind total prezent. Dar nu vă descurajaţi. Există foarte puţini oameni pe pământ care îşi pot menţine o stare de prezenţă continuă, deşi unii sunt foarte aproape de acest lucru. În curând cred că vor fi mult mai mulţi.
Ori de câte ori observaţi că resimţiţi o formă sau alta de negativism, nu o consideraţi un eşec, ci un semnal util, care vă spune: „Trezeşte-te! Părăseşte-ţi mintea! Fii prezent!”.

Chiar şi cea mai mică iritare este semnificativă şi trebuie acceptată şi analizată; altminteri, se va produce o acumulare crescândă a reacţiilor neobservate. Aşa cum v-am mai spus, aţi putea renunţa la negativism odată ce vă veţi da seama că nu doriţi ca acest câmp energetic să se afle în interiorul dvs. şi că este inutil. Dar în acest caz asiguraţi-vă că îl abandonaţi complet. Dacă nu reuşiţi să îl abandonaţi, atunci acceptaţi existenţa lui şi îndreptaţi-vă atenţia asupra acestui sentiment, aşa cum v-am arătat mai devreme.

Nu căutaţi nicio altă stare în afara celei în care vă aflaţi acum; altfel, veţi construi singur conflictul interior şi rezistenţa inconştientă. Iertaţi-vă pentru faptul că nu sunteţi împăcat. În momentul în care veţi accepta complet lipsa voastra de pace, ea se va transforma în pace. Orice lucru pe care îl acceptaţi pe deplin vă va duce acolo, vă va aduce pacea. Acesta este miracolul abandonării. Poate că aţi auzit expresia „întoarce şi celălalt obraz”, pe care a folosit-o acum 2.000 de ani un mare maestru spiritual. El încerca să exprime simbolic secretul lipsei de rezistenţă şi de reacţie. În această afirmaţie, ca şi în toate celelalte, el era interesat numai de realitatea voastra interioară, nu de comportamentul exterior din viaţă.

Natura compasiunii
Depăşind sfera contrariilor create de minte, veţi deveni asemeni unui lac adânc. Situaţia externă de viaţă şi tot ceea ce se întâmplă aici este suprafaţa lacului. Uneori calmă, uneori bătută de vânt şi neuniformă, în funcţie de cicluri şi anotimpuri, în adâncuri, totuşi, lacul este mereu netulburat. Voi sunteţi întreg lacul, nu doar suprafaţa lui, şi sunteţi în contact cu propria profunzime, care rămâne absolut nemişcată. Nu vă opuneţi schimbărilor, agăţându-vă mental de orice situaţie. Liniştea voastra interioară nu depinde de acest lucru. Rămâneţi în Fiinţă — neschimbătoare, atemporală, nemuritoare — şi satisfacţia sau fericirea voastra nu va mai depinde de lumea exterioară a formelor schimbătoare. Vă puteţi bucura de ele, vă puteţi juca, de asemenea, cu ele, puteţi crea forme noi şi aprecia frumuseţea lor. Dar nu va fi nevoie să vă ataşaţi de niciuna.

Când devii atât de detaşat nu înseamnă că te îndepărtezi şi de ceilalţi oameni?

Dimpotrivă. Atâta timp cât nu sunteţi conştienti de Fiinţă, nu veţi înţelege realitatea altor persoane, pentru că nu aţi descoperit-o pe a voastra. Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu include numai corpul, ci şi mintea lor. Relaţiile autentice devin posibile numai atunci când există conştiinţa Fiinţei. Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi mintea altei persoane ca pe un ecran în spatele căruia puteţi simţi realitatea ei adevărată, aşa cum o simţiţi pe a voastra. Aşa că, atunci când vă veţi confrunta cu suferinţa sau cu comportamentul inconştient al altei persoane, rămâneţi prezent şi în contact cu Fiinţa şi astfel veţi putea privi dincolo de formă, simţind Fiinţa pură şi strălucitoare a celuilalt prin propria Fiinţă. La acest nivel, orice suferinţă este recunoscută ca iluzorie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma. Uneori această înţelegere este însoţită de miracole ale vindecării prin trezirea conştiinţei Fiinţei în alţii — dacă aceştia sunt pregătiţi.
Aceasta este compasiunea?
Da. Compasiunea este conştiinţa unei legături profunde între voi şi toate celelalte fiinţe. Unul dintre cele mai puternice exerciţii spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice, inclusiv a propriei fiinţe. Acest lucru se numeşte „moartea înainte de moarte”. Pătrundeţi cât mai profund în acest exerciţiu. Forma voastra fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Şi totuşi voi sunteţi încă aici — prezenţa divină din voi. Radiind, complet trează. Niciun lucru real nu a murit vreodată, numai numele, formele şi iluziile.
Conştiinţa existenţei acestei dimensiuni nemuritoare, natura voastra adevărată, este cealaltă latură a compasiunii. La un nivel profund, recunoaşteţi acum nu numai propria nemurire, dar prin ea şi pe aceea a tuturor fiinţelor. La nivelul formei, vă împărtăşiţi din moartea şi efemerul existenţei. La nivelul Fiinţei, împărtăşiţi viaţa eternă, strălucitoare. Acestea sunt cele două aspecte ale compasiunii. În compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristeţea şi bucuria, se contopesc într-un singur sentiment şi se transformă într-o pace interioară profundă. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili oamenii şi are o mare putere de vindecare şi transformare. Dar adevărata compasiune, aşa cum am descris-o eu, este rară. O empatie profundă pentru suferinţa altei fiinţe umane necesită, bineînţeles, un grad înalt de conştiinţă, dar reprezintă numai o latură a compasiunii. Nu este completă. Adevărata compasiune depăşeşte empatia sau simpatia. Ea nu apare până când tristeţea nu se contopeşte cu bucuria, bucuria Fiinţei dincolo de formă, bucuria vieţii eterne.