[Iustin44]

În prealabil postat de macs

Iustin44 , sincer, nu inteleg problema ta.
nu te obliga nimeni sa te ingrijesti, sa te speli, sa te imbraci bine, etc

dar nu vad rostu in a aduce jigniri ("curve", etc) celor care fac aceste lucruri.

nu ai nici un drept sa definesti tu notiunea de "frumos" pentru toti. notiunea asta capata noi valente pentru fiecare persoana in parte. nu poti sa impui altora definita ta pentru "frumos" pentru ca oamenii nu sunt, si nu vor deveni niste roboti trasi la indigo.

nu ma intelege gresit, nici eu nu sunt un "fan" al machiajului excesiv, dar daca unei femei ii place cum arata asa, prietenului/sotului ii place, atunci care e problema?

De ce ma rastalmacesti? Iata citatul:"In Occident numai prostituatele se machiaza ca sa-si arate meseria. Celelalte femei, foarte discret ceea ce la noi nu se poate."(pt ca fetele noastre chiar cred ca cu cat sunt mai vopsite cu atat devin mai frumoase. Problema principala esta daca machiajul si bijuteriile sunt pacat. Eu nu pot sa am pareri personale in afara "Bisericii care este stalpul si temelia Adevarului" cum spune Sf.Ap. Pavel, daca vreau sa fiu crestin cu adevarat. Din cauza celor cu pareri personale au iesit atatea secte in lume. Mantuitorul Hristos si Biserica Sa nu obliga pe nimeni sa faca ce nu-i place. Dar fiind un forum ortodox trebuie sa stim care e pozitia Bisericii si ce spune Sf. Scriptura.Pentru cã noi crestinii ortodocsi, cu privire la orice lucru, trebuie sã cercetãm si sã credem numai Sfintei Scripturi, tot asa se cuvine sã procedãm si în cazul acesta. Iata ce spune Pr. Savatie Bastovoi:

Despre inele si cercei si podoabe femeiesti în general avem foarte multe referiri atât în Vechiul, cât si în Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia gãsim: Pentru cã fiicele Sionului sunt atât de mândre si umblã cu grumajii pe sus si cu priviri obraznice, cu pasi domoli, cu zãngãnit de inele la picioarele lor&

Cum sã nu recunoastem în aceste cuvinte pe fetele din zilele noastre, mai ales în zilele cãlduroase de varã? Dar iatã cã ceea ce se spune mai departe despre ele este înspãim>ntãtor, cãci vine de la un om care a profetit si nasterea lui Hristos din fecioarã si s-a împlinit. Zice proorocul: &Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor (Isaia 3, 16-17). Adicã, Domnul va descoperi desertãciunea si zãdãrnicia acestui mod de viatã în ziua Judecãtii.

În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunite, cercei, brãtãri, vãluri, cununi, lãntisoare, cingãtori, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sãrbãtoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subtiri, turbane si tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, si în loc de cingãtori, frânghie, în loc de cârlionti fãcuti cu fierul, plesuvie, în loc de vesmânt pretios, zdrente, si în loc de frumusete, pecete de robie (3, 18-24).

Iatã cât de felurite si cât de multe erau podoabele încã de pe vremea proorocului Isaia! Iatã cã, pe lângã cercei si inele, proorocul aminteste chiar si pãrul fãcut cu fierul si verigile de nas, care în tara noastrã abia acum încep sã capete popularitate, dupã modelul rãtãcirii occidentalilor. Asadar, nu este adevãrat sã zicem cã trãim o altã vreme , mai modernã , si cã acum nici nu s-ar putea fãrã bijuterii si machiaj. Cei care spun cã "s-au schimbat vremurile" se însalã. Nu vremurile s-au schimbat, ci oamenii. Soarele rãsare tot de la rãsãrit si apune la apus, ziua are tot 24 de ore, sunt tot sapte zile în sãptãmânã, dar firea oamenilor s-a schimbat.

Vedem cã podoabele femeiesti au o vechime foarte mare si, într-o oarecare mãsurã, putem vorbi chiar despre aspectul oarecum primitiv al împodobirii femeilor. Cred cã fiecare a avut ocazia sã vadã la televizor, sau mãcar în reviste, imagini ale femeilor din triburile care încã mai existã în zonele putin umblate ale vestului sãlbatic, descoperite nu demult. Si femeile aborigenilor poartã cercei în nas, inele si brãtãri si practicã machiajul, fãrã sã fie câtusi de putin moderne .

Dar... nu cred cã este cazul nostru. Cãci nu toate femeile se machiazã violent si nici nu poartã bijuterii vulgare. Ce rãu poate sã fie într-un inel sobru sau într-un cercel discret, care aproape cã nici nu se observã, într-o brãtarã bine aleasã sau un lãntisor, dacã nu sunt deloc vulgare?

Ce au toate acestea cu desfr>narea? Cãci chiar dacã poate unele femei se si gîndesc la asta, multe din ele nu au nici un scop necurat. Ele fac asta doar pentru sotul legitim, iar cele mai tinere, pentru alesul lor. Unele însã nu o fac nici mãcar pentru atât, ci pur si simplu, pentru a nu se deosebi de semenele lor, pentru a nu pãrea niste tãrãnoaice .

De ce dar Dumnezeu care este mult-milostiv si este Dragostea însãsi, dupã cum zise Sf. Ioan Teologul si Evanghelistul, fãgãduieste pedepse atât de groaznice pentru niste mãruntisuri ca acestea?!

Trebuie sã explicãm lucrurile, pentru cã altfel reiese cã Dumnezeu este rãu si rãzbunãtor, ceea ce nu se potriveste cu învãtãtura noastrã despre Cel Care ne-a adus din nefiintã la fiintã, iar atunci când L-am pãrãsit si L-am trãdat pânã-ntr-atât a jelit cãderea noastrã, încât a trimis pe unicul Sãu Fiu cel mult iubit drept jertfã de rãscumpãrare pentru noi.

Podoabele femeiesti sunt de origine pãgânã si peste tot în Sfânta Scripturã au o conotatie negativã

Însusi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor sã fãureascã podoabe: Iatã, Eu am rânduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din semintia lui Iuda si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de întelepciune, de pricepere, de stiintã si de iscusintã la tot lucrul, ca sã facã lucruri de aur, de argint si de aramã, de mãtase violetã, stacojie si visinie, si de in rãsucit, sã slefuiascã pietre scumpe pentru podoabe si sã sape în lemn tot felul de lucruri (Iesirea 31, 2-5).

Acestea însã i-au fost date omului ca el sã le foloseascã întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului în vremea lui Moise (iar azi pentru pictarea icoanelor si confectionarea obiectelor de cult bisericesti) si nu pentru împodobirea femeilor.

Dar, asa cum în rai protopãrintii nostri Adam si Eva au folosit darul vointei libere împotriva lor, alegând moartea în locul nemuririi, tot asa si oamenii de mai târziu, mostenind în ei sãmânta relei împotriviri, au folosit si toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult împotriva lor, dupã cum scrie si dumnezeiescul Apostol Pavel, cã: au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricãcios cu asemãnarea chipului omului celui stricãcios (Romani 1, 23).

Împodobirea femeilor se practica la popoarele pãgâne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeitãti, sau erau puse în slujba unor zeitãti si duhuri: fiicele lor înfrumusetate si împodobite ca chipurile templului , le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile pãgâne, mai ales din cele egiptene, s-au pãstrat si astãzi în muzee si fiecare are cel putin închipuire despre ele, chiar si din manualele de istorie scolare. Modelele egiptene sunt preluate cu mare succes de creatorii de modã contemporani: serpi, motive solare, cocostârci, diferite pãsãri, animale si plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astãzi.

Dar aceste motive nu erau înt>mplãtoare, cãci se stie cã pãgânii se închinau soarelui, lunii, animalelor si chiar pietrelor. Podoabele femeiesti, cât si cele bãrbãtesti, reprezentau aceste obiecte idolesti.

Trãind multã vreme în robia egipteanã, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mânia lui Dumnezeu. Ei aveau poruncã de la Dumnezeu: De datinile pãmântului Egiptului în care ati trãit sã nu vã tineti, nici de datinile pãmântului Canaanului î>n care am sã vã duc, sã nu vã tineti nici sã nu umblati dupã obiceiurile lor (Levitic. 18, 3). Idolii dumnezeilor lor sã-i ardeti în foc; sã nu doresti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca sã nu-ti fie aceasta cursã. Si urâciunea idoleascã sã n-o duci în casa ta ca sã nu cazi sub blestem ca ea (Deut. 7, 25-26).

Dar poate cã acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei si numai pentru timpul acela? Cãci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp si situatie, iar mai târziu au fost schimbate, cum ar fi tãierea împrejur, ziua sâmbetei s.a. Dupã cum spune si Apostolul neamurilor Pavel: cã de vã veti tãia împrejur, Hristos nu vã va folosi la nimic (Galateni 5, 2); si cei ce voiti sã vã îndreptati prin Lege v-ati îndepãrtat de Hristos, ati cãzut din har (5, 4).

Se pare cã nu. Acelasi Apostol scrie în Epistola cãtre Timotei: Asemenea si femeile, în îmbrãcãminte cuviincioasã, fãcându-si lor podoabã din sfialã si din cumintenie, nu din pãr împletit si din aur, sau din mãrgãritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temãtoare de Dumnezeu (2, 9). Iarãsi vedem cã se specificã aurul si mãrgãritarele ca ceva negativ.

Fãrã îndoialã, bijuteriile sunt izvor de rãutate. Nu în zadar din ele s-a fãcut si cel mai mare rãu cu putintã, simbolul lepãdãrii de Dumnezeu - vitelul de aur din Vechiul Testament. Atunci când poporul evreu s-a rãzvrãtit împotriva lui Dumnezeu el si-a fãcut idol din cerceii femeilor si fetelor israelite (Ies. 32, 1-4).

Dintotdeauna bijuteriile si podoabele au fost simboluri ale desfrânatelor. Iatã cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsã pe desfrânata cea mare . Si a venit unul din cei sapte îngeri, care aveau cele sapte cupe, si a grãit cãtre mine, zicând: Vino sã-ti arãt judecata desfrânatei celei mari, care sade pe ape multe, cu care au desfrânat împãratii pãmîntului si cei ce locuiesc pe pãmânt s-au îmbãtat de vinul desfrânãrii ei. Si m-am dus, în duh, în pustie si am vãzut o femeie sezînd pe o fiarã rosie, plinã de nume de hulã, având sapte capete si zece coarne. Si femeia era îmbrãcatã în purpurã si în stofã stacojie si împodobitã cu aur si cu pietre scumpe si mãrgãritare (17, 1-4).

Iatã cã ceea ce o personalizeazã pe desfrânatã sunt aurul, pietrele scumpe si mãrgãritarele. Despre nici o femeie n-am vrea sã se spunã în ziua judecãtii: Si am vãzut o femeie, beatã de sângele sfintilor si de sângele mucenicilor lui Iisus, si vãzând-o, m-am mirat cu mirare mare (Apocalipsa 17, 6).

Sã scoatem de pe noi, ca dovadã a pocãintei, podoabele si hainele înfrumusetate. Cãci atunci când a voit sã-i ierte pentru idolul pe care si l-au fãcut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: Voi sunteti popor îndãrãtnic. De voi merge eu în mijlocul vostru într-o clipealã vã voi pierde. Dezbrãcati acum de pe voi hainele voastre cele frumoase si podoabele voastre si voi vedea ce voi face cu voi (Ies. 33, 5-6).

Lepãdarea podoabelor si a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem cãpãta iertare de pãcate: Si iatã noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur: lanturi, brãtãri, inele, cercei si salbe, pentru curãtirea sufletelor noastre înaintea Domnului (Num. 31, 50).

O estimare psihanaliticã

Dar acum sã dãm o explicatie mai exactã si mai rationalã, folosindu-ne chiar de experienta psihologiei în acest sens, pentru a fi mai aproape de întelegerea si sensibilitatea omului contemporan. Ce determinã pe o femeie sã se machieze, sã-si punã cercei si sã poarte inele, fie cã este tânãrã, bãtrânã, bogatã, sãracã, frumoasã sau urâtã? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul, vãlurile si toate celelalte? Au ele vreo legãturã cu desfrânarea? În ce mãsurã?

Pentru cei care poate nu stiu (nu-i nici un rãu în asta), trebuie sã le spunem cã a existat un medic învãtat la sfârsitul secolului 19, pe nume Sigmund Freud, evreu, care a trãit în Austria, întemeietorul unei ramuri care îmbinã medicina cu psihologia, numitã psihanalizã . Aceastã stiintã se ocupã de studiul comportamentului uman si încearcã sã stabileascã, pe cât îngãduie Dumnezeu, factorii sau motivele care determinã anumite hotãrâri ale oamenilor, în diferite situatii, mai ales în cazul bolilor si dereglãrilor psiho-afective. Trebuie sã stim cã Sigmund Freud a aplicat si a fondat aceastã metodã îndeosebi în cazul nevrozelor si al isteriei, cercetând mii de cazuri, ceea ce, se întelege, este un lucru special si nu poate fi aplicat la toti oamenii la fel de usor si cu garantia unui rezultat plauzibil. Acesta a si fost motivul pentru care Freud, dar mai ales urmasii lui, au dat nastere unor pãreri despre sufletul omului foarte dãunãtoare si potrivnice învãtãturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandãm sã-l citeascã nimeni, pentru a nu-si pricinui rãni mari si foarte-foarte greu de vindecat. Totusi, multe din ideile psihanalizei sunt bune si sunt folosite si astãzi cu succes în tratarea multor dereglãri psiho-afective.

Pe scurt, psihanaliza sustine cã fiecare om, pe lângã latura sa constientã mai are si alta mai putin cunoscutã, tainicã, adicã subconstientul . Aici, în subconstient, este locul în care se depoziteazã toate gândurile si pornirile noastre rele, rusinoase: gândurile de ucidere si sinucidere, de desfrânare, de sete dupã bogãtii, de care în mod normal ne rusinãm si nu ne place ca altcineva sã ni le cunoascã. Procesul de ascundere a gândurilor neplãcute se numeste refulare iar cel de descoperire, de scoatere la ivealã a lor se numeste defulare . De fapt, aceasta si este cheia principalã a vindecãrilor prin metoda psihanaliticã, adicã descoperirea si defularea cauzelor anumitor nelinisti si suferinte, sondând memoria pacientului pânã la copilãrie. Este evident împrumutul lui Freud din practica spovedaniei crestine. Totusi, ceea ce face ca dereglãrile persoanelor tratate prin metoda psihanalizei sã se reînnoiascã dupã o perioadã de timp, este faptul cã, spre deosebire de mãrturisirea ortodoxã, acestia, desi au dobândit o liniste vremelnicã prin actul mãrturisirii, ei nu au cãpãtat dezlegarea acelor pãcate prin care se aduce linistea desãvârsitã si statornicia, care se dã doar de Începãtorul linistei si al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos, prin mâna preotului.

În limbajul ortodox, subconstientul este locul tuturor patimilor, dar si al îndemnurilor care vin de la diavol, care lucreazã în ascunsul nostru.

Aceste patimi si porniri ascunse, pe care nu le dãm pe fatã, totusi ne influenteazã foarte puternic latura noastrã constientã, determinând si de multe ori chiar conducând din umbrã faptele si actiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este tocmai faptul cã ea îl înfãtiseazã pe om ca pe un rob condamnat al tuturor acestor patimi si porniri ascunse, care-i determinã din umbrã viata în chip fatal si oarecum împotriva voii lui.

Totusi, nu putem nega multe din concluziile psihanalizei despre subconstientul nostru, cãci ele se adeveresc si de practica de douã mii de ani a Ortodoxiei, fiind înregistrate în tratatele de asceticã ale Sfintilor Pãrinti. Desigur, stiinta psihanalizei despre modul în care subconstientul influenteazã si rãbufneste în constient nici nu se poate compara cu amploarea si exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice psiholog, dacã va cerceta faptul.

Cu toate acestea, apelãm, fãrã nici un compromis din punct de vedere al învãtãturii ortodoxe, la acesti termeni de constient si subconstient ai psihanalizei, si ne folosim de metoda ei, pentru cã ea este mai usor de înteles pentru omul contemporan. Dar si pentru cã astfel ne atragem argumente si din afara Ortodoxiei, cele ale stiintei si ale practicii medicinii si psihologiei, pentru cei care încã nu au credintã desãvârsitã si nu au cunoscut cã plinãtatea adevãrului este în Ortodoxie.

Tipuri de femei si motivele pentru care se împodobesc

Asadar, putem clasifica, cu aproximatie, tipurile de femei si motivele pentru care se împodobesc, în functie de vârstã, frumusete, situatie materialã si origine socialã.

Primul motiv si cel mai frecvent, pentru care o femeie se împodobeste este dorinta de a iesi în evidentã, fie pentru a-si arãta frumusetea fizicã, fie pentru a-si arãta originea socialã bunã, adicã bogãtia. Existã chiar cazul patologic al acestui gen de femei, adicã istericele. În cazul isteriei femeile se machiazã si se îmbracã foarte strident si de cele mai multe ori neconventional, numai pentru a atrage atentia. Aceste femei suferã foarte mult dacã nu li se acordã atentie si pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu rabdã si te întreabã singure dacã le stã bine în cutare rochie sau îti dau sã le mirosi gîtul ca sã le spui dacã îti place parfumul cu care s-au dat. Nu trebuie sã le judecãm aspru pentru cã, repet, este vorba de o formã de boalã.

Totusi, veti spune cã majoritatea femeilor suferã mai mult sau mai putin de aceastã boalã! Aici nu trebuie sã amestecãm si desfrânatele notorii, care de multe ori practicã aceleasi metode. Asta nu înseamnã cã istericele nu sunt si desfrânate, ci pur si simplu cã, spre deosebire de altele, ele sunt si bolnave.

Desigur, machiajul are în primul rând menirea de a ascunde imperfectiunile. Asa este vopsitul genelor, al buzelor, fondul de ten s.a. De exemplu, dacã o femeie are buzele foarte subtiri si strâmbe si pe deasupra fãrã culoare, ea si le îngroasã cu ruj si cu creionul de contur. Sau dacã o femeie are o culoare urâtã a fetei sau zbârcituri, ea se va da cu fond de ten.

Asadar, sunt de înteles motivele pentru care se machiazã femeile trecute de tinerete si cele, ca sã ne exprimãm asa, mai urâtele. Dar oare nu-si scot ele de cele mai multe ori, tocmai prin aceasta, în evidentã toate defectele pe care ar fi vrut sã le ascundã?

Atunci de ce se machiazã femeile frumoase si tinere, care nici mãcar nu au defecte, ci dimpotrivã? În cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un oarecare defect, ci de a pune în evidentã o calitate, de exemplu frumusetea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmeticã foarte scumpã si au cercetat tratatele de modã. Dar si din rândul acestora cele mai multe, în loc sã se înfrumuseteze, dupã cum au vrut, stricã si ce au avut frumos de la Dumnezeu.

Tot asa este si cu bijuteriile. Nu va purta inele o femeie care are degetele butucãnoase si scurte, pentru a nu atrage atentia asupra lor. Sau nu-si va despleti pãrul una care are pãrul sârmos si gros, ci numai cea cu pãrul moale si mãtãsos. La fel cum nu poartã fustã scurtã cea cu picioare scurte si strîmbe, mai ales dacã mai este si grãsutã. Cu toate cã foarte multe din aceste sãrmane, pe care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut sã le fereascã mai usor de moartea desfrâului, se împopotoneazã exact pe dos de cum ar trebui.

Asadar, trebuie sã deosebim douã categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta pentru a-si ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie cã este vorba de aspectul fizic, fie de originea si situatia socialã. Cealaltã categorie sunt femeile frumoase, care se împodobesc pentru a-si scoate în evidentã calitãtile fizice, adicã pentru a pãrea si mai frumoase, dar de multe ori si pentru a-si etala buna situatie financiarã.

Existã si categoria celor care se machiazã pentru cã asa au vãzut si cred cã este un lucru care tine de bunele maniere. Cu toate acestea, orice om cu minte bunã întelege cã a cãuta la spiritul vremii este un semn de slãbiciune si lipsã de personalitate. În spatele grijii pentru haine frumoase si podoabe se ascunde, totusi, complexul de infioritate si teama de a nu plãcea. Femeile întelepte nu-si pun nãdejdea nici în vopsele, pe care le spalã ploaia si le stricã sudoarea, nici în hainele care se învechesc si se aruncã, ci în propriile virtuti.

De aceea, atunci când vom vedea în bisericã o femeie machiatã si împodobitã, trebuie sã o tratãm în functie de aceasta. Cãci, într-un fel este cea care s-a machiat influentatã de moda timpului, fãrã pricepere, folosind o cosmeticã ieftinã si nepotrivitã, si altfel este cea care si-a fãcut din machiaj o meserie . Acest fel de machiaj este bãtãtor la ochi si chiar scandalos. Totusi, o astfel de femeie va renunta mai usor decât una machiatã mai discret, dar cu o cosmeticã scumpã si cu multã artã. Cãci aceasta din urmã a cheltuit foarte multi bani si timp pânã a ajuns la discretia machiajului care pare mai nevinovat decât al celor dintâi, dar nu este.

De aceea, vãzând sãrãcia, stângãcia, într-un cuvânt complexul de inferioritate al celor dintâi, chiar dacã mascat de o nepotrivitã îndrãznealã, sã nu le bruscãm, cã nu stiu ce fac. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil în cazul celor din a doua categorie, care din cauza orgoliului, s-ar putea sã nu mai vinã niciodatã.

În ultimã instantã, bijuteriile au o menire strict eroticã. Ele pun în evidentã zonele erogene ale corpului uman, adicã zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la excitarea sexualã, de parcã n-ar fi tot trupul nostru numai bube din tãlpile picioarelor pânã în crestetul capului , dupã cum s-a spus despre Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupesti, leprã, iar noi avem bubele poftei de desfrânare, care supureazã în chip nevãzut pe trupurile noastre, din tãlpi si pânã-n crestet . Despre aceste zone erogene s-au scris sute de mii de cãrti si reviste, pe care nu cred cã este om sã nu le fi vãzut vreodatã, fãrã sã vrea, la tarabe sau pe garduri.

Aceastã asa numitã artã a dragostei , prin care omul este chemat sã batjocoreascã asemãnarea lui Dumnezeu si sã întreacã în spurcãciuni pe dobitoace, a pãtruns în tara noastrã mai ales dupã cãderea comunismului. Ea cunoaste o traditie de mii de ani în filosofiile si pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei si Chinei, care învatã cã în timpul plãcerii sexuale (orgasm) omul se contopeste cu absolutul , de fapt cu diavolul. Existã numeroase secte care propovãduiesc anume acest fel de unire cu dumnezeu , rãspândite acum si în tara noastrã. Cartea fundamentalã care cuprinde aceste învãtãturi se numeste kama-sutra si a fost tradusã si în limba românã, aducând multã moarte în rândurile tinerilor, dar si al celor cãsãtoriti, spre rusinea lor.

Existã pãrerea printre femei cã bãrbatilor le plac mai mult femeile machiate si împodobite si multe sunt geloase pe ele. Din aceastã cauzã, vãzând cã bãrbatul lor trage cu ochiul dupã astfel de femei, de ciudã multe încep sã se machieze. Pãrerea aceasta este falsã. Faptul cã bãrbatii trag cu ochiul dupã femeile machiate si împopotonate nu este deloc o dovadã a frumusetii acestora, ci pur si simplu, prin tinuta lor, acestea îsi exprimã predispozitia lor pentru curvie. De aceea si bãrbatii se uitã mai mult dupã ele, deoarece ei stiu cã pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie de timp, rãbdare si seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei paparude cu care poti sã faci ce vrei fãrã nici o rãspundere. Altfel cum s-ar explica faptul cã atunci cînd vine vorba de cãsãtorie, toti cautã fete cuminti ? Astfel, cele care se machiazã si se împopotoneazã chiar cred cã sunt frumoase, nestiind cã bãrbatii care mai înainte le-au strâns în brate si le-au spus vorbe de alint, pe urmã, când rãmân între ei, povestesc totul cu deamãnuntul, le batjocoresc si râd de ele, numindu-le proaste.