[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Formele fac parte dintr-o realitate iluzorie, a mintii. Spre exemplu din iluzia fundamentala fac parte nasterea si moartea, ca forma, corp fizic.

Intrebare: "Nu sunt de acord cu ideea că un corp are nevoie să moară. Sunt convins că putem ajunge la nemurirea fizică. Dar motivul pentru care corpul moare este acela că noi credem în moarte?
Corpul nu moare pentru că voi credeţi în moarte. Corpul există, sau pare să existe, deoarece credeţi în moarte. Corpul exista pentru ca va identificati cu forma. Forma moare in final. Corpul şi moartea sunt aspecte ale aceleiaşi iluzii, create de modul de conştiinţă dominat de sinele fals, care nu are conştiinţa Sursei vieţii şi se vede pe sine ca separat şi constant ameninţat. Astfel, creează iluzia că sunteţi un corp, un vehicul fizic dens, constant ameninţat.
A te percepe pe tine sub forma unui corp vulnerabil, care s-a născut şi peste puţin timp moare — aceasta este iluzia. Corpul şi moartea: o singură iluzie. Nu pot exista una fără alta. Vreţi să păstraţi o parte a iluziei şi să scăpaţi de cealaltă, însă acest lucru este imposibil. Fie o păstraţi pe toată, fie o abandonaţi în întregime.
Totuşi, nu puteţi scăpa de corp şi nici nu trebuie să faceţi acest lucru. Corpul este o percepţie incredibil de greşită a naturii voastre adevărate. Dar natura voastra adevărată este ascunsă undeva în această iluzie, nu în afara ei, şi astfel corpul este singurul punct de acces spre ea.
Dacă aţi vedea un înger, dar l-aţi confunda cu o statuie, tot ce ar trebui să faceţi ar fi să vă modificaţi felul de a privi şi să observaţi din nou mai atent „statuia de piatră”, nu să începeţi să vă uitaţi în altă parte. Atunci aţi descoperi că nu a existat niciodată o statuie de piatră.
Repet, nu uitaţi că felul în care percepeţi lumea este o reflectare a stării voastre de conştiinţă. Nu sunteţi separat de ea şi nu există nicio lume obiectivă în afara ei. În fiecare moment, conştiinţa voastra creează lumea în care trăiţi. Dacă ai impresia ca esti o formă, atunci nu te poti elibera de ciclicitatea naştere-moarte. Aici e conştiinta ce trebuie trezită.
Aceasta este iluminarea.

Da, draga Tangun, aici ai dat direct raspuns la intrebari fara sa te mai legi de cel ce intreaba. Nu ca m-as fi suparat daca o faceai, dar asa mi se pare mai corect. Ma bucur ca nu te-a afectat replica mea. Iarta-ma pentru incomoditatea ei.
Acuma trec la subiect. Da, trebuie sa recunosc ca ma asteptam la acest raspuns. Adica forma e o iluzie a mintii din care sinele nostru adevarat trebuie sa se trezeasca. Sigur, eu am alta viziune aici, dar vroiam sa vad si viziunea ta. As putea raspunde cu o gluma, ca sa destindem putin atmosfera, ca iluzia formei musca! Si as argumenta asa. M-am dus de dimineata la cainele meu sa-i explic iluminarea. El astepta sa-i dau de mancare, iar eu am zis ca de data asta ii voi servi o "mancare" spirituala. Zis si facut. Numai ca lupul meu nu a apreciat deloc mancarea mea spirituala si, intr-un moment de neatentie a mea, cand ii explicam, aratand cu degetul spre el ca forma lui e doar o iluzie mentala, hap la degetul meu, probabil fiind si el furat de iluzia ca degetul e os, l-a muscat zdravan de tot incat am avut asa o "stra-iluminare" de tare de s-a auzit pana in marginea cealalta de sat. Doua babe surde m-au blagoslovit ca au auzit pentru prima oara un sunet si alte doua ca au surzit.
Acuma, lasand gluma la o parte, inteleg ca iluminarea, in viziunea ta, consta in parasirea iluziei formei, cea cu care se identifica mintea noastra, sinele nostru cel fals, in parasirea dualitatii, modalitatea prin care mintea noastra face evaluarile si, la urma de tot dar cel mai important, in parasirea iluziei separabilitatii. Adica, mintea e cea care ne da falsa impresie ca suntem separati si separabili, in entitati individuale, cand de fapt nu exista entitati separate ci totul e una. Aceasta e iluminarea. Sa-mi spui, te rog, daca am inteles bine mesajul tau.
Cand am ajuns la aceasta stare de iluminare o pace si o liniste profunda ne va cuprinde si o bucurie constanta va izvori din ea. Sper ca am inteles bine.

Lumea noastră umană colectivă este creată în mare parte prin nivelul de conştiinţă pe care noi îl numim minte. Chiar şi în interiorul lumii umane colective există diferenţe majore, multe „sublumi”, în funcţie de cel care percepe sau creează lumea respectivă. Deoarece toate lumile sunt conectate, când conştiinţa umană colectivă se transformă, natura şi lumea animalelor vor reflecta această transformare. De aici şi afirmaţia din Biblie, potrivit căreia în era următoare „apoi am păşit într-un câmp plin de tot felul de animale — leul, mielul, leopardul şi lupul -— stând toţi la un loc într-o unire desăvârşită”. Aceasta indică posibilitatea unei ordini complet diferite a realităţii.

Lumea aşa cum ne apare ea azi, după cum am mai spus, este în mare o reflectare a minţii conduse de sinele fals. Frica fiind o consecinţă inevitabilă a iluziilor induse de sinele fals, lumea noastră este dominată de frică. Aşa cum imaginile dintr-un vis sunt simboluri ale stărilor şi sentimentelor interioare, la fel realitatea noastră colectivă este în mare parte expresia simbolică a fricii şi a straturilor profunde de negativism acumulate în psihicul uman colectiv. Nu suntem separaţi de lumea noastră, aşa că atunci când majoritatea oamenilor se vor elibera de iluzia sinelui fals, această schimbare interioară va afecta întreaga creaţie. Veţi locui efectiv într-o lume nouă. Este o schimbare a conştiinţei planetare. Un straniu proverb budist spune că fiecare copac şi fiecare fir de iarbă vor deveni în ultimă instanţă puncte de iluminare ale aceluiaşi adevăr. După spusele Sfântului Pavel, întreaga creaţie aşteaptă ca oamenii să atingă iluminarea. În felul acesta interpretez eu propoziţia: „Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu” [Romani 8, 19]. Sfântul Pavel continuă spunând că, prin aceasta, întreaga creaţie se va mântui: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” [Romani 8, 22].
Ceea ce se naşte este o conştiinţă nouă şi, ca o inevitabilă reflexie a ei, o lume nouă. Acest lucru este prezis şi în Noul Testament, în Apocalipsă [21, 1]: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut”.

Dar nu confundaţi cauza cu efectul. Sarcina voastra principală nu este căutarea mântuirii prin crearea unei lumi mai bune, ci trezirea din identificarea cu forma. Atunci nu veţi mai fi legat de această lume, de acest nivel al realităţii. Vă veţi putea simţi rădăcinile în Nemanifest şi astfel vă veţi putea elibera de ataşamentul faţă de lumea manifestă. Vă veţi putea bucura de plăcerile trecătoare ale acestei lumi fără să mai existe frica de pierdere, aşa că nu veţi mai simţi nevoia să vă agăţaţi de ele. Deşi veţi putea simţi bucuriile plăcerilor senzoriale, dorinţa şi nevoia de a simţi experienţele senzoriale nu vor mai exista, ca de altfel nici căutarea constantă a satisfacţiei prin gratificare psihologică, prin alimentarea sinelui fals. Veţi fi în contact cu ceva infinit mai mare decât orice plăcere, mai mare decât orice lucru manifest.
Într-un fel, nu veţi mai avea nevoie de lume. Nu veţi mai avea nevoie ca ea să fie altfel decât este.

Problema e ca pentru mine aceasta viziune si aceasta stare de iluminare e mult prea putin. Stiu, vei spune ca din cauza legaturii cu forma, ca n-am parasit acele identificari cu aia, cu aia, cu aia, din cauza asta am impresia falsa ca iluminarea reprezinta mai nimic. Da, pentru mine reprezinta nimic pentru ca n-am sesizat SENSUL. Pe de-o parte nu sunt de acord ca formele, dualitatile si separabilitatea sunt iluzii, iar pe de alta parte nu ma multumeste pacea, linistea si bucuria in lipsa unui SENS mai profund. Daca imi dai un SENS mai profund decat acestea mai discutam, functie de acel sens pe care mi-l vei da, in caz contrar ma declar dezmagit de iluminare si raman doar la credinta mea.
Multumesc, oricum, pentru efortul de a-mi raspunde.
Har, smerenie si jerfa de sine.