Citat:
În prealabil postat de George.m
Si a zis Dumnezeu: Sa fie lumina! Si a fost lumina.
Am intalnit o erminie intersanta data de Mitropolitul Bartolomeu Anania acestui verset. Socoteste ca aici ar fi vorba de lumina divina necreata, vesnica, si nu de cea creata:
"Activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El Insusi este lumina, asa cum lumina este si cuvantul Sau (Logosul) intrupat, Iisus Hristos, vizibila in momentul schimbarii Sale la fata [...]. Asadar, nu e vorba de lumina naturala (astrele vor fi create de abia in ziua a patra), ci de acea lumina pe care o vor experia mai tarziu isihastii si pe care teologia rasariteana o va cunoaste indeosebi prin scrierile Sfantului Grigorie Palama".
|
E interesanta ideea Mitropolitului Anania insa nu subscriu la ea si o sa explic de ce. Mi se pare corect ceea ce sustine Eugen7 ca porunca "
Sa fie lumina! Si a fost lumina." nu se refera la lumina necreata, nici macar ca si activare, nu creere, pentru ca, pe de o parte in Facerea Dumnezeu ne descrie procesul creatiei, nu natura proprie sau energiile Sale, deci tot ce se spune in acele versete se refera la facere, la creatie, iar pe de alta parte, energiile necreate nu pot fi activate atunci pentru simplul motiv ca ele reprezinta si slava dumnezeiasca, iar slava dumnezeiasca e dintotdeauna, nu are inceput si nu va avea sfarsit. Plus ca acel verset se continua cu "a fost seara si a fost dimineata" dandu-ne inca o data de inteles ca lumina creata era cea naturala. Luminii necreate i se mai spune si lumina cea neinserata tocmai pentru ca nu apune niciodata.
Har, smerenie si jertfa de sine.