Din multe comentarii pe acestă temă ajung la trista concluzie că Dumnezeu va fi cam singur în împărăţia sa, lipsit de foarte mulţi dintre cei pentru care S-a jertfit. Dacă pe pământ i-a plăcut să fie înconjurat de toţi - păcătoşi, demonizaţi chiar, bolnavi, slăbănogi, sărmani, proşti şi oameni cumsecade, oare în împărăţia Sa va deveni atât de selectiv, atât de exclusivist, încât să spună: numai ortodocşii; iar dintre ortodocşi numai cei care au murit spovediţi şi împărtăşiţi. Restul, la iad.
Nu credeţi că suntem prea legalişti? Nu cădem oare în păcatul fariseilor care tocmai de aceea L-au respins pe Hristos, pentru că nu corespundea felului lor de a înţelege mântuirea? Mântuitorul ne-a arătat mereu că trebuie să gândim altfel: duhovniceşte. Asta e piatra de încercare a oricărui creştin. Ne-a cerut să ne botezăm în numele Sfintei Treimi. Dar lui Nicodim i-a spus: trebuie să te naşti din nou, din apă şi din Duh. Ne naştem cu toţii din apă şi uităm să ne naştem din Duh. Când vine vorba de închinare, iarăşi spune că Dumnezeu Îşi doreşte închinători în Duh şi în adevăr. Adevărul nu ne este accesibil până nu ne înduhovnicim. Străduinţa noastră în această viaţă este de a ne deschide Duhului. Numai atunci vom putea înţelege problemele pe care le dezbatem acum şi care sunt peste puterea noastră de înţelegere. Să-i ascultăm, deci, pe cei care s-au arătat mai înduhovniciţi decât noi. Suntem noi oare în măsură să judecăm spusele Părintelui Stăniloae?
În privinţa mântuirii, părerea pe care mi-am format-o de-a lungul vremii este cam asta: Mântuitorul a lăsat pe pământ Biserica, înfiinţată la Pogorârea Duhului Sfânt. Ea este promisiunea făcută că „alt Mângâietor vă voi trimite şi Acela vă va învăţa toate”. Nu ne-a lăsat singuri. Biserica e plină de energiile sale. E ca un soare care îi luminează pe toţi cei care vin la ea. E soarele Duhului Sfânt. Fiecare se luminează atât cât este deschis. Dar Dumnezeu face să răsară Soarele şi peste buni, şi peste răi. Nu ne-a trimis nouă Soarele ca să-L ţinem închis între nişte ziduri. Chiar şi cei care s-au depărtat de Biserică pot primi din lumina Soarelui în măsura în care au inimile deschise. Sunt la noi, între ortodocşi, oameni cu viaţă sfântă, care s-au umplut de dumnezeiasca lumină, dar sunt şi indiferenţi, care, poate, vor muri, totuşi, spovediţi şi împărtăşiţi, pentru că aşa e obiceiul. Sunt, însă, şi între cei din afara Bisericii creştini şi necreştini care Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu. Oare pe ei nu-i iubeşte Hristos? Oare pe ei nu-i vrea? Ce credeţi despre acei japonezi care îşi jertfesc vieţile pentru semenii lor, intrând în reactoarele de la Fukushima?