[Mihailc]

Observ că expresia "găuri negre" e antipatică... Nici nu mă mir din moment ce desemnează locuri extrem de periculoase din univers.

Când am folosit "găuri negre" nu m-am referit neapărat la dogmă, ci la întrebări cum ar fi : "cum s-au mântuit japonezii înainte de contactul cu europenii creştini" sau "ce părere are Biserica despre ultimele speculaţii din fizica cuantică" etc. O "gaură neagră" e încercarea de a explica cum e o lume unde reperele temporare (trecut, prezent, viitor) sunt abolite. Uite, pentru că nu vă place "găuri negre" o să renunţ la expresie şi o înlocuiesc cu aporii (fundături logice).

Esenţialul mesajului meu este următorul: credinţa se experimentează, iubirea dacă nu se manifestă rămâne un cuvânt frumos şi atât. În locul explicaţiilor niciodată satifăcătoare pe marginea "Dumnezeu a făcut lumea din iubire" să invităm persoana să intre în legătură vie cu iubirea lui Dumnezeu. Altfel spus, să trecem de la o credinţă trăită mental la o credinţă trăită ca experienţă vie în Biserică.

Sfinţii Părinţi, fie ei patristici sau filocalici, sunt credibili datorită trăirii lor cu Domnul în Biserică şi nu datorită felului în care au gândit (deşi sunt şi gânditori excepţionali) şi au explicat raţional cele ale credinţei. În niciun caz nu trebuie abandonat argumentul, dar primordială este viaţa cu Domnul şi în Domnul, Cuvântul care se face trup, adică se manifestă.