[Mihailc]

Eugen: Mă bucur că aţi înţeles esenţa mesajului şi că sunteţi de acord.

Ca să lămuresc un pic mai bine de ce am spus ce am spus în prima postare pe acest topic trebuie să relatez două situaţii de viaţă care m-au condus la respectivele meditaţii.

1. Am un foarte bun prieten (profesor universitar, de formaţie filolog) care a citit multă teologie, filosofie etc., şi a ajuns la concluzia că ortodoxia oferă cele mai fascinante răspunsuri la enigma omului şi a existenţei în genere. Deşi cunoaşte teologie la un nivel excepţional iar discursul său ca scriitor este creştin ortodox fără rezerve, nu merge la biserică. Fără să o mărturisească deschis, eu cred că e mulţumit cu o cunoaştere intelectuală a creştinismului, a misticii ortodoxe (şi nu numai) ba chiar a frecventat duhovnici vestiţi, dar cu toate astea nu merge la biserică. Este uluitor faptul că un om care ar putea preda oricând la o facultate de teologie, nu face pasul spre o viaţă creştină deplină, lucrătoare, spre o cunoaştere existenţială a Domnului. La nivel intelectual credinţa lui e impecabilă. La nivel practic... nu mai spun nimic, că nici eu nu-s mai breaz .


2. În săptămâna luminată m-am văzut cu nişte prieteni (cuplu) care mi-au mărturisit că vor să se apropie de Biserică. E uşor de bănuit că am primit vestea cu o mare bucurie. Însă mi-au cerut nişte răspunsuri la chestiuni delicate care n-au legătură directă cu credinţa. Nu cereau "semne şi minuni" ci răspunsuri la dileme oarecum intelectualiste, artificiale dar fără de care ei nu se simţeau deplin convinşi că au nevoie de Hristos. La capătul discuţiei n-am putut să nu analizez puţin acest tip de credinţă care vine în urma acceptării teoretice a unor răspunsuri la probleme greu solubile ale universului sau existenţei. Este asta credinţă sau simplă acceptare a unei ideologii plauzibile între altele?

E o istorioară de sorginte budistă (spun unii) care pune în lumină ce vreu să spun . E foarte posibil să o ştiţi.

Cică un războinic a fost rănit de o săgeată. În jurul rănitului au apărut nişte înţelepţi care au început să-şi pună întrebări despre materialul din care e făcută săgeata, despre identitatea şi descrierea arcaşului, despre locul de unde s-a tras şi multe alte probleme teoretice interesante. Între timp, sub ochii înţelepţilor preocupaţi de multiple teoretizări, războinicul moare.

Din istorioară aş vrea să scot în evidenţă faptul că războinicul avea nevoie în primul rând de vindecare. După ce starea lui se va fi îmbunătăţit, înţelepţii puteau să-şi pună toate întrebările din lume. Însă în cazul creştinilor, aria întrebărilor se limitează la viaţa sa, profesia şi, cel mai important, unirea cu Domnul. Toate celelalte i se vor adăuga, dacă sunt necesare.