[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AlinB

Mihnea Dragomir,

credeti ca aceeasi solutie care o propuneti se poate aplica si cainilor?

Nu, în nici un caz. Câinii pot face rău: am văzut frecvent oameni suferind de pe urma câinilor vagabonzi: am întâlnit un om desfigurat complet, cred că a avut nevoie de multiple grefe de piele. Am auzit chiar de un japonez ucis de un câine vagabond, nu departe de sediul Guvernului. În schimb, nu am auzit de oameni mutilaţi de pisici vagaboande.

Eu am mereu între 2 şi 5 pisici care stau, sporadic, în curtea mea. În interiorul casei nu au acces, dar sunt mereu în jurul ei şi deasupra ei. Sunt, de fapt, pisici vagaboande care s-au aciuat pe la mine. Nu fac decât să le hrănesc din când în când cu ce rămâne de la masă. Pleacă şi se întorc. De câteva ori, magazia din curte a funcţionat drept maternitatea pisicilor vagaboande, sau loc de iernat, printre greble şi săpăligi. Eu nu ştiu exact niciodată câte pisici am în curte. Chestia asta nu aş putea să o fac cu câinii. Pisicile nu mă deranjează, afară de rarele ocazii când motanii urinează pe uşa mea. Atunci, o pietricică bine plasată, când motanul tocmai e surprins în acţiune, îl face să nu uite timp de vreo trei luni că nu e lucru bun să facă pipi pe uşa mea.

Iată, deci, că în mediu citadin (probabil că şi în mediu rural), fiecare pisică are şansa ei. La mănăstirea Pasărea (sau Cernica ? nu mai ştiu) am văzut un număr uriaş de pisici, probabil de domeniul sutelor. Pleacă şi vin, părerea mea e că sunt mai fericite decât pisicile mutilate din apartamente, care mănâncă kiticat în doze recomandate şi au carnet de vaccinări la zi. Uneori, aş vrea să fiu un motan liber în Bucureşti. Un motan castrat, nu, nu aş vrea să fiu. Aşa cum statul greşeşte simţindu-se responsabil de sănătatea noastră şi planificându-ne modul de viaţă în detaliu, tot aşa greşim şi noi, faţă de pisicile noastre.