În prealabil postat de George.m

Desigur, rasul nu poate fi, in sine, un pacat. Insa el poate deveni grotesc, mitocanesc, grobian, demonic, pierzator de suflet.
Dupa cum s-a precizat in cadrul acestui topic, anumite rugaciuni ne amintesc ca L-am suparat pe Dumnezeu cand „nebuneste am ras”. Deci nu cand, simplu, am ras, ci in clipa in care rasul a devenit nebunesc.

Referitor la copilasi, cine nu se bucura cand ii aude razand? Veselia lor lumineaza chiar si sufletul unui posac. Dar si ei pot rade uneori cu pacat. Sa ne amintim un cutremurator episod scripturistic, in care Elisei, intrand in Betel, e intampinat de copii ce se veselesc. Un lucru frumos, la prima vedere: copiii il intampina, razand, pe profet. Dar acestia, de fapt, radeau de el, il batjocoreau. Iar rasul lor nebunesc le-a adus pedeapsa:

De acolo s-a dus el la Betel. Si cum mergea pe drum, au iesit din cetate niste copii si s-au apucat sa rada de el zicand: "Hai, plesuvule, hai!"Iar el, intorcandu-se si vazandu-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, iesind din padure doi ursi, au sfasiat din ei patruzeci si doi de copii (4 Regi, 2,23).