Nu cred că este bine să relativizăm Împărtășirea. Desigur, din punct de vedere spiritual, Cristos este prezent în multe feluri. În Evanghelie. În preotul celebrant. Cristos este și în aproapele, în cel umil, în sărac, în călător, în bolnav și în ocnaș, după cum ne învață El.
Dar, din punct de vedere substanțial, numai Pâinea și Vinul, după ce au fost valid consacrate, sunt Cristos. Numai împărtășindu-ne cu El în acest mod, supranatural, câștigă Grația Sfințitoare din noi, fără de care mântuirea nu este cu putință. Altfel, ascultând ori citind Evanghelia, stând de vorbă cu preotul oricât de mult, cărând hectolitri de apă călătorilor și cercetându-i pe toți ocnașii și bolnavii, vom avea fix tot atâta Grație Sfințitoare câtă aveam și înainte.
De aceea, îi rog pe iubiții mei preoți, de am să fiu căzut pe vreun pat de spital, să nu se ostenească să îmi aducă portocale, și nici chiar Evanghelia sau Psaltirea. Pentru toate acestea mă bazez pe prietenii mei și pe mine însumi. Să îmi aducă Pâinea Cerească de care am nevoie și Apa cea vie după care sufletul meu însetează, fiindcă medicamente mai de preț decât acestea nu mi-a dat Domnul meu și Dumnezeul meu.
|