4.
Cum se reînnoiește corpul-durere
Corpul-durere este o formă le energie semiautonomă care există în majoritatea oamenilor, o entitate a cărei materie primă e emoția, își are propria inteligență primitivă, nu prea deosebită de cea a unui animal șiret, energia sa fiind îndreptată, înainte de toate, către supraviețuire. Ca toate formele de viață, și el are nevoie periodic să se hrănească — să absoarbă energie nouă — și hranacare îi este necesară pentru a se umple constă din energie compatibilă cu a sa, adică energie care vibrează pe o frecvență similară. Orice experiență dureroasă din punct de vedere emoțional poate fi utilizată ca hrană de către corpul-durere. De aceea prosperă el pe seama gândirii negative și a dramei din cadrul relațiilor. Corpul-durere reprezintă o dependență de nefericire.
Poate fi șocant când realizați pentru prima dată că în voi este ceva care caută periodic negativitatea emoțională, caută nefericirea. Iar pentru a-i recunoaște prezența în voi aveți nevoie de și mai multă luciditate decât pentru a o remarca la altcineva. Odată aflați în stăpânirea nefericirii nu numai că nu veți încerca să-i puneți capăt, ci veți face torul pentru a-i aduce și pe ceilalți în aceeași stare, pentru a vă hrăni din reacțiile lor emoționale negative. În cazul majorității oamenilor, corpul-durere are un stadiu latent și unul activ. Când se află în stare latentă este ușor să uitați că purtați în voi un nor greu și întunecat sau un vulcan adormit — în funcție de câmpul energetic al corpului-durere din fiecare dintre voi. Răstimpul în care rămâne adormit diferă de la o persoană la alta: cel mai adesea câteva săptămâni, dar poate fi vorba de câteva zile sau câteva luni. În cazuri rare, corpul durere poate rămâne în hibernare ani de zile înainte să fie declanșat de vreun eveniment.
Cum se hrănește corpul-durere cu gândurile voastre
Corpul-durere se trezește din latență când i se face foame, când vine vremea să se îndoape. Mai există și posibilitatea de a fi declanșat oricând de un anumit eveniment. Corpul-durere dornic să se hrănească poate utiliza cea mai nesemnificativă întâmplare ca element declanșator, ceva ce spune sau face cineva sau chiar un gând. Dacă locuiți singuri sau nu e nimeni prin preajmă în momentele respective, corpul-durere se va hrăni cu gândurile voastre. Gândirea voastră devine brusc profund negativă. Cel mai probabil nu veți realiza că exact înainte de afluența de gânduri negative mintea v-a fost invadată de un val de emoție — sub forma unei stări întunecate și apăsătoare, a anxietății sau a unei furii aprinse. Orice gând este energie, iar corpul-durere se hrănește acum cu energia gândurilor voastre. Dar nu se poate hrăni cu orice fel de gânduri. N-aveți nevoie de o sensibilitate ieșită din comun pentru a vă da seama că un gând pozitiv vă dă o senzație total diferită față de unul negativ. Este aceeași energie, dar vibrează pe o frecvență diferită. Un gând pozitiv, fericit este imposibil de digerat de către corpul-durere. Acesta se poate hrăni doar cu gânduri negative, deoarece doar acele gânduri sunt compatibile cu câmpul său energetic.
Toate lucrurile sunt câmpuri energetice vibrante aflate în mișcare continuă. Scaunul pe care stați, cartea pe care o țineți în mână par solide și încremenite doar pentru că așa percep simțurile voastre frecvența lor vibrațională, adică mișcarea neîncetată a moleculelor, atomilor, electronilor și particulelor subatomice care dau naștere împreună la ceea ce voi percepeți ca fiind un scaun, o carte, un copac sau un corp. Ceea ce percepem ca materie fizică este energie care vibrează (se mișcă) pe o anumită gamă de frecvențe. Gândurile constau din aceeași energie care vibrează pe o frecvență mai înaltă decât materia, de aceea nu pot fi văzute sau atinse. Gândurile au propria lor gamă de frecvențe, în cadrul căreia gândurile negative se află la extremitatea inferioară, iar cele pozitive la cea superioară.
Frecvența vibrațională a corpului-durere rezonează cu aceea a gândurilor negative, motiv pentru care doar aceste gânduri pot hrăni corpul-durere. Tiparul obișnuit format din gândul care creează emoția este inversat în cazul corpului-durere, cel puțin la început. Emoția provenită din corpul-durere câștigă repede controlul asupra gândirii voastre și, odată ce mintea v-a fost luată în stăpânire de corpul-durere, gândirea devine negativă. Vocea din minte va depăna povești triste, neliniștite sau furioase despre voi sau despre viața voastră, despre alți oameni, despre trecut, viitor sau evenimente imaginare. Vocea va acuza, învinovăți, se va plânge, își va imagina. Iar voi sunteți total identificați cu orice spune vocea, credeți toate gândurile ei denaturate, în acel punct s-a instalat deja dependența de nefericire. Nu este atât vorba despre faptul că n-ați putea opri alaiul gândurilor negative, ci nu vreți s-o faceți. Și aceasta se întâmplă deoarece corpul-durere trăiește prin voi, pretinzând a fi voi. Iar pentru corpul-durere, durerea e plăcere. El devorează nerăbdător fiecare gând negativ. De fapt, vocea obișnuită din mintea voastră a devenit acum vocea corpului-durere. Dialogul interior este acum creația lui. Se stabilește un cerc vicios între corpul-durere și gândurile voastre. Fiecare gând hrănește corpul-durere și, la rândul său, acesta generează mai multe gânduri. La un moment dat, după câteva ore sau chiar câteva zile, se umple și se întoarce în starea de latență, lăsând în urmă un organism sleit și un corp mult mai sensibil la boli. Dacă toate acestea vi se par un fel de descriere a unui parazit din psihicul vostru, aveți dreptate. Exact aceasta este.
Cum se hrănește corpul-durere cu dramă
Dacă sunt alți oameni prin preajmă, de preferință partenerul sau un membru apropiat al familiei, corpul-durere va încerca să-i provoace — să-i calce pe nervi, cu alte cuvinte — așa încât să se poată hrăni din drama care decurge de aici. Corpuri le-durere se dau în vânt după relațiile intime și după familii, deoarece de acolo își iau ele cea mai mare parte a hranei. Este greu să rezistați corpului-durere al unei alte persoane atunci când acesta este hotărât să smulgă de la voi o reacție. Vă știe instinctiv punctele slabe, cele mai vulnerabile. Dacă nu reușește prima dată, va încerca încă o dată și încă o dată. Este o emoție vie care caută emoție vie. Corpul-durere al celuilalt vrea să îl trezească pe al vostru, așa încât ambele corpuri-durere să își furnizeze reciproc energie.
Multe relații trec regulat prin episoade violente și destructive cauzate de corpul-durere. Este aproape insuportabil de dureros pentru un copil să fie nevoit să asiste la violența corpurilor-durere ale părinților lui, și totuși aceasta este soarta a milioane de copii din lumea întreagă, coșmarul existenței lor zilnice. Aceasta este totodată și una dintre modalitățile principale prin care corpul-durere uman trece de la o generație la alta. După fiecare episod, partenerii se împacă și urmează un interval de pace relativă, în măsura limitată în care egoul o permite. Consumul excesiv de alcool va activa adesea corpul-durere, mai ales în cazul bărbaților, dar și în cazul unora dintre femei. Când o persoană se îmbată, suferă o transformare completă a personalității pe măsură ce corpul-durere preia controlul asupra ei. O persoană profund inconștientă, al cărei corp-durere se alimentează de obicei din violența fizică, îndreaptă adesea această violență spre soție și copii. Când se trezește din beție, regretă sincer și spune că nu va mai face niciodată una ca asta, crezând sincer în ceea ce spune. Persoana care vorbește și face promisiuni nu este însă entitatea care comite actele de violență, astfel că puteți fi siguri că acestea se vor repeta până când devine persoana respectivă prezentă, conștientizează corpul-durere din interiorul ei și încetează astfel identificarea cu el. În unele cazuri, consilierea o poate ajuta să facă acest lucru.
|