[HoratiuM]

În prealabil postat de dobrin7m

Iisus Hristos nu ne indeamna sa fim "elucubranti". El ne indeamna sa fim simpli si iubitori de Dumnezeu. Iisus Hristos ne invata sa fim smeriti, si ne invata prin insasi smerenia Sa pe care a avut-o cat a stat pe pamant. Iisus Hristos nu ne-a predat filozofie, si nici nu a filozofat cu noi.
Asadar a filozofa doar ca sa aratam ca suntem superiori altora, in inchipuirea voastra, nu face decat sa va afunde in inselare mai mare. Si asta cu ajutorul mainii lungi a necuratului care se numeste mandria de sine.

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia.

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul.

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate ca aceia se vor satura.

Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui.

Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiti facatoriii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este Imparatia cerurilor.

Fericiti veti fi voi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi."

Ti-am reamintit cum ne indeamna Iisus Hristos sa fim . Nu vad un cuvant rau aici, nu vad nici filozofie, nu vad decat sfaturi intelepte, tu vezi altfel?

Dumnezeu sa iti ajute!

Dumnezeu nu are nevoie să filosofeze pentru că El Însuşi este Obiectul veritabil al filosofiei. Când Însuşi Adevărul Se dă pe Sine în mod nemijlocit, evident că nu mai e nevoie de filosofie. Căci Dumnezeu e Scopul filosofiei, iar filosofia e calea; când Scopul e atins, calea nu-şi mai află rostul. Dar, decât dacă nu cumva tu deja L-ai găsit pe Dumnezeu şi stai de vorbă cu El Faţă către faţă, atunci mă tem că până atunci va trebui să suporţi existenţa filosofiei.

Asta-i una.

A doua: toţi marii Sfinţi Părinţi ştiau filosofie pe de rost - Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Augustin, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Anselm de Canterbury, Sf. Grigorie Palamas, Sf. Toma d'Aquino etc. etc.. Cine ar fi putut să îşi bată capul să elaboreze întreaga doctrină privitoare la Trinitate, la diofizismul lui Hristos, la energiile necreate etc. dacă nu ar fi avut aparatul conceptual al filosofiei neoplatonice şi aristotelice? A propos, ştiai că termeni precum cei de substanţă, esenţă, prosopon, ipostas, homoousia, energeia etc. sunt luaţi din Aristotel şi că Sfinţii Părinţi s-au bazat pe semnificaţia filosofică a acestor cuvinte pe care le-au preluat şi, apoi, modificat, în anumite privinţe, pentru a formula enunţurile dogmatice?

Nu cred că ştiai. E mai comod să rămâi la "simplitate".

A treia: ce e aia simplitate, pentru tine? Simplitatea divină? Păi, prietene, trebuie să te avertizez că Simplitatea Dumnezeiască nu e totuna cu simplitatea noastră. La Dumnezeu a fi simplu înseamnă identitatea absolută dintre opuşi, dintre termenii contradictorii - ia să vedem ce fel de simplitate este asta pentru mintea noastră? Nu e nici o simplitate, ci, din punctul de vedere al raţiunii finite, omeneşti sau formale, dacă vrei, e nebunie pură; îţi rupe mintea-n două, te face praf, îţi crapă capul. Ia gândeşte-te: Dumnezeu e Unu şi Trei în acelaşi timp şi sub acelaşi raport! Ai auzit de principiile identităţii şi al non-contradicţiei? Da, alea care se studiază la început, în clasa a IX-a, la logică? Şi pe baza cărora funcţionează gândirea noastră? Ei bine, află, prietene că dogma trinitară spulberă aceste principii, adică ne răstigneşte mintea noastră cea finită care nu poate accepta identitatea opuşilor.

Ei, când o să atingi tu nivelul de contemplaţie în care Identitatea opuşilor o să ţi se pară firească, deci când ai să depăşeşti complet raţiunea univocă umană, atunci să-ţi permiţi să vorbeşti despre "simplitate". Până atunci nu faci decât să confunzi Simplitatea cu naivitatea, adică Adevărul absolut cu o sumă de reducţionisme infantile. Până atunci, lipsit total de accesul la semnificaţiile reale şi abisale ale Revelaţiei (care nu sunt deloc simpliste, ci sunt totale, deci simplitatea lor e înspăimântătoare nu o sumă de culcuşuri căldicele pentru mintea precupeţelor şi subretelor ca să le iasă bârfa când îşi pun zacusca pe iarnă), ai să tot crezi că filosofii nu fac altceva decât să-şi etaleze mândria de sine arătându-şi în închipuirea lor cât de "superiori" ar fi ei altora.

Vorbeşti de smerenie. Crezi că Totalitatea, adică Dumnezeu, ar putea fi temeiul tuturor celor ce sunt fără ea? Nu. Tocmai de aceea, şi acela care într-adevăr vrea să cunoscă Adevărul cu adevărat nu îşi poate permite să se infatueze în propriile sale fantasme. E o chestiune de luciditate şi onestitate aici. Ca să ai cunoaşterea obiectivă a Adevărului, trebuie să devii obiectiv ca Adevărul, adică trebuie să încetezi să mai fii subiectiv, adică trebuie să încetezi să mai ai fantasme, narcisisme şi infatuări. Ca să cunoşti Totalitatea, trebuie să te dăruieşti Totalităţii, să te livrezi Ei şi să uiţi complet de tine însuţi. Aceasta e cunoaşterea filosofică.

Atunci câtă smerenie se află în sufletul celui care crede că nu are nevoie să cunoască, a celui care crede că ceea ce ştie deja îi este suficient? Cât de suficient se poate crede un astfel de om? Scopul final al filosofiei este acela de a contempla Adevărul, iar pentru aceasta filosofia trebuie să procedeze la numeroase proceduri şi prevenţii pentru a nu se înşela pe sine, ceea ce constituie întregul proces al cunoaşterii. Cei care nu vor să cunoască şi care cred că dacă-şi flutură pe sub nas edificările simpliste ale impresiilor lor au atins absolutul, în mod evident, nu au nevoie de filosofie. După cum e foarte clar că nu mai au nevoie de nimic. Ceea ce îşi închipuie ei că ating în propria lor infatuare le e destul ca să se creadă compleţi şi edificaţi, lipsiţi de tribulaţii şi având "garanţia" accesului "simplu", nu-i aşa?, la o Scriptură sfătoasă şi plină de cimilituri şi snoave plăcute a fi citite seara la gura sobei.

Eu zic că astfel de oameni pot fi lăsaţi în seama lor înşile căci preţul adevărului lor e ieftin ca braga şi religia nu trebuie să-şi bată prea mult capul cu ei ca să-i mulţumească.

Depinde de tine dacă vrei să devii un astfel de om. Sau dacă ai intuiţia că Adevărul trebuie să fie ceva mai preţios, totuşi, şi că merită mai mult efort decât eşti dispus să-I cheltuieşti. Depinde de tine dacă ai simţul acela ascuţit care îţi şopteşte la fiecare edificare ieftină că, dacă Adevărul Îl căutai, apoi ceea ce tocmai ţi-a căzut pleaşcă-n mână e totuşi ceva câştigat prea uşor ca să nu te înşele. Ceva prea ieftin ca să fie Însuşi Adevărul.

Adică depinde de tine dacă vrei să fii creştin cu adevărat şi să nu-ţi mai laşi purtat cugetul de aparenţe, să ştii să deosebeşti între aparenţă şi adevăr şi să ai curajul să cauţi adevărul. Nu să te opreşti nemijlocit la primul lucru pe care-ţi pică gustul şi retina.

Dumnezeu să-ţi ajute şi ţie să ai discernământ.