Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Este unul din aspectele catolicității Bisericii Catolice. Din porunca Domnului nostru, dată primilor noștri episcopi "mergeți și botezați!", "mergând, învățați neamurile!" Biserica a făcut, face și va face asta.
Nu știm dacă există viață extraterestră, dar, dacă se va descoperi, în cel mulți câțiva ani veți auzi de Misiunea Catolică din Andromeda. Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor va elabora un nou rozariu, adaptat andromedienilor care ar putea avea zece mâini și va aproba uzul formulei "pace nouă, în Andromeda" în loc de "pe Pământ, pace !" Doi iezuiți vor învăța andromedana la curs intensiv, când patru franciscani vor fi deja acolo, să se înțeleagă cu ei prin semne. Nu pot fi lăsați fără asistență spirituală.
|
Daca nu vedem autorul postarii as fi zis ca e un mic pamflet la adresa BRC, apropo de credinta manifestata de unii de la Vatican in viata extraterestra.
Citat:
Nu este minunat că, în orice colț al lumii am merge, oriunde există oameni, există și un loc în care se săvâșește Sf Missă ? Ce îndeplinire mai fidelă se poate aduce îndemnului lui Isus, care a poruncit "să faceți aceasta în amintirea Mea !". Auzi, filii în sate din Dobrogea, pentru șase familii ! Cinste vouă, iubiți preoți ai noștri !
|
Iarasi va ia entuziasmul pe dinainte, mi-a zis un preot ca dumnezeul adventistilor e si mai activ decat al dvs., in sat la el au construit ditamai casoiul de rugaciune tot pentru un nr. de cca. 6 familii.
Deci daca sunt bani, se poate.
Iar BRC de departe nu este un biserica saraca.