[dobrin7m]

În prealabil postat de HoratiuM

Dumnezeu nu are nevoie să filosofeze pentru că El Însuşi este Obiectul veritabil al filosofiei. Când Însuşi Adevărul Se dă pe Sine în mod nemijlocit, evident că nu mai e nevoie de filosofie. Căci Dumnezeu e Scopul filosofiei, iar filosofia e calea; când Scopul e atins, calea nu-şi mai află rostul. Dar, decât dacă nu cumva tu deja L-ai găsit pe Dumnezeu şi stai de vorbă cu El Faţă către faţă, atunci mă tem că până atunci va trebui să suporţi existenţa filosofiei.

Asta-i una.

E mai comod să rămâi la "simplitate".

A treia: ce e aia simplitate, pentru tine? Simplitatea divină? Păi, prietene, trebuie să te avertizez că Simplitatea Dumnezeiască nu e totuna cu simplitatea noastră. La Dumnezeu a fi simplu înseamnă identitatea absolută dintre opuşi, dintre termenii contradictorii -
.

Eu nu stau de vorba fata in fata cu Dumnezeu dar incerc sa invat de la Sfintii Parinti. iar ei ne spun: fiti simpli si lucrati poruncile Domnului.
Dar de unde stii ce inseamna a fi simplu la Dumnezeu? Ti-a spus chiar Bunul Dumnezeu ca simplitatea este identitatea absoluta dintre opusi, dintre termenii contradictorii?

Am incercat si eu vreo 20 ani sa filozofez si sa resping multe ca de, eram mare filozoaza, dar acum nu imi doresc decat iertarea Domnului pentru pacatele mele.

Iata acum o intamplare simpla despre cum judeca Dumnezeu in toate nu doar in simplitate.
``unui bătrân cu viaţă sfântă ce a stat mult timp în pustie şi se ruga lui Dumnezeu să-i descopere judecăţile Sale, i se arată un înger care îl întreabă: "Ce doreşti?" "Vreau să ştiu judecăţile lui Dumnezeu", zice sfântul. Îngerul îi răspunde: "Nu este om care să ştie aceasta, dar pentru că m-ai rugat îţi voi da nişte exemple". Şi îngerul l-a luat pe pustnic şi după o zi de mers au ajuns la o gazdă. Au dormit noaptea, iar gazda i-a servit cu ce avea mai frumos, cu o tavă de argint. Au servit cele de pe tavă, iar la sfârşit, îngerul ia tava şi o aruncă într-o prăpastie. Şi au pornit mai departe. Au ajuns la o grădină foarte frumoasă. Au poposit lângă un izvor şi stând la un loc mai ferit, văd un om bătrân care se aşază şi el. Apoi apare un călăreţ care începe să-i ceară banii. Bătrânul nu întelege despre ce bani era vorba. Călăreţul se înfurie şi îl bate până îl omoară. Sfântul şi îngerul au plecat mai departe. Au ajuns în cele din urmă la o casă părăsită, din care mai rămăsese un singur perete în picioare. S-au asezat să doarmă, iar îngerul, în loc să doarmă, a dărâmat complet zidul şi l-a refăcut. Dimineată, părintele foarte neliniştit îl întreabă: "Eşti înger sau eşti demon? Ce înseamnă toate cele ce le-am văzut?" Îngerul răspunde: "Creştinii la care am înnoptat sunt evlavioşi şi au făcut multe fapte bune. Tava de argint era însă câştigată prin nedreptate. Şi pentru ca să nu-şi piardă plata faptelor bune şi mântuirea, am luat tava de la ei. Bătrânul mort, în tinereţe a omorât pe cineva. Călăreţul era stăpânul locului unde am poposit şi urmărea hoţul care tocmai îi furase banii. Astfel, bătrânul a plătit cu viaţa sa uciderea făcută de el mai demult, ca să i se ierte din păcate. Iar în locul zidului părăsit a fost o casă foarte mare. Şi ultimul din casa aceea a îngropat o comoară în zid, care era cât pe-aci să se surpe. Stăpânul de acum ar fi găsit comoara şi ar fi trăit în nedreptate şi răutate. Zidul făcut acum va dura până se va naşte cineva care, găsind banii, îi va folosi într-un scop bun. Deci", i-a zis îngerul, văzând mirarea sfântului, "nu mai cerceta judecăţile lui Dumnezeu, ci îngrijeşte-te de păcatele tale".
Parintele Ieroschimonah Stefan, Schitul Lacu Muntele Athos