[TINERI PENTRU ROMANIA]

PURITATEA

Corpul ne-a fost dat de Dumnezeu şi nu putem face cu el ce vrem.

Să te reţii când eşti ispitit, să te stăpâneşti, e adevărata măreţie, adevărata virtute. Trebuie să cauţi să îndepărtezi ispita şi să devii stăpânul liniştit şi necontestat al simţurilor tale. Castitatea nu e respectată în jurul nostru, totuşi ceea ce dă putere, influenţă, strălucire şi frumuseţe unui tânăr e independenţa sa faţă de plăceri.

Efectele dăunătoare ale unei vieţi impure sunt cunoscute. Din punct de vedere intelectual, orbire, gândire grăbită sau nulă, judecată pervertită moral, inima uscată, egoism biruitor, lucrurile mari lipsite de atracţie, respectul pierdut, prefăcătorie, întunecarea conştiinţei, fizic îmbătrânirea precoce, nervi în dezordine, un teren pregătit pentru a primi toţi germenii morbizi. Viaţa, întreaga viaţă e atinsă.

Da, virtutea e grea, este dacă vreţi, peste puterile noastre. Dar adevăraţii creştini au învins întotdeauna ispita.

Să ne înţelegem bine adevărata situaţie. Suntem aruncaţi în ispită. În jurul nostru o civilizaţiei păgână îşi înmulţeşte atracţiile perfide. În noi, instincte dereglate şi puternice ne ard ca o flacără. Şi se doreşte să rămânem caşti... Creştinul nu contează doar pe sine. Creştinul nu e singur. Aşa cum starea noastră fizică depinde de o mulţime de forţe exterioare nouă ca fluidele, căldura, presiunea atmosferică, la fel forţa noastră morală depinde de mulţimea de influenţe invizibile ale îngerilor, sfinţilor şi înainte de toate de influenţa lui Dumnezeu

Cursul nesănătos al gândurilor este evident propice tuturor căderilor. Un creier tulburat va rezista greu unei ispite intense. Să ne ţinem departe de reverii, de lecturi, de spectacole, de conversaţii care întreţin febra. Să ne concentrăm pe meditaţia obişnuită marilor virtuţi, pe amintirea eroilor noştri şi a sfinţilor noştri. Astfel de gânduri sunt deosebit de tonice.

Veţi spune, văzându-i pe unii zâmbind, că omul care contează e petrecăreţul. Tinerii puri sunt consideraţi ipocriţi, prefăcuţi, stângaci, rataţi, proşti, anormali. Omul integru, omul cast nu înseamnă nimic în ochii aşa-zişilor oameni de viaţă. Ori ei sunt aceia care cedează întotdeauna, care capitulează întotdeauna, ei sunt degeneraţii, stricaţii, rataţii.

E bine de ştiut că valoarea unui om e dată de felul cum luptă cu revoltele simţurilor sale. Într-o astfel de luptă se obţine victoria supremă. Romanii o numeau pe Venus Învingătoarea Învingătorilor.

Patima are suflet de sclav: comandă-i ca un stăpân, ea se va supune; dă-i frâu liber, ea va pune stăpânire pe tine.

Onoarea este frumuseţea unui suflet care trăieşte şi care e stăpân pe el. Frumosul se opune urâtului, e clar. E ruşinos, e indecent să te laşi pradă unor plăceri de brută. De aceea numele chiar al cumpătării arată adevăratul rol al raţiuni care e acela de a ne tempera, de a ne modera simţurile. Această fericită stare dată unui suflet curat de temperarea, de moderarea simţurilor e onoarea.

Un suflet hărăzit cultului onoarei găseşte în sine bucurii atât de pure şi de înalte că puţin îi pasă de plăcerile mizerabile şi în fond atât de decepţionante ale patimii.
„Fericiţi cei cu inima curată, a spus Domnul, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu.”

Predescu Virgil