Cred ca "lumina proasta" a inculturii se datoreza si rasturnarílor de valori, pe care o constatam la religie. Dumnezeu e smerit, deci se tinde spre smerenie. Pe cine intereseaza smerenia, in afara de cel angajat din punct de vedere religios? Pe nimeni. Toata lumea vrea onoruri. Vedem la TV "Premiul Oscar", "Premiul Emi", "Grand Prix", festivaluri, concursuri, premii in bani, functii, recunoastere, laude, slava desarta.
Iata catre ce tindem de obicei, sub pretextul ca ne trebuie bani. Si ne trebuie bani, fara indoiala; dar in goana noastra uitam sa dam lui Dumnezeu, ce e a lui Dumnezu.
Sigur e frumoasa literatura, e interesanta istoria si palpitanta cercetarea, dar toate le facem cu constiinta, ca pentru faptele noastre oamenii ne datoreaza onoruri, uitand ca la baza devenirii noastre sta Dumnezeu. Lui trebuie sa Ii aducem laude, caci le merita, fiind ale Lui. Odata cu acumularea cunostintelor creste in noi o mandrie nemasurata, care cere tot mai mult; e ca un perpetuum-mobile. Cu cat primim mai multe laude, cu atat vrem mai multe, prestam mai mult, pentru a fi si mai laudati. Si atunci cand ne "mor" laudatorii, ne laudam singuri. Iata de ce de cele mai multe ori oamenii de cultura sunt si atei: caci langa ei nu mai e loc de Dumnezeu.