[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Nu cred ca trebuie sa-i punem pe altii in pozitii jenante, sa le reamintim saracia, sa-i umilim etc..

Dar de ce plecaţi de la premiza că a da mai mult l-ar pune pe celălalt în poziţie jenantă, ori l-ar umili ? De când a devenit sărăcia ceva de care să ne fie ruşine ? Eu nu mă ruşinez de loc când nu am bani. Mă ruşinez când fac ceva care Lui nu îi place, care ştiu că nu trebuia făcut.
Iată, îmi amintesc că acelaşi tip de punere a problemei l-am găsit şi la vecinii cabinetului meu. Uneori, obişnuiam să îmi mătur cabinetul al cărui patron sunt şi, dacă tot măturam, măturam şi pe casa scărilor şi la intrarea în clădire. Dar vecinii s-au arătat uimiţi, dacă nu de-a dreptul scandalizaţi: "cuuuuum, domnule doctor, dv măturaţi ???". Odată, am spus că nu găsesc nimic ruşinos în a mătura, mai degrabă ar fi ruşinos a nu mătura şi mult mai ruşinos ar fi a fura. Dar nu am convins pe nimeni, iar bătrânele din bloc se vede că au vorbit între ele, fiindcă mi-au trimis un fel de delegaţie ca să îmi sugereze că nu se cade să mătur eu. Le-am ascultat, dar nedumerirea a rămas: ce o fi aşa de jenant, măturatul ăsta ?

O chestie de sens contrar, un fel de contraprobă, mi s-a întâmplat când mi-am schimbat maşina. Când mi-am cumpărat o Toyota, dintr-o dată mi-au crescut acţiunile pe piaţă. Devenisem, parcă, mult mai competent decât înainte, când veneam la cabinet în Dacie. E uimitor cum pot asocia oamenii bogăţia cu realizarea, când, de fapt, singura legătură între bogăţie şi realizare este aceea că bogăţia poate fi un pericol pentru realizare.

În prealabil postat de anna21

Cand am fost la preot cu sotul sa vorbim despre cununie, in prima propozitie ner-a spus cati bani sa dam (desi nu intrebasem!). Si eram in fata altarului.

Nu stiu de ce preotul a facut asa ceva. Acum il cunosc mai bine, in prezent este duhovnicul mamei mele si este un om foarte atent la ce spune (si nici iubitor de averi nu este).
Dar s-a intamplat acel fapt inexplicabil.

Extraordinar ce s-a smintit sotul meu de la acest fapt!
Noi nici nu eram credinciosi (cununia o consideram o traditie.. nu stiam ce inseamna), dar totusi sotul tot spunea "uite, ne-a cerut bani in fata altarului! cum a facut asa ceva!" Desi el nici nu stia ce reprezinta altarul! Dar gandurile acestea le avea si a ramas pana acum cu o convingere puternica despre preotii care vor bani.

Eu îmi imaginez că, imediat după ce Sf Fecioară a născut, Sf Iosif a intrat să întrebe: "cum pot eu să te ajut ?". Îmi închipui că răspunsul primit a fost ceva de genul "Am nevoie de nişte scutece curate, ca să Îl învelesc. Mergi şi fă rost de ele ! Şi, dacă poţi, adu-mi ceva de mâncare: mi-e foame !" Şi, când a avut loc acest dialog, erau chiar în faţa lui Dumnezeu întrupat. Cred că Sf Iosif s-a dus în Betleemul apropiat, a scos nişte bănuţi din traistă, şi i-a dat pe straiele Pruncului. Probabil că a luat şi Preacuratei ceva de mâncare.

Aşa trebuie să facem şi noi. Domnul nostru euharistic are nevoie de odoare cu care să fie învelit. Iar cei care Îl ţin în mâinile lor au nevoie de ceva de mâncare.