"Pr. S.V.: Maică Siluana, ați spus să coborâm cu mintea în iadul nostru, dar ce facem după ce ajungem să ne recunoaștem și să ne vedem iadul nostru, ce este de făcut mai departe?
M.S.: Nu mai trebuie să facem nimic... deci toată „facerea" noastră este să pătrundem acolo, că mai departe face Dumnezeu. El acolo ne așteaptă. Și uitați-vă la oameni când spun sau uitați-vă la noi când spunem, când vedem la un moment dat ceva uluitor sau a apărut ceva straniu în fața noastră și rămânem muți în fața acestei vederi și zicem: „Doamne". Deci această muțenie în fața unei realități scandaloase sau minunate este începutul rugăciunii. Nu trebuie să fac nimic după ce am ajuns în iad, pentru că aceasta ar însemna că încă mai trăiesc cu iluzia că eu aș putea să ies de acolo doar cu puterile mele, că îi dau eu ceva dracului să-mi deschidă poarta. Nu există așa ceva, din iadul meu nu mă poate scoate decât Hristos."
Maica Siluana
|