[Noesisaa]

Poate va ajuta, sfaturi vechi de 400 de ani....:

Francisc de Sales in "Introducere la viata evlavioasa."

Regretul şi hotărârea de îndreptare
Întotdeauna să ai o durere sufletească sinceră pentru păcatele pe care le mărturiseşti oricât de mici ar fi şi să iei o fermă decizie de a te corecta în privinţa lor. Căci mulţi se spovedesc de păcatele veniale din obişnuinţă, aproape mecanic, fără a se reflecta câtuşi de puţin cum să le elimine; astfel întreaga lor viaţă vor rămâne dominaţi de ele şi vor pierde multe haruri şi roade spirituale.
Dacă de exemplu, mărturiseşti că ai minţit fără a păgubi pe cineva, sau că ai spus un cuvânt grosolan, sau că te-ai distrat prea mult, căieşte-te şi ia decizia de a te corecta. A spovedi un păcat - fie de moarte fie venial - fără a avea intenţia de a te îndrepta constituie un abuz, pentru că Spovedania a fost instituită tocmai în scopul îndreptării.
Citeşte mai departe


Acuze concrete, nu generice
Nu fă acuze prea generice, cum fac mulţi în mod mecanic, rezumându-se la un: “Nu l-am iubit pe Dumnezeu cum era datoria mea”; sau “Nu am primit Sacramentele cu respectul cuvenit” sau altele acuze de acest fel. Nu fă aşa şi iată de ce: acuzându-te astfel, tu nu oferi confesorului nici un indiciu concret prin care să-şi poată face o idee despre starea conştiinţei tale. Oricine, chiar şi sfinţii din Paradis şi de altfel toţi oamenii de pe pământ s-ar putea acuza liniştiţi de aceste lucruri. De aceea caută cauza specifică a acuzei şi odată găsită, acuză-te cu simplitate şi naturaleţe de greşala săvârşită.

Dacă de exemplu te acuzi că nu l-ai iubit pe aproapele aşa cum ar fi trebuit, găseşte motivul care a dus la păcat. De pildă în cazul în care te acuzi că nu ai ajutat cum ai fi putut un sărac aflat cu adevărat în nevoie, poate că în concret motivaţia a fost neglijenţa sau împietririi inimii sau dispreţul! Caută motivul faptei!
La fel, nu te mulţumi să te acuzi că nu te-ai rugat lui Dumnezeu cu evlavia cuvenită. Ci specifică dacă nu cumva împrăştierile voluntare ale atenţiei te-au copleşit din cauză că nu te-ai ocupat să-ţi alegi locul, timpul şi ambientul care favorizează păstrarea atenţia în rugăciune.
Deci, acuză-te cu toată simplitatea pentru lucrul concret în care îţi dai seama că ai greşit şi nu mai recurge la acele expresii prea generice care, la spovedanie nu ajută la nimic concret.



Acuzarea de sine pentru motivul din spatele păcatului
Nu te mulţumi cu relatarea păcatelor tale veniale doar ca pe o simplă faptă ci acuză-te şi pentru motivul care te-a dus la săvârşirea lor. De exemplu, când ai minţit fără urmări pentru altcineva, clarifică dacă ai făcut-o din vanitate sau ca să te lauzi sau ca să te scuzi sau în glumă sau din încăpăţânare. Ori, în cazul în care ai păcătuit distrându-te fără măsură, specifică dacă ai făcut-o pentru bani, sau dus de plăcerea conversaţiei sau din alte motive. Şi aşa mai departe.



Precizează durata păcatului
Mărturiseşte pe lângă acestea, dacă ai rămas mult timp în păcatul respectiv, pentru că în general, timpul agravează păcatul. Este o mare diferenţă între o vanitate de moment, care ne-a dominat sufletul pentru un sfert de oră şi cazul în care inima noastră a rămas scufundată într-o anumită vanitate o zi întreagă sau două sau trei!



Utilitatea acestui mod de mărturisire a păcatelor veniale
Aşadar, trebuie să expunem: faptul, motivul şi durata păcatelor noastre. E adevărat că în mod obişnuit nu avem obligaţia să fim atât de exacţi în relatarea păcatelor noastre veniale, ba mai mult nu suntem obligaţi deloc să le mărturisim, e totuşi la fel de adevărat că cei care vor să-şi curăţească bine sufletul ca să ajungă mai repede la sfânta evlavie trebuie să aibă multă grijă să descrie medicului spiritual boala de care suferă oricât de mică ar fi, dacă intenţionează cu adevărat să se vindece.

De aceea, nu neglija să adaugi toate aspectele care pot ajuta la înţelegerea tipului de păcat şi a motivului care te-a făcut de pildă să te laşi pradă mâniei sau care te-a determinat să accepţi viciul cuiva. De exemplu, să presupunem că cineva, care nefiindu-mi prea simpatic, mă provoacă spunând în glumă un cuvânt neplăcut pe care eu neînţelegând să-l iau în glumă ajung să mă enervez. Dar ştiu că dacă acelaşi cuvânt mi l-ar fi spus altcineva care-mi e simpatic, aş fi trecut peste neplăcerea aceea chiar dacă aş fi fost pus într-o situaţie dificilă. În acest caz la spovedanie voi preciza cu claritate: M-am lăsat provocat la mânie de cuvintele unei persoane pentru că nu mi-a plăcut ce a spus despre mine, dar nu m-am enervat din pricina cuvintelor în sine ci pentru că mi-e antipatic cel care le-a spus. Dacă ar fi necesar să precizezi cuvintele cu pricina ca să te faci mai bine înţeles, cred că ar fi bine să o faci.

Acuzându-ne în acest mod, cu multă naturaleţe, nu ne mai rezumăm numai la dezvăluirea păcatele săvârşite, ci mărturisim împreună cu ele înclinaţiile rele, deprinderile şi obinuinţele rele şi toate celelalte rădăcini ale păcatului, şi în acest fel confesorul va putea cunoaşte cu limpezime inima care îi este încredinţată şi va putea stabili care sunt leacurile cele mai potrivite bolii.