Despre timp si prabusire
autor: arhanghell
"Cu unele lucruri deja mi-am obisnuit fiinta.
Acum nu mai plang pentru orice si nici pentru oricine nu o mai fac cu atata usurinta...Nu mai am ramase decat fantome pe sub piele si carne cum nu altceva mai am decat urme de gheare alungindu-mi-se de pe gat pana jos de tot, pe glezne si unghiile de la picioare si pana la capatul acelei dare de ioni purtand inca titulatura sarcastica de mine...
Cotrobai ca un sobolan pe o corabie ratacita in adancul crepusculului dupa o panta ascendenta salvandu-ma de uitare...
Nu vreau decat sa fiu sters din cartea fiecarui cititor care mi-a atins vreodata literele, nu mai vreau decat ca dupa miezul noptii glasul sa mi se transforme in raze de luna iar bratele metamorfozandu-se sa se faca aripi precum si privirile degenerandu-mi sa ajunga nu altceva decat imbratisari abstracte sugrumand sub abstractele lor brate, la abstractul lor piept, abstracta iubire...
Fiind una cu timpul, mor odata cu tine...Tu esti albastrul...
Uneori ma simt ca o maimuta ajunsa la oras, confundandu-se cu omul...Ca o maimuta din aia asupra careia facandu-se un numar oarecare de teste in laborator ajunsa peste noapte geniu, nu-si poate intelege adevarata conditie animalica...Ca si maimuta asta eu nu-mi pot rezuma timpul la zi si nici lacrima la tristete...
As vrea sa fug si sa fug si sa fug si sa fug pana ma voi impiedica de ceva si-mi voi sparge alergatul, as vrea sa fug si sa fug si sa fug si sa fug pana impiedicandu-ma sa-mi rup culoarea de pe mine si sa cad la picioarele locului ce intr-un alt timp tu te nascusei pentru mine...
Pentru mine e pierdut totul...singura mea salvare ar fi sa iau de la inceput prabusirea si sa ma opresc la primul semafor pe rosu...ori macar sa fac o pana, calcand in vreo piuneza lasata ca din greseala pe drumul meu, de aceia pentru care existenta mea este inca mai mult decat o valeitate de respirare...
Cea mai trista cadere este aceea printre oameni pentru ca acolo iti vei pierde cu cea mai mare usurinta si iti vei rataci printre multimea de ei, si bratele si aripile si gandurile si glasul...
Intr-o absurditate cunoscuta si sub numele de viata..."
|