Sfântul neștiut
Un articol deosebit despre ce va sa fie in acest an in Romania. Se pare ca musulmanii ne vor executa pt Bin Ladem !
Știam de la pelerinajul trecut că cine vrea să trăiască o minune pe muntele Athos trebuie să se rupă de grupul de pelerini, să iasă în afara mânăstirii și să meargă pe poteci înguste, poate chiar spre vârful Athon. Are șansa să se întâlnească cu pustnici plini de har și chiar să îi iasă în cale sfinți. Circulă legende pe munte că Maica Domnului se arată vie celor care rătăcesc cărarea și îi îndrumă pe drumul cel bun nu doar spre mânăstire, ci și spre mântuire. Aflasem demult de pustnicii nevăzuți ai muntelui și știam că părintele Iulian, duhovnicul de la Prodromu, ieșea adesea serile din schit să se întâlnească cu unii dintre ei. Mulți călugări l-au văzut în depărtare vorbind, dar nu ca și cum s-ar fi rugat sau ar fi vorbit cu sine, ci ca și când cineva era lângă el – sfătuindu-l blând, cu voce așezată. Dar lângă el nu se vedea nimeni, iar când călugării se apropiau de el discuțiile încetau rapid. Părintele Iulian este cunoscut ca unul din marii văzători în duh ai muntelui Athos, capabil să vadă în oameni durerile și păcatele și să dea un sfat cumpătat.
L-am văzut dincolo de chilia lui Isaia stând pe o piatră și mișcând mâinile ca și cum ar fi dat binecuvântarea cuiva, apoi îmbrățișându-se cu acel cineva nevăzut. Când a plecat spre Prodromu, după ce a trecut de bazinul de apă i-am spus lui Octavian:
- Hai după pustnicul acela nevăzut. Poate nouă ni se va arăta când o să vadă că îl căutăm.
- N-o să ni se arate, prietene. El e nevăzut pentru noi, nu pentru părintele Iulian și nevăzut o să rămână. Se înserează, hai înapoi la schit că se închid porțile și va trebui să ne găsim culcuș pe la colibe.
Am insistat atât de mult încât l-am convins să mergem în adâncul muntelui. Octavian era un interlocutor plăcut – îl cunoscusem cu câteva ore înainte, chiar la sosirea pe Athos. Rătăcisem drumul de la Prodromu la peștera sfântului Atanasie, un drum de maximum 10 minute și am ajuns cu grupul de prieteni la chilia călugărului Nectarie. Acolo am dat de el și mirați am fost să vedem ce săritor era și dornic să ne ajute. Ne-a dus mai înainte la pustnicul grec Vlasie Aghioritul, un călugăr cu mare har care a scris o carte ”Pustnicii nevăzuți ai Athosului”, care a fost tradusă în mai multe limbi, printre care și în română, la Editura Panaghia în anul 2010, cu binecuvântarea Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului. Apoi a mers cu noi la peștera unde s-a nevoit sfântul care a întemeiat viața monahală pe Athos și ne-a condus înapoi la Prodromu, povestindu-ne despre multe lucruri neștiute ale muntelui. Era un bun cunoscător al zonei și din când în când îmi arăta diverse locuri în care au stat sfinți cunoscuți.
În timp ce mergeam spre Kafsokalivia, în zona Kato Hairi, încercând să dăm de chilia pustnicului nevăzut cu care discutase părintele Iulian, l-am întrebat pe Octavian câteva lucruri despre el: când a ajuns pe Athos, ce-a făcut înainte, cu ce s-a ocupat. Nu s-a codit și mi-a spus pe scurt viața lui: mama îl părăsise pe tatăl lui când era mic și s-a recăsătorit cu altcineva, cu care a mai făcut 4 copii. Dar tatăl adoptiv nu l-a agreat de la început, iar el și-a găsit refugiul în biserică. Stătea la slujbe mereu, iar temele și le făcea în curtea bisericii. Când a terminat liceul a intrat novice la mânăstirea Cernica. Nu se considera vrednic să fie tuns în monahism și timp îndelungat a slujit la bucătărie și la treburile interne ale mânăstirii. Într-un târziu starețul i-a spus să se pregătească pentru ritualul tunderii. Cu două zile înaintea evenimentului, după liturghie, o fată pe care o mai văzuse de câteva ori la slujbe, a venit să stea de vorbă cu el. I-a spus că l-a urmărit de multă vreme și că vrea să se mărite cu el, că are casă, un servici bun și nu vrea decât să stea lângă un om cu credință în Dumnezeu. L-a convins să renunțe să se călugărească și să se însoare cu ea. La scurt timp după nuntă, ea a constatat că Octavian nu știa să facă nimic în afara treburilor casnice – nu rezista prea mult la un servici, nu-i plăcea să lucreze cu calculatorul și nu se adapta grupului ei de prieteni. Îi părăsea repede și se ducea în biserică, iar acasă stătea ore în șir de vorbă cu sfinții din icoane. Au apărut firesc certurile și relația s-a răcit. Văzând că nu îl poate integra în lumea ei, l-a părăsit și a plecat în Marea Britanie, iar el a venit la Athos. Nu s-a călugărit așteptând mai întâi pronunțarea divorțului, dar vreme de șapte ani a slujit diverși călugări și pustnici fără nici un ban, fără vreo altă recompensă decât bucuria traiului alături de niște sfinți în viață. Își făcuse o colibă de trei metri pătrați și întreținea o grădină din care hrănea șapte pustnici. Făcea în fiecare dimineață o oală mare de mâncare pe care o împărțea în nouă porții egale: una pentru el, alta pentru călugărul lângă care stătea și câte una pentru cei șapte pustnici. Își punea sufertașele în rucsac și începea urcușul la chiliile lor. Le făcea curățenie în colibe, le făcea diverse servicii, îi spăla când aveau nevoie de ajutor, le aducea diverse plante tămăduitoare când se îmbolnăveau și stătea deseori cu ei de vorbă. Cel mai tânăr avea 73 ani, iar cel mai vârstnic împlinise 98 ani. Când unul murea, îl înmormânta lângă coliba lui și își găsea alt pustnic de care să aibă grijă, în așa fel încât avea mereu grijă de șapte sihaștri.
Mergeam agale pe potecă ascultându-l. Când am trecut de locul numit de el Perdiki o mireasmă plăcută s-a făcut simțită în jurul nostru. L-am întrebat de la ce vine mirosul.
- Sunt moaștele unui sfânt prin apropiere. A murit neîngropat și trupul lui emană mirosul ăsta de mir.
- Hai să-l căutăm – i-am propus el.
|