[IonelS]

Neamţ, aş fi spus că sunt simple plăsmuiri ale imaginaţiei lor. Dar vocea schimnicului grec recent îngropat îmi răsuna puternic în minte şi mi-am dat seama că el profeţise cele două războaie mondiale cu multe zeci de ani înaintea producerii lor. Dacă ne-a zis de caiet probabil că a scris şi ceva care urmează să se întâmple. L-am sunat pe Octavian să-mi spună dacă a auzit ceva de profeţiile despre anul 2011. Mi-a spus că mulţi călugări şi pustnici vorbesc de răul care urmează să se întâmple în acest an în România, dar nici unul nu vrea să spună mai exact ce se va întâmpla. L-am rugat să înceapă curând traducerea caietului, căci suntem în anul cu pricina şi poate aflăm mai multe amănunte. M-a liniştit spunându-mi că se apucă de citit după slujba de seară. Dacă o să fie ceva interesant o să mă sune şi dacă vreau pot să înregistrez traducerea făcută la telefon.

În toate zilele cât am mers prin Athos la diverse mânăstiri şi chilii i-am întrebat pe călugării şi pustnicii întâlniţi dacă ştiu ceva despre profeţiile unora privind anul 2011 în România şi despre mult discutatul eveniment planetar din 2012. Unii se speriau numai la auzul întrebării, îşi făceau cruce şi plecau. Alţii îmi spuneau că sunt părinţi cu har pe munte care ştiu ce se va întâmpla, dar se tem să vorbească datorită duşmanilor nevăzuţi. Fratele Vasile de la Pantokrator mi-a explicat că diavolii nu pot citi gândurile, dar îşi pot da seama de ele după gesturile şi comportamentele oamenilor, aşa că părinţii cu harul înainte-vederii îşi ascund gândurile având un comportament ciudat, unii mimând chiar nebunia. Cei care ştiu ce va urma nu vorbesc despre aceste lucruri cu oricine şi oricând, alegându-i cu atenţie pe cei cărora le dezvăluie taina şi pregătind un timp îndelungat locul dezvăluirilor.

Întors în Bucureşti şi prinzându-mă în lucrurile cotidiene, întâmplările de pe Athos au început să se aşeze altfel în mintea mea. Profeţiile pustnicilor şi-au pierdut din importanţă, asociindu-le cu previziunile mincinoase ale guvernanţilor despre ieşirea din criză, cu profeţiile lui Vadim Tudor despre câştigarea alegerilor de către el sau cu sondajele falsificate ale socialiştilor. În schimb, descoperirea pustnicului mort mă făcea să mă cred un ales al sorţii. Auzindu-i pe unii că nu sunt vrednici să le vorbească sfinţii, începusem să cred despre mine că sunt cineva, că sfinţii au citit acolo în ceruri cărţile şi cercetările mele şi au hotărât să-mi vorbească pentru că sunt un mare om de ştiinţă şi mare scriitor. Egoul meu începuse să crească la cote neobişnuite, iar aerele de superioritate pe care mi le dădeam mă transformaseră într-un arogant şi tupeist obraznic. Vreme de o săptămână am trăit într-o stare de beatitudine din care nu au reuşit să mă scoată nici rudele şi cei apropiaţi.