Decadența înseamnă a pierde rostul celor făcute de Dumnezeu și de oameni. Când, în Imperiul Bizantin, amasadorilor li se serveau ceea ce păreau a fi mere coapte, dar în realitate erau fripturi tăiate precum merele, cu frunzuliță atașată, urmate de "friptură" la desert, care în realitate era jeleu de mere făcut pane, atunci vorbim de decadență. Așa au pierit multe civilizații, precum păsările: pe limba lor. Adică, degenerând. Când într-un stat oamenii ajung să nu aibă ce mânca și se vând pe ei înșiși drept sclavi turcilor, în schimb fudulia de la ospețe se manifestă ca mere-friptură și friptură-mere, sfârșitul deja poate fi adulmecat în acele bucate.
Tot așa, rostul pentru care Creatorul a făcut animalele este de a-i sluji omului. Când omul ajunge să le dea oase vitaminizate din imitație de toval cu damf de șorici, în timp ce copiilor străzii le dă un șut în spate, atunci ceva nu e în regulă. Când se mai face un pas spre groapă și omul ajunge a face din animal subiect de drept civil, lăsându-i testament, fixându-i rente, căsătorindu-se cu el ori căsătorind animale între ele, atunci sfârșitul împărăției noastre poate fi deja adulmecat.
|