Citat:
În prealabil postat de Carmen FUNIERU
Coșmarurile pot apărea și din cauza surmenajului psihic. Există creștini care se roagă noaptea târziu, fără a se odihni deloc după o zi stresantă.
Oricare ar fi motivul, este de ajutor dacă, în vis fiind, înercăm să ne gândim o clipă la Dumnezeu.
În timpul unui coșmar am reușit să mă gândesc la ajutorul Maicii Domnului. Am zis doar "Maica Domnului" și tot răul a dispărut și m-am trezit.
|
Visele sunt de 3 feluri : de la tine, continuarea gandurilor de peste zi.
de la Dumnezeu, care sincer sa fiu, nu le are nimeni, decat numai daca se afla intr-o situatie nu speciala, ci foarte speciala, si intr-o stare duhovniceasca foarte inalta
de la diavol, care se poate intampla sa crezi ca sunt de la Dumnezeu. acestea se intampla sau din incercare (foarte rar) sau din starea pacatoasa a omului.