,Vorbirea de rău sau osîndirea este o altă patimă înfricoșătoare. Celui ce vrea să-ți vorbească despre alții să-i spui: Dacă vrei să lauzi pe cineva, îmi voi deschide urechile. Însă dacă vrei să-l vorbești de rău, mi le închid. Primesc doar parfumuri și miresme, nu duhori și mizerie. Ce voi cîștiga dacă aflu cum cutare este rău? Dimpotrivă, mă voi vătăma nespus. Să ne uităm la ale noastre, să ne interesăm de păcatele și de greșelile făcute de noi. Ce răspuns vom da lui Dumnezeu și ce milostenie Îi vom cere, atîta vreme cît ne preocupăm plini de curiozitate de lucruri străine, iar la ale noastre nici nu ne gîndim? Să arătăm interes și grijă pentru viața noastră. Preocuparea cu viețile altora dovedește josnicie și necuviință. E ca și cum am trece prin fața unei case străine și am privi indiscret înlăuntru, ca să vedem ce fac stăpînii casei.(...)Fii cu luare -aminte, deci, la cuvintele tale! Nu vorbi de rău ca să nu te pîngărești. Nu mesteca în balta cu murdăriș, fă cununi din trandafiri, toporași și alte flori. Nu băga în gură bălegar; gustă din licoarea dulce a florilor, ca albina și fă mierea din ea. (...) Căci dacă vom da socoteală pentru orice cuvînt de prisos, cu atît mai mult vom răspunde de vorbele noastre urîte.”(Din vol. Problemele vieții, pp 43-44)
|