Mie experienta mi-a aratat ca visele urate(cosmarurile)sunt un simptom al necredintei,slabei credinte,indepartarii de Dumnezeu si al faptuirii pacatelor,faptelor rele.
Primul cosmar l-am avut la 6 ani,cand am omorat din nestire un catel
abia ce fusese adus familiei mele,iar eu bucuroasa am inceput sa am grija de el,mancare,apa,pieptanat si apoi baie.L-am bagat pe bietul animal intr-un butoi cu apa sa-l spal,apa fiind neincalzita si el doar pui a racit rau si s-a dus...Dupa ce a murit,l-am visat cum din catelul pe care-l stiam se metamorfozeaza un monstru urat,scarbos,mizerabil care racnea,ragea,nu mai stiu,dar m-a speriat cumplit.
Chiar si din neglijenta,cand provoci suferinta unei fiinte tot fapt rau se cheama!
Ii dau dreptate lui windorin cand spune ca omul poate fi constient si in somn si Ii poate cere ajutorul lui Dumnezeu.
Imi amintesc un cosmar avut intr-o zi de adolescenta,cand "m-am suparat pe Dumnezeu",eram la tara la bunici,in vacanta, cu mai multe rude,foarte diferite ca viata spirituala-unii dintre ei atei hotarati ,altii foarte spiritualizati(cum era bunicul meu).Ateul a deschis din nou discutia despre inutilitatea Lui Dumnezeu,despre marele"fals"al existentei Lui apoi ca o cireasa pe tort,ne-a servit toate acele aspecte pe care le auzi la orice ateu:"cum se face ca cei credinciosi o duc numai in necazuri,iar cei care nu cred au parte de o viata cat se poate de normala si de implinita?" si altele de acest gen...Aceasta discutie m-a intristat,caci ma gandeam la cazul meu personal,desi aveam 16 ani aveam probleme de sanatate si alte probleme in familie;aveam o prietena buna in liceu care ne-a marturisit tuturor ca este atee si cu ocazia acestei discutii ea mi-a venit in minte,cu viata ei exemplara ,total opusa mie.Asa ca m-am suparat tare si am zis:"incepand de azi eu voi fi atee!"
Ziua a trecut,posibil sa fi si uitat acest incident,si dupa ce am adormit ,cosmarul!
Imi vedeam corpul dormind in intunericul camerei(asa cum eram cand m-am trezit,pozitia fetus cu fata la fereastra)cand usa se deschidea incet scartaind iar parchetul troznea ici colo,(in realitate erau anumite zone in camera,unde parchetul troznea cand calcai)
Nu am avut prea mult timp sa ma intreb ce se intampla cu aceste zgomote caci o ceata neagra,densa,cu oarece greutate si foarte,foarte rece s-a asezat pe spatele meu si o voce imateriala,greoaie mi-a vorbit:"daca crezi in Dumnezeu,crezi in continuare;daca crezi in mine,vino la mijlocul cararii din curte unde te astept!".Spre mirarea mea,una dintre maini a dat patura la o parte spre a incepe demersul comenzii insa m-am razgandit tocmai in secunda urmatoare deoarece am constientizat frigul care devenea de nesuportat de pe spatele meu,vb aceea "era un frig ca de moarte".Asa ca mi-am adus aminte de Dumnezeu si cu mainile amortite ca o paralitica,abia mi-am unit palmele si am zis infricosata printre lacrimi"Doamne te rog iarta-ma!"(sau ajuta-ma)
Asa m-am si trezit cu palmele unite...