În prealabil postat de Grabriella
Asa suntem noi, oamenii, ne comparam intotdeauna cu cei mai favorizati de viata si mereu ne intrebam:"De ce? Doamne!"De ce mie? De ce eu?"
Am trait si eu o experienta traumatizanta anul trecut. Dupa 25 de ani de vechime pe un post sigur la stat am fost pusa in discutie sa mi se reduca postul. Asta dupa ce in acelasi an sotul meu nu a fost platit de patron pentru vreo 4 luni dupa care a dat faliment, iar datoriile noastre la banca erau de peste 400 eu. lunar( credit ipotecar si lising la masina). Fiul cel mic a terminat liceul si ar fi trebuit sa-l pot sustine sa-si continue studiile. Eram in pericol sa pierd tot, tot.
Numai Bunul Dumnezeu m-a salvat, Maicuta Sfanta si Sfintii Sai, precum si scumpii si bunii si dragii preoti duhovnici care m-au sfatuit si m-au sustinut in rugaciune.
M-am intrebat atunci "oare dece?" Mi-am analizat atunci trairile.Abia atunci am inteles clar ca eu nu am nimic, ca tot ceea ce am, am primit in dar. Ca aceasta incercare a fost de fapt o incercare a credintei mele in Dumnezeu. Si nu am putut sa nu ma gandesc la dreptul Iov care intr-o clipa a pierdut tot, la Sfintii apostoli care au lasat tot,la ucenicii care si-au vandut averile si le-au dat Bisericii, la toti Sfintii care si-au impartit averea la saraci. Mi-a fost atat de rusine ca eu, putin credincioasa , doar la ideea ca as putea pierde tot ceea ce Dumnezeu, in marea Sa bunatate mi-a facut cadou, m-am tulburat si suparat grozav. Nici macar n-am putut sa ma bucur ca toate lucrurile s-au rezolvat pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt vrednica sa pun o astfel de jertfa fara sa-mi pier credinta , poate , si de aceea n-a ingaduit Dumnezeu sa pierd tot. N-am putut decat sa zic cu lacrimi ca si Sf. Apostol Petru: "Doamne, pleaca de la mine ca sunt o pacatoasa!" si o nevrednica si necoapta sa port crucea.
Este o mare cinste pe care Dumnezeu o face oamenilor de a le incerca credinta in fel si chip. Abia cand pierzi ceea ce ai si trebuie sa traiesti prin credinta iti dai seama cata credinta ai, cata incredere ai tu in Dumnezeu pe care nu-l vezi dar care sti ca este Tatal tau. Oare in aceste incercari poti sa mai zici: " Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat? Putem noi sa ne abandonam in Bratul tare si Sfant al Tatalui Ceresc? Putem sa avem acea credinta a copilasului de 2 anisori care se arunca in bratele mamei fara frica, stiind ca aceasta il prinde? Credem, oare, ca noi suntem mai grijulii sau mai iubitori fata de copii nostri decat Tatal Ceresc fata de noi ?
Da, adevarat este cuvantu care zice "Incercarea credintei voastre este mai pretioasa decat aurul." Doar acaesta incercare te face pe tine constiet de iubirea si increderea pe care le ai fata de Dumnezeul si Tatal tau.Oare cum s-ar simti un tata oarecare daca copii lui ar apela la el doar sa-i ceara, sa-i ceara si niciodata sa nu-i fie recunoscatori, sau sa nu pretuiasca ceea ce primesc, considerandu-l pe tata dator sa dea mereu neconditionat.
"Doamne , ajuta-ne sa ne numaram bine zilele sa vedem cat de trecatori suntem!"
|