[Eugen7]

Evanghelia de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului. O altă genealogie ne dă Sfântul Luca (3, 23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El? Privind însă mai îndeaproape textul mateian, ne dăm seama cât de bogat este răspunsul la aceste întrebări. Căci, într-adevăr, prin această genealogie, evanghelistul găseşte mijlocul să ne transmită adevăruri fundamentale cu privire la Cel despre Care va fi vorba în întreaga sa Evanghelie.

Chiar din primul verset ni se spun câteva lucruri de mare importanţă despre Mântuitorul. Evanghelistul nu numai că-i dă numele, Iisus – care înseamnă, etimologic, Domnul (Iahve) Mântuitorul (cf. Mt 1, 21b) –, ci la acest nume adaugă imediat titlul „Hristos“. „Iisus Hristos“ – iată deja o mărturisire de credinţă. Scriind o Evanghelie adresată în primul rând iudeilor, Sfântul Matei ţine să le spună cititorilor săi, de la bun început, că Iisus este Hristosul, adică Mesia. Iudeii ştiau foarte bine despre cine este vorba. Ei aveau Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, care este plină de profeţii mesianice, adică de preziceri insuflate despre trimiterea în lume a lui Mesia-Mântuitorul. Iată precizată din capul locului identitatea Personajului prin excelenţă al Evangheliei! Dar Evanghelistul merge şi mai departe. El adaugă că Iisus Hristos este „fiul lui David, fiul lui Avraam“. În predica din Duminica trecută arătam că adeseori în Vechiul TestamentMesia este desemnat ca „fiul lui David“, ca Unul care avea să fie Urmaşul prin excelenţă al marelui rege israelit, Cel în care, de fapt, se vor împlini proorociile despre binecuvântarea familiei davidice. Relaţia lui Mesia cu David, strămoşul Său după trup, este atât de mult accentuată în cărţile profetice, încât uneori Mesia este numit, pur şi simplu, „David“ (aşa în
Ier 30, 9; Iez 34, 24; 37, 24). Numindu-L pe Iisus „fiul lui David“, evanghelistul afirmă, de fapt, că în El se împlinesc toate aceste profeţii. De adăugat că genealogia urmează linia urmaşilor lui David prin Solomon, care au fost regi, până la desfiinţarea regatului prin cucerirea babiloneană (în anul 586).

Aceeaşi idee o relevă evanghelistul şi într-un alt mod. Genealogia mateiană este împărţită în trei perioade, corespunzătoare, de altfel, unor etape destul de clar delimitate ale istoriei poporului ales. Numai că Sfântul Matei ţine să prezinte o simetrie perfectă a celor trei perioade: „Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri“ (v. 17). Privind însă mai îndeaproape, ne dăm seama că Sfântul Matei şi-a dat silinţa să facă să-i iasă această simetrie. Într-adevăr, din lista sa lipsesc destule nume, căci adeseori se sare de la strămoş la strănepot. Astfel, de pildă, între Fares şi Naason sunt date numai patru nume intermediare (v. 3-4); or, este vorba de întreaga perioadă dintre epoca patriarhilor (Fares este fiul lui Iuda) şi Exod, adică de nu mai puţin de 430 de ani (Ieş 12, 40; Gal 3, 17). Între Salmon şi Iesei se dau numai două nume intermediare (v. 5), când este vorba, de fapt, de o perioadă de cel puţin 300 de ani. Din cartea a IV-a a Regilor, ştim că între Ioram şi Ozia (v. 8) au mai fost trei generaţii, reprezentate prin Ohozia, Ioas şi Amasia, dar care nu apar în genealogia mateiană. Apoi, Iehonia este socotit de două ori, o dată la sfârşitul listei a doua (v. 11) şi încă o dată la începutul listei a treia (v. 12). În sfârşit, între Zorobabel şi Iacov, tatăl dreptului Iosif, Matei dă numai 8 nume intermediare, în timp ce Luca dă, pentru aceeaşi perioadă, 17 nume. Este limpede că Sfântul Matei n-a fost deloc preocupat de a ne da o listă completă a ascendenţilor Mântuitorului. Genealogia mateiană prezintă numeroase lacune, care se explică prin cadrul mnemonic şi simbolic pe care caută să-l evidenţieze această Evanghelie. „Cadrul mnemonic“: Evanghelia, care avea să fie folosită în Biserica primară ca un fel de manual de cateheză, foloseşte tehnici care să faciliteze memorarea. Astfel de tehnici apar în mod curent la rabinii iudei, pe vremea aceea învăţătura făcându-se mai ales prin metoda memorării, cei mai buni învăţăcei fiind aceia care puteau reţine cât mai multe texte şi cât mai exact cu putinţă. „Cadrul simbolic“: în intenţia Sfântului Matei, de trei ori câte paisprezece neamuri nu implică nicidecum o exactitate matematică, ci un simbolism destul de uşor de descifrat. Într-adevăr, numărul paisprezece este numărul lui David. Se ştie că literele ebraice (ca, de altfel, şi cele greceşti şi, în parte, şi cele latine) sunt folosite şi pentru notarea cifrelor: alef este 1; beth este 2; ghimel este 3; dalet este 4; he este 5; vav este 6 etc. Bazaţi pe această dublă folosire a caracterelor alfabetului, cei vechi practicau gematria, care constă în calcularea valorii numerice a unui cuvânt sau nume şi căutarea unei semnificaţii simbolice a numărului astfel obţinut. Ori, prin gematrie, numele David este egal cu cifra 14. Într-adevăr, deoarece ebraica foloseşte o scriere consonantică, adică nu se scriu şi vocalele, ci numai consoanele şi semivocalele, David se scrie cu trei litere: dalet d + vav v + dalet d, iar dând acestor trei litere valoarea lor numerică obţinem: 4 + 6 +
4 = 14. Astfel, 14 înseamnă, simbolic, David. Vorbind de trei serii de câte 14 neamuri (v.17), Sfântul Matei subliniază, de fapt, o dată mai mult (cf. v. 1), că Iisus este „Fiul lui David“, adică Mesia.

A doua identificare prin strămoşi din v. 1 este nu mai puţin grăitoare. Numindu-L pe Iisus „fiul lui Avraam“, Sfântul Matei afirmă că El este nu numai unul din fiii lui Avraam, adică un israelit oarecare, ci că El este Urmaşul făgăduit lui Avraam, Cel întru Care se vor binecuvânta toate neamurile, în sensul interpretării dată textului vechitestamentar (din Fac 12, 7; cf. 22, 18) de către Sfântul Apostol Pavel, interpretare care se bazează pe faptul că în acest text pentru „seminţia“ („sămânţa“) lui Avraam este folosit singularul: „Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi Urmaşului său. Nu zice: «şi urmaşilor», ca de mai mulţi, ci ca de unul singur: «şi Urmaşului tău», Care este Hristos“ (Gal 3, 16).

O comparaţie chiar superficială cu multele liste genealogice din cărţile Vechiului Testament evidenţiază o importantă trăsătură specifică genealogiei mateiene: anume faptul că în ea apar şi femei. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare. Tamar (v. 3) a ţinut să aibă un moştenitor de la Iuda; l-a obţinut prin înşelăciune (Fac 38). Rahav (v. 5a) nu numai că era de neam canaanit, ci era şi o femeie desfrânată (Ios 2,1; 6, 22-23). Rut (v. 5b) nu era nici ea de neam israelit; era o moabiteancă, pe care însă Biblia o laudă pentru fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă, implicit, fidelitate faţă de poporul lui Dumnezeu (Rut 1, 15-17). Iar „femeia lui Urie“ (v. 6), adică Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată pentru păcatul pe care David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit (heteu), ca şi primul ei soţ, Urie (II Regi 11, 3). Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi.