Nu este mai mare patimă pentru bărbat decât superstiția fericirii adultere că cică el e liber să născocească în închipuire fiara dezlănțuită văzând o goliciune ce-i oferă disponibilitatea de a profita el ca să-și arate el puterea... de a fura și ucide și teroriza și cu asta să se flateze că și să se mituiască că cică iată poate să-și satisfacă el curiozitatea „libertății” adultere visându-se un făt frumos glorios. Defapt se păcălește, se faltează, se mituiește ca să-și creadă în superstiția idolească cum că va fi fericit ca autor de creiatină, cerând chiar bani pe drepturile de autor.
Nu este mai mare patimă pentru femeie decât să se lase mituită și flatată de bărbat că superstiția fericirii ei este malahia adulterină pe care o visează ea că ar fi pe placul bărbatului și că ea este datoare de a-i satisface astfel de năluciri pripite lui, de creații închipuite, de născoceli minteresante, de pofte și perversiuni batjocoritoare de Dumnezeu.
Nu este mai mare patimă pentru om decât superstiția credulității că batjocura omului de către om ar fi cea mai ascunsă avere pe care bărbatul și femeia trebuie s-o păstreze și să o adune cu conșinciozitate încă din copilărie căutând noi și noi aventuri adulterine spre „împlinire”.
Nu este mai mare patimă pentru un copil decât a crede superstiția că se poate mântui de frică și neputință și boli prin păcate, mândrii, răzbunări, batjocuri și malahii, adică se poate mântui uitând de Dumnezeu prin beții, chefuri, țigări, filme, droguri, înjurături și urlete criminale cu care-și mituiește viitorul flatându-se că va fi astfel mare, lăsându-se atras în mocirla gLumii promovată prin tot felul de „părinți” sau „prieteni” sau „frați” mai mari.
De ce omule te mitui și te flatezi cu superstiția răutății crezând că dacă poți ucide și fura și visa spurcăciuni atunci poți ceva?
Poți oare da viață unui mort, poți tu să vindeci un bolnav, poți tu să nu distrugi dragostea curată și sinceră, poți să nu murdărești sfințenia și umilința? NU. Atunci cu ce avere te lauzi? Ce ai?
Învață să poți toate cele ale credinței și nu ale necredinței!
...căci numai cei credincioși au parte de adevărata dragoste plină de curăție și cinste și dreptate... restul se afundă în pocirla iluziilor superstițioase neștiind că nu pot altceva decât să-și creadă minciunile lor cu care flatându-se se amăgesc în drumul lor spre slujirea fiarei autoîntronate la loc sfânt: păcatele săvârșite în inchipuire, ca și cum ar fi delicatesuri și fericiri și libertăți... defapt e doar dragostea și prietenia adulterină luată drept
ciocolată.
Iertați-mă dacă v-am speriat cu atât de triste și groaznice patimi, unele complet necunoscute.
Nu vreau să pot afla așa ceva! Nici goliciuni, nici bârfe, nici lingușeli, nici mângâieri trupești, nici măriri materialiste... nici delăsare, nici nepăsare... și nici un fel de superstiție visătoare. Nu-s curios de astfel de „desăvârșiri”.
Și iată că până și rugăciunea s-a transformat în trăire de lăudăroșenii, de batjocuri, de gLume spurcate, de obrăznicii, de nerușinări, de furlete, de nerecunoștințe, de mituieli și flatări cu aplauze deșarte... nici rugăciunea tainică nu mai e ce a fost cândva... nu mai e decât o caricatură, o corcitură, o sminteală.
Nu te mai flata omule și nu te mai păcăli omul cu averile tale, cu visele tale în care joci tot felul de roluri de călăi... căci obijnuindu-te să crezi în superstițiile gLumii, vei afla cândva că averea ta ascunsă în ascuns nu face nici un ban găurit, nici cât o potcoavă de cal mort, nici cât o pisică neagră, și nici cât o zi de vineri 13.