View Single Post
  #5  
Vechi 22.07.2007, 17:08:16
Iustin44 Iustin44 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.06.2007
Mesaje: 173
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Chupacabra
Eu unul , nu-l percep pe Dumnezeu si nu l-am perceput vreodata.Depinde de semnificatia cuvantului "percepere" , acum , ce-i drept.Am avut momente in care am fost religios , momente in care mergeam in fiecare duminica la biserica - dar pe Dumnezeu nu l-am perceput.Poate ca am fost eu mai incapatanat, poate ca Dumnezeu nu exista - oricum asta tine de experienta mea personala , deci e irelevant.Daca se refera la perceptia biblica despre Dumnezeu, pot sa spun ca este in anititeza cu descrierea sofiaiugai. "Dar vai prin aceasta nepricepere a mea[care e si ea un grav pacat] nu am facut decit sa -i infig noi cuie in miini si picioare si sa-l sagetez in inima LUI ,sa-L inghesui si sa nu-i dau un loc inima mea.Doar indelunga lui rabdare cu mine si dragostea LUI pt oamenii pacatosi a reusit sa ma salveze din marasmul sufletesc in care ajunsesem" Sunt curios ce motiv ar avea Dumnezeu - daca ar exista - sa se simta dezamagit de propria sa neputinta. Este vina lui, sau poate are o placere pentru aceasta "durere imensa". Intrebarile sunt multe, raspunsurile sunt putine dar ce mai conteaza cand "caile Domnului sunt misterioase"?
NU SUNT MISTERIOASE DELOC daca ai sinceritate in suflet si te rogi: Doamne arata-mi, vreau sa Te cunosc>Iata cateva argumente stiintifice ce dovedesc ca Dumnezeu exista si ca El a facut Universul.
Bill Cooper despre Ceasornicarul lui Paley
Pentru savantul care a trăit cu credința sa în puterea rațiunii, povestea se termină ca un vis urât. El a escaladat
muntele cunoașterii; este pe punctul de a atinge cel mai înalt pisc; dar aici e întâmpinat de un grup de teologi
care îl așteptau acolo de secole... (Robert Jastrow, astrofizician, God and the Astronomers)
Este ironic că faptele științifice îl elimină pe Darwin, dar îl lasă pe William Paley ( o persoană pe seama căreia
lumea științifică s-a distrat vreme de peste un secol) încă în competiție, cu șansa să devină câștigătorul
absolut.” (Sir Fred Hoyle, astronom, Evolution from Space)
Yes, Sir Fred is right-Paley is in and Darwin is out (Duane Gish, paleontolog, Senior Vice President Institute
for Creation Research)
Nu cred să fi admirat vreodată o carte mai mult decât Teologia Naturală a lui Paley. (Charles Darwin)
uține lucruri, pare-se, sunt noi sub soare, iar prezentul ne-a aflat la fel de dezbinați ca întotdeauna într-o
controversă care s-a dezlănțuit deja de mai bine de două mii de ani. Nu doar filosofii și savanții, dar și
omenirea în general ne apare împărțită în două tabere, două școli de gândire opuse și ireconciliabile. Problema
se reduce, în ultimă instanță, la următoarele: de o parte cei ce contestă că universul nostru a fost creat, de
cealaltă cei care contestă că nu ar fi fost creat. Ambele părți au convocat în fața publicului lor o multitudine
înspăimântătoare de argumente și pledează în favoarea lor de ani de zile, dar cel mai important dintre aceste
argumente, în jurul căruia s-a dus mereu marea bătălie, este cel al dovezii proiectului inteligent (evidence of
design). Prezintă universul dovada că o gândire deliberată și proniatoare a fost implicată în crearea sa, ori nu?
Dacă da, rezultă că această gândire plănuitoare și prevăzătoare poate proveni numai dintr-o Gândire/Minte care
a fost în mod necesar mai mare decât universul pe care l-a creat. Dar dacă nu există o asemenea dovadă, cum
susțin unii, atunci poate că universul a existat dintotdeauna, ori s-a înființat prin forțe accidentale și în întregime
naturale.
Disputa are o istorie fascinantă. Nu mai departe de anul 44 î.Hr., stoicul Cicero, fără îndoială cel mai
valoros avocat din Roma antică, știind așadar cum să confrunte mărturiile divergente, a reliefat dovada
proiectului inteligent in următorul fel: Când observi un cadran solar sau un ceas cu apă, vezi că ele
indică timpul datorită modului în care au fost proiectate, și nu din întâmplare. Cum poți atunci să-ți
închipui că universul, ca întreg, e lipsit de scop și de inteligență, când el cuprinde totul, inclusiv aceste
artefacte și pe făurarii lor. Prietenul nostru Posidonius, precum știți, a făcut de curând un glob care în
revoluția sa indică mișcările soarelui, ale stelelor și ale planetelor, ziua și noaptea, întocmai cum ele
se petrec în cer. Acum, dacă cineva ar fi să ia acest glob și să-l arate oamenilor din Britania sau
Scythia, ar putea măcar și unul din acești barbari să nu vadă că acestea au fost produsul unei
inteligențe conștiente?
Lucretius, pe de altă parte, care a trăit în aceeași vreme cu Cicero și care a îmbrățișat viziunea epicureică, a
crezut că toate lucrurile au venit la existență pur si simplu prin ciocnirea întâmplătoare și eternă a atomilor,
susținând că orice aparență de proiect era o aparență și nimic mai mult.
Confruntarea nu a început cu Cicero și Lucretius, bineînțeles. Ea este mai veche decât oricare dintre ei doi, dar e
interesant să-l vedem pe Cicero folosind un instrument de măsurare a timpului pentru analogia lui. Planul și
măiestria desăvârșită, volumul uriaș de gândire care sunt implicate în făurirea oricărui măsurător al timpului,
indiferent de mecanismul folosit, sunt extrem de grăitoare. Atât de mult încât această analogie a fost folosită cu
mare succes și pasiune până aproape de zilele noastre. Doar că recent a fost făcută o încercare de a demonstra că
analogia este eronată.
În 1986 a apărut o carte intitulată Ceasornicarul orb (The blind Watchmaker). Ea a fost scrisă de Richard
Dawkins, un savant evoluționist care a sperat să convingă că toate lucrurile au apărut în existență prin procese în
întregime naturale. Era un argument obișnuit, dar la care Dawkins a sperat să adauge o nouă caracteristică
P
(înșelătoare), căzând de acord, cel puțin în principiu, cu aserțiunea creaționistă că orice ceasornic trebuie să aibă
un fauritor. Totuși, el a susținut că ceasornicul (prin care el subînțelege universul) a apărut în existență întradevăr
prin lucrarea unui ceasornicar, dar unul care era orb, și nu doar orb, dar și fără inteligență sau scop - o
entitate negânditoare și inconștientă. Cunoscută altfel sub numele de selecție naturală.
Lucrând în mod necesar la întâmplare, ceasornicarul lui Dawkins a trudit continuu de-a lungul milioanelor de
ani, deși cu o finalitate pe care n-ar fi cunoscut-o niciodată, până când ceea ce a rezultat a fost un univers plin de
o ingeniozitate și de o complexitate ce le depășesc de departe pe acelea ale oricărui ceas, un univers ale cărui
legi, componente și procese funcționează și astăzi cu o mare precizie. Argumentul lui Dawkins, și de fapt
întreaga tendință a cărții sale, era că nu este nevoie de un Creator inteligent pentru a face universul, pământul și
omenirea să apară. În loc de aceasta, a susținut el, n-a fost vorba decât de o șansă favorabilă, într-adevăr
minunată: un ceas nefăcut de nimeni, dintr-un nimic devenit instabil și care, într-o zi, a explodat - un ceas de o
splendoare de negândit, al cărui proiect n-a avut nevoie de nici un proiectant și la meșteșugirea căruia nici un
făurar nu a pus mâna.
O schemă simplistă și atractivă care, se spera, și-ar împrumuta verosimilitatea teoriei evoluției o teorie care se
află astăzi într-o cumplită nevoie de credibilitate. Dar vai, nimic nu e atât de simplu! Pentru că în calea
scenariului lui Dawkins se afla un corpus de fapte bine stabilite, fapte de care savanții din domeniu erau
conștienți de mulți ani. Printre ele este certitudinea, confirmată de ani de observație neîntreruptă, că selecția
naturală, atunci când funcționează, o face numai asupra a ceea ce există deja. Ea nu poate crea prin ea însăși
nimic nou. Mai mult, mutația genetică de care toți evoluționiștii și-au țintuit speranțele și asupra căreia selecția
naturală doar cernând-o și eliminând-o dintr-o populație (mai degrabă decât inserând-o în aceasta) rezultă astfel
întotdeauna dintr-o pierdere de informație și organizare, și niciodată dintr-un câștig. Mutația conduce în cele
mai multe cazuri la stricăciune și sterilitate în interiorul unei specii care deja exista. Niciodată ea nu poate să
funcționeze în avantajul uneia care nu există. Astfel, mutațiile sunt văzute ca fiind o pierdere în complexitate și
ordine, și nu creșterea pe care o necesită teoria evoluției. La care se adaugă faptul că, în loc să fie un principiu
creator, selecția naturală care acționează asupra unor asemenea mutații, este în esență un mecanism de siguranță
care va rezista, mai degrabă decât să încurajeze, oricărei schimbări într-o populație deja stabilită. Altfel spus,
selecția naturală este în cel mai bun caz un principiu conservativ, accidental unul distructiv, dar, în mod sigur,
niciodată unul creativ.
Dar, deși e mult deja, nu e totul, pentru că există și alte lucruri pe care noțiunea lui Dawkins trebuie să le treacă
sub tăcere. De exemplu, ea nu dă seama așa cum trebuie de descoperirile recente din domeniile ADN-ului și al
Teoriei Informației, care sunt inexplicabile dacă originile ADN-ului sunt atribuite pur și simplu vreunui accident
primordial. Aceasta, deoarece nivelul extraordinar de informație organizată pe care îl întâlnim în codul genetic
putea să apară nu dintr-o sursă conștientă, ci numai dintr-una inteligentă și informativă. E un fapt ce continuă săl
surprindă pe orice savant ce lucrează în acest domeniu (as does the sheer mind-boggling complexity of the
subject).
Profesorul Werner Gitt, care este Directorul Procesării Datelor la Institutul de Fizică și Tehnologie din
Braunschweig (Germania) arată că: Cea mai înaltă densitate a informației pe care o cunoaștem este cea a
moleculelor ADN. Capacitatea de înmagazinare a ADN-ului, transportorul de informație al ființelor vii, este de
4,5x1013 ori mai eficace decât megacipul. Suma totală a cunoștințelor depozitate în prezent în bibliotecile lumii
este estimată la 1018 terabiți. Dacă această informație ar putea fi înmagazinată în molecule ADN, 1% din volumul
unei gămălii ar fi suficient pentru acest scop. Pe de altă parte, dacă această informație ar urma să fie încărcată
cu ajutorul megacipurilor, am avea nevoie de o baterie mai înaltă decât distanța dintre pământ și lună.
Molecula ADN - din care sunt compuse chiar și cele mai simple (unii ar spune cele mai primitive) forme de
viață este astfel de 45 de milioane de milioane mai buna în păstrarea și transmiterea informației decât megacipul. Aceasta
deoarece molecula ADN este un sistem tridimensional de înmagazinare a informației deosebit de complex, în
timp ce megacipul este numai bidimensional. Dar capacitatea moleculei ADN de înmagazinare și de transmitere
a unor cantități de negândit de mari de informație într-un mod atât de eficace nu ne spune însă de unde provine
informația ca atare. Care este sursa acesteia?
Teoria Informației, în care profesorul Gitt este unul din experții de frunte ai lumii, este o ramură importantă de
investigație științifică, ce a arătat într-un mod convingător și solid că informația nu doar că nu apare, dar nici nu
poate apărea din vreo stare de non-informație, tot așa cum viața nu purcede din ne-viață. Mai mult, informația a
ajuns acum să fie recunoscută ca a Treia Cantitate Fundamentală a universului, care până în prezent era gândit a
fi constituit numai din două cantități fundamentale: acelea de materie și energie. Molecula de ADN este,
bineînțeles, materie. Activitățile sale sunt bazate pe energie. Dar informația pe care o transportă este cu totul și
cu totul altceva. Cu alte cuvinte, nu ajunge să ai doar materie și energie pentru ca ADN-ul să funcționeze. Ceea
ce este de asemenea necesar, cel puțin pentru început, este o infuzie masivă de informație, de care nici materia,
nici energia nu sunt responsabile și pe care nici una dintre ele nu o poate suplini. Din nou profesorul Gitt ne
spune: Potrivit lui Norbert Wiener, fondatorul ciberneticii și al Teoriei Informației, informația nu poate fi de
natură fizică, deși ea e transmisă prin mijloace fizice: informația e informație, nici materie, nici energie. Nici
un materialism care eșuează în a da seama de aceasta nu mai poate supraviețui.
Dar, încă mai neliniștitor pentru materialist decât descoperirea recentă a informației ca A Treia Cantitate
Fundamentală, este dumirirea asupra originii ei: Dacă în orice sistem este găsit un cod de bază, se poate
conchide că sistemul își are originea într-un sistem mental și nu a apărut din întâmplare. Sensurile reprezintă
întotdeauna concepte mentale. Ele sunt distincte de materie și energie. Ele și au originea într-o sursă
inteligentă. Informația poate fi înmagazinată prin mijlocirea limbajului și transmisă prin transportori fizici.
Informația însăși este în întregime invariantă. Cauza acestei invarianțe sălășluiește în natura ei non-materială.
S-ar părea că în vreme ce unii materialiști erau ocupați căutând prin toate locurile greșite, unii fizicieni au dat
întâmplător peste Mintea lui Dumnezeu. Informația cere ca sursă a sa inteligența, iar inteligența cere gândire.
Totuși, făurind sintagma ceasornicarul orb Dawkins n-a încercat doar să adauge o nouă cotitură unei
controverse vechi, ci aducea și un omagiu ranchiunos unui gânditor ce a trăit înaintea lui, William Paley, care, n
mod ironic, argumenta acum aproape 200 de ani în urmă exact opusul a ceea ce Dawkins propunea acum. Dar
potrivit acestuia, și în ciuda prinosului adus, argumentul lui Paley este greșit; glorios și pe de-a-ntregul greșit”.
Afirmația este nefericită, totuși, deoarece Paley, anticipându-l pe Dawkins în fiecare punct, argumentând ca să
atribui întâmplării crearea universului e tot atât de ridicol ca și a susține că un ceas ar putea, la fel, să fie făurit
din greșeală. Ceea ce reiese din ce în ce mai evident din tot ce spune Paley, este că toate argumentele lui
Dawkins, fie ele chiar îmbrăcate în haine moderne, nu sunt doar lipsite de originalitate, dar sunt și expirate de
peste două sute de ani. Astfel, contribuția care, s-a sperat, va fi adăugată controversei, se dovedește a nu fi, la
urma urmei, atât de nouă.
Dacă Paley a greșit sau nu glorios, poate să fie judecat de orice cititor al prezentei ediții a operei sale. Un
specialist în biologie moleculară din zilele noastre (deși nu este un creaționist), se întâmplă să creadă că
gânditorul englez a avut dreptate: De-a lungul ultimilor douăzeci de ani criticismul lui Hume a fost invalidat în
cele din urmă. Paley nu doar că a avut dreptate susținând existența unei analogii între ființele vii și mașini, dar
a fost de asemenea profetic într-un mod remarcabil întrevăzând că ingeniozitatea tehnologică din sistemele vii
depășește complet orice lucru săvârșit vreodată de om.
Paley argumentează ca părțile unui ceas sunt ele singure suficiente să ne convingă că ceasul tehnic să fi avut un
făurar care nu doar că putea să vadă ceea ce făcea, dar care a înțeles toate legile fizicii care urmau să guverneze
funcționarea ceasului, ca și scopul și finalitatea pentru care acesta a fost creat - să indice timpul. Și
demonstrând aceasta prin întrunirea fiecărui criteriu al logicii și al bunului simț, Paley își dezvoltă în continuare
analogia prin aducerea la cunoștința noastră a dovezilor în favoarea proiectului inteligent (design) și a finalității
care sunt indiscutabil prezente în toate lucrurile vii, și nu mai puțin în noi înșine și în trupurile extraordinar de
complexe în care noi locuim
Reply With Quote