[vsovivi]

În prealabil postat de Liviu33

Eu sunt de parere ca ar trebui schimbat ceva la post! Corect este fiecare sa tina cat poate si cat de aspru poate. Dar in iuresul zilelor noastre postul se tine tare greu. Cand trebuie sa plec mai multe zile deja e o problema. Nu e timp si mancarea de post presupune mai multa atentie la preparare! Postul ar trebui usurat si ar trebui pus accentul pe fapte bune, pe filantropie. Poate un post ca la romano-catolici ar fi mai usor tolerat, asa vad ca multi renunta! Postul e o lupta si trebuie sa ne luptam in primul rand cu noi insine, cu patimile, cu slabiciunile... dar cand petreci peste 10 ore la serviciu incepi sa vezi negru! Ca sa tii post trebuie sa fii linistit, sa nu fii tulburat sa-ti gasesti o stare de echilibru. Foarte dificil!

Păi e greu pentru că unii au făcut rânduiala bucatelor şi preparatelor de post, care fireşte că te satură şi sunt mai multe şi mai bune ca celelalte, dar şi mai scumpe... deci te apucă groaza vrând să fii ca ceilalţi ''creştini''.

Postul înseamnă nepăsare pentru toate grijile foamei, somnului, căldurii, frumuseţii hainelor de lux, apei nesfinţite şi sucurilor şi beuturilor dar mai ales trebuie renunţat la paste, la pâine şi la toate fructele şi zarzavaturile crescute de alţii, căci pot să fie înjurate sau blestemate...

Deci nimic mai simplu, în post nu mânci nimic, nu bei nimic, nu vezi, nu auzi, nu eşti curios de nicio întâlnire adulterină a ochilor, de nici o prietenie cu păcatul, de nicioînchipuire a mândriei, ci te laşi purşisimplu în mâna Domnului ca o păpuşe hotărâtă să rabde, să lase în grija lui Dumnezeu toată viaţa sa.

Nu ai voie însă să te răzbuni pe tine, nu ai voie să te lauzi, nu ai voie să o faci pentru a dobândi puteri ca şi fachirii sau cei ce se antrenează la probe de rezistenţă... nu! E simpla părăsire a grijilor gLumii pentru a putea să aibă Domnul grijă de tine, căci altfel tu eşti cu mintea la plimbare după tot felul de superstiţii ale fericirii.

Deci nimic şi niciogrijă până te apucă cu leşinuri şi ameţeli şi atunci haleşti nişte apă sfinţită sau anaforă... iar dacă începi să cazi de pe picioare, poţi să mănânci câte ceva: legume, fructe, gem, miere, nuci...

Cel mai rău lucru este de a te apuca în post să mănânci paste făinoase, pâine, apă, sucuri... chiar dacă sunt calde şi gustoase lasă-le căci trebuie să laşi să te hrănească Domnul cu Credinţă.

Nu te teme că nu păţeşti nimic, te apropii de moarte, te apucă ameţeala dar nu moare omul de la post, ci de frică şi de superstiţii căci apoi îndrăzneţul se supără şi şi-o face, se răzbună pe Dumnezeu.

Dacă ajungi în disperare, cere ajutorul şi lasă-te ajutat, şi chiar dacă ţi se dă ceva de mâncare tu nu refuza şi nu spune nimănui că posteşti ci prefă-te bolnav, dă-te slab de la natură, pune-ţi pe tine haine largi care să umple golul, şi fii vesel şi fericit şi nu te arăta nimănui că posteşti ca să iei plată de la Dumnezeu, căci doar aşa posteşti pentru El şi nu pentru oameni. Nu te smoli la chip ca să fi compătimit de cineva sau lăudat.

Deci nu te teme dacă nu mănânci nimic.

Eu am rezistat odată să nu mănânc nimic până seara... nici pâine să nu mănânc şi nici apă să nu beau. Dar uneori dinpăcate mă învinge pofta şi nu reuşesc să postesc nicimăcar o oră. Că dacă eşti cu gândul la bucătărie sau la fericirea mâncării gata, nu mai rezişti, sau dacă treci pe lângă covrigării sau gogoşerii sau tot felul de fornetti...

Dar sigur se poate să ţi post o zi întreagă... unii sigur rezistă şi muncesc cu spor în timpul ăsta, de exemplu sfinţi români mâncau doar anaforă şi beau apă sfinţită peste săptămână şi mâncau o singură dată Duminica, mâncare de post dezlegată şi unsă cu undelemn sfinţit, şi o duceau aşa întreaga lor viaţă fără să bage de seamă la trup ci la duh, muncind prin mănăstirea sau prin locurile pe unde vieţuiau... deci vezi idealul? Şi nu erau prea slabi ci îi ţinea Dumnezeu întru Credinţă sub Ascultare.

Dar postul înseamnă să nu mănânci nimic altceva decât pe Dumnezeu, deci poţi mânca oricând anaforă şi bea apă sfinţită... şi ai să vezi că Domnul abea după 40 de zile flămânzeşte... omul după 40 de minute... deci e o diferenţă ca de la Cer la Pământ, şi de aia cerem, precum în cer aşa şi pe pământ, adică să fim fără greşală... iar greşealele care dorim a ne fie iertate sunt mici neglijenţe, mici neajunsuri, pe când păcatele gLumii, alea sunt strigătoare la Cer şi alea sunt aducătoare de mari şi multe chinuri pentru creştin. Deci e din milă pentru om ca să nu fie el dat pierzării.

Trebuie practic să uiţi să te mai uiţi îndărăt. O iei după Domnul, pe urmele Sale şi mergi aşa fără nicio grijă. Acolo unde o să ajungă El vei fi şi tu şi e bine. Dar dacă tu duci dorul gLumei unde te visai şi te distrai de minune... degeba o să tot mergi căci gândul şi inima ta va fi la averea lăsată.