[vsovivi]

Asta e problema, că omul se laudă şi se arată la oameni că posteşte... E ca şi cum ţi-ai etala puterile dobândite sau vrednicia sau faptele bune... la copiii naivi la minte se înţelege, dar la copiii la inimă şi şerpi la minte, asta e o batjocură faţă de Dumnezeu.

Că din lene, omului nu-i pasă şi se scoate la înaintare cu scuza: va folosi aproapelui, va fi pildă... mărturisirea mea...

Păi mărturisirea mea trebuie să fie nemărturisirea cu niciunchip a mândriei! Deci dacă cineva a auzit sau a văzut că ţii post, chiar casnici fiind, e o tragedie, căci astfel rând pe rând omul îşi etalează toate roadele, şi în loc de mană ascunsă devin momeli pentru copiii nevinovaţi.

Deci încearcă să faci să ştie numai Domnul că tu posteşti şi te rogi... şi cu cât binele făcut de tine este mai ascuns, mai uitat, mai nepomenit, cu atât răul va trebui să şadă el afară, acolo unde este întunericul cel mai dinafară şi scârnirea dinţilor.

A mărturisi pe Domnul nu se face aşa simplu cum crede omul, ci ruşinarea de Dumnezeu este tocmai că le faci pe toate doar ca să fii lăudat şi apreciat de oameni, căci dacă le-ai face pentru Dumnezeu, din iubire, atunci te-ar mustra ea şi ai înţelege că nu-L poţi păcăli şi înşela cu oamenii, căci este un Dumnezeu zelos şi ar vrea numai Lui să-i laşi plăcerea de a te vedea plin de râvnă. Omul de lângă tine să nu ştie, şi nici tu să nu ştii dacă e posibil.

E greu, practic un aşa creştin trebuie să fii încât pe dinafară să pari un păgân rău şi cumplit îiar înlăuntru să fii un sfânt milos şi mititel, şi locuind Dumnezeu în tine, nimeni să nu ştie de unde vine binecuvântarea peste sat.

Cine poate? Omul e lăudăros şi fricos... şi amândouă astea te fac să-L ''mărturiseşti'' pe Iisus înaintea oamenilor.

Adevărata mărturisire nu se face din buze, din haine, din fapte spre a fi văzute sau din texte scrise spre a fi citite... dar când vom pricepe? Sper ca mai înainte de sfârşit să pricep şi eu.