[vsovivi]

În prealabil postat de ana ana

Cata intelepciune in vorbele dumneavoastra ,VSOVIVI!
Multumesc tutuor celor care si-au spus parearea in acest topic! sunteti intr-adevar oameni cu suflet mare si colaborati cu placere pe acest forum! :X Sper ca fiecaruia dintre noi sa ne ramana in inima macar putin din aceste sfaturi minunate!

Nu e înţelepciune că eu turui vrute şi nevrute, ci adevăratul post este la limba vicleană, la cuvintele care ies din gură şi stau pe buzele dulci şi la a avea mereu grija de a nu lăsa să se aşeze dracool pe limba ta ca să-ţi dea satisfacţii sadice la plăsele îndemnându-te să poţi huli şi mârâi şi apoi furla în gura mare toate spurcăciunile pentru tot felul de nimicuri grozave. Eu n-am înţelepciunea asta a păzirii Cuvântului deşi ăsta este adevăratul sens al postului, căci numai Cunoaşterea de Dumnezeu Cuvântul îţi poate oferi fericire, şi cum ai să poţi cunoaşte Binele dacă pe limba ta sălăşluieşte răul nărăvaş şi prefăcut şi viclean? Cuvintele unui înţelept sunt vii căci izvorăsc din Dumnezeu, ale unui desfrânat izvorăsc din oportunismul lui nemăsurat şi lacom... un fel de talmeş balmeş.

Adevărata înţelepciune se dobândeşte doar atunci când fiecare cuvânt rostit are semnificaţia adâncimii smereniei după ce a fost mai înainte împlinit, deci abea atunci când vorbind nu te ia nimeni în seamă sau în serios... aşa ca pe băbuţele cu pricina... : - e de post maică? -e voie? Fără să te superi dacă se vede că habar n-ai de nimic şi te iau unii peste picior: -păi sigur că e de post!....... dar rugăciunea? de ce se uită rugăciunea cea tainică a minţii? Poate de aia că omul crede el că el poate posti... deşi omul după 2-3 zile de post negru moare. Dar dacă totuşi reuşeşte să postească apoi să vezi cum se mândreşte mereu că cică el a postit, şi să vezi ce grijuliu e apoi... nu de altceva ci îşi aduce aminte cât de bine a fost când a putut el posti. Deci se laudă şi se mândreşte cu el însuşi, că cică Domnul îl încurcă şi-l încomodează de la o vreme. Nu se mai poate mândri în largul lui şi de aceea nu suferă omul ca să nu amintească mereu de perioada lui de post. I-a intrat în obijnuinţă nu postul ci ca să se mândrească cu el, că de Domnul nu mai vrea să ştie.