Citat:
În prealabil postat de catalin2
Observi ca de fiecare data te bazezi mai mult pe rationamentul tau, desi noi putem sa ne inselam. Daca ai o nelamurire trebuie sa te uiti ce spune Biserica, ce spun sfintii, si apoi sa iti faci o parere. Nu avem cum sa intelgem noi bine si Biserica sau sfintii sa se insele (ma refer la toti sfintii, nu doar la unul separat).
|
Cătălin, evident că trebuie să-mi folosesc rațiunea prin care Dumnezeu m-a făcut după modelul Lui. Credința mea nu vreau să fie oarbă, ci bazată pe dovezi scripturale și din Tradiția noastră ortodoxă. Hristos Însuși ne îndeamnă să cercetăm Scripturile ca să aflăm, nu ne spune nicăieri să credem fără să cercetăm. E clar că nu sîntem noi în măsură să înțelegem lucrurile subtile din Scripturi, dar pe cele de bun-simț ar trebui să le putem înțelege și singuri. Altfel cine și în ce moment al vieții sale ar fi capabil să priceapă dogmele și propria credință dacă măcar fundamentul credinței nu ne-ar fi accesibil direct din Biblie?
Citat:
În prealabil postat de catalin2
Acum iti spun parerea mea. Un pagan care se converteste la ortodoxie e botezat inainte de a se boteza? E pagan si apoi e Botezat si i se pune pecetea harului (Mirungerea). Cu Apostolii nu s-a intamplat la fel? Au fost fara har si apoi s-a coborat harul. Acum aproape toti crestinii sunt fostii pagani, ca sunt putini dinte iudei.
Acei pagani au primit botezul harului la fel ca orice pagan care vine la Biserica. Nu l-au primit prin punerea mainilor, cum se intampla de obicei, ci l-au primit la fel ca Apostolii, ca Dumnezeu sa arate ca si paganii sunt chemati. Nu ca sunt si ei mantuiti, ci ca sunt si ei bineveniti in Biserica.
Apostolii credeau ca doar iudeii pot face parte din Biserica.
|
Acum spune-mi, de ce m-ar interesa părerea ta dacă nu vii cu citate din Sfinții Părinți referitoare la textul comentat mai sus? :) Vezi, cu toții avem păreri, convingeri proprii, cu toții căutăm și într-o zi Dumnezeu ne va da okayul să înțelegem în Adevăr ceea ce dorim. Asta dacă și noi căutăm cu inimă bună.
Să revenim dar la Fapte 10. Părerea mea versus părerea ta. :)
Pe românește, să gîndim logic: Au primit acei păgîni dintre neamuri pe Duhul Sfînt înainte de a fi botezați, adică înainte de a fi primiți în Biserică? E limpede că da, scrie negru pe alb în Biblie. Cum ar fi posibil ca Duhul Sfînt să cadă peste ei fără ca harul să le fie accesibil? Nu văd cum. Arată-mi tu cum și eu te cred, dacă îmi argumentezi simplu și logic. Dar nu uita să te referi la situația de față, nu la Sfinții Apostoli sau la alte cazuri.