Draga Ilinca, istoria omenirii si a credintei demonstreaza ca filosofia e o cale la fel de buna ca oricare alta de a ajunge mai aproape de Dumnezeu sau, macar, de a pune probleme mai relevante pentru conditia umana.
In istoria Bisericii avem multi sfinti care au fost filosofi si inca unii de marca. Din memorie zic: Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, Sfanta Ecaterina (protectoarea studentilor teologi) si exemplele pot continua cu zecile, cel putin.
Apoi, fratii catolici il au (printre multi altii) pe Fericitul Augustin, mare om de cultura al vremii sale, excelent filosof si retor. In cartea Fericitului Augustin vei gasi descrise cu maiestrie rara etapele transformarii sale intelectuale si in general sufletesti, lucrarea numindu-se "Confesiuni" si fiind usor de gasit in librarii (e scoasa de editura Humanitas).
In fine, Dostoievski, Tolstoi, sunt doar cateva nume de scriitori de geniu despre care nu putem spune ca nu stapaneau filosofia si care au avansat in mod personal spre un mod concret de comuniune cu Dumnezeu - vedem in romanele lor formidabile.
Eu cred ca nici o disciplina stiintifica sau de alta factura cognitiva nu poate naste, ea in sine, si nici nu poate strivi apropierea omului de Dumnezeu.
Uite, eu am simtit cu adevarat fiorul prezentei vii a lui Dumnezeu in lumea noastra, atunci cand am inceput sa inteleg mai in profunzime anatomia si fiziologia umana (am si publicat 3 lucrari de nivel liceu si facultate, deci am studiat serios). Apoi am studiat psihologia, de 20 ani ma ocup cu asta, fiind de profesie psiholog.
In ciuda parerilor de tot soiul (de la tot felul de bagatori in seama, in fond ignoranti nepriceputi si lenesi dar mai ales invidiosi pe succesul intelectual al altora mai harnici) nu m-au indepartat aceste discipline (si multele pe care le-am studiat, inclusiv cursuri sistematice de filosofie, la facultate) de credinta in Dumnezeu. Dimpotriva - in cazul meu, m-au sensibilizat, ca sa zic asa "au pregatit terenul, l-au arat". Pe mine studiul sistematic al stiintei m-a pregatit pentru Teologie, m-a "fragezit", mi-a inmuiat scoarta de prostie si autosuficienta pe care o pastram ca pe un scut la suprafata mintii mele.
Daca iubesti filosofia, iti recomand sa lecturezi, macar din curiozitate, Psalmii, Cartea lui Iov (sensul suferintei), Pildele lui Solomon, Ecclesiastul (sensul vietii, desertaciunea, angoasa). E imposibil ca un "iubitor de intelepciune" sa nu tresara la intalnirea cu aceste texte.
Ce cred eu cu tarie este ca intalnirea cu textele fundamentale ale culturii umane (Biblia e recunoscuta de orice om de cultura ca fiind "Cartea Cartilor") nu este de evitat. Daca eviti sa experimentezi comunicarea cu Biblia (desigur e folositor sa ai carti ajutatoare si oameni care sa te ajute in intelegere, altfel riscul de a cadea in interpretari fara legatura cu fondul problemei este foarte mare) cred ca te lipsesti singura de o lectura esentiala pentru un ganditor veritabil.
Sper ca esti curajoasa si nu vei fugi din fata Oceanului Scripturii. Citeste, cauta sa inaintezi in intelegere si apoi, daca iese stramb, te rog sa ma faci vinovat pe mine ca ti-am recomandat cartile respective... Imi asum de pe acum riscul.
Cu stima si cu urarea de succese cat mai mari in Cunoastere,
Cezar Ioan

P.S. Daca chiar simti ca ai "muschii" intelectului puternici (sa dea Domnul sa fie asa!), te invit sa te iei la tranta cu o carte draga mie. Dupa ce am citit-o, am visat ca tot ce am scris si publicat eu (lucrari stiintifice, vreo 10) era un gunoi de culoare neagra, undeva pe jos (un vis pe care l-am trait cu mare intensitate acum cativa ani). In jurul cartilor scrise de mine am citit sute de lucrari de calibru din domeniile psihologie, medicina, filosofie, deci e vorba de un angajament serios, maximal, al intregii mele existente de-a lungul a 10-15 ani.
Cartea aceasta care m-a smerit si care, consider eu, m-a nascut, se numeste:
"Cuvinte despre sfintele nevointe" de Sfantul Isaac Sirul (vol. X din seria Filocalia, traducere cu note exceptionale de Parintele Dumitru Staniloae).