Bineînţeles. Altfel, dacă o luăm ad-literam, înseamnă că nici măcar nu ne vrea răul, căci ne este cel mai mare prieten... păi de ce să ne mai temem, atunci, şi de ce s-o mai socotim rea? Tocmai pentru că e rea o socotim sfetnic bun. Căci de teama morţii ne putem îndrepta viaţa.
Personificarea morţii este, într-adevăr, întâlnită nu numai la Părintele Cleopa, ci chiar şi la Sf. Pavel: „Unde îţi este, moarte, boldul?”. Însă, repet, nicăieri în scrierile Sfinţilor Părinţi nu apare Moartea ca persoană. Părintele Cleopa vorbea mult despre vămile văzduhului, despre cele 40 de zile pe care sufletul le parcurge după ce moare. Este vorba acolo de vreo fiinţă numită Moarte? Este vorba doar de diavoli, care vor să ia în primire şi să chinuiască sau să nimicească de ar putea sufletul nostru, şi mai este vorba de îngeri... şi de Dreptul Judecător.