Citat:
În prealabil postat de Raziel
Cu asemenea "credinta" descrisa de tine nu vreau sa am de-a face.
Datorita "credintei" de genul asta s-au intamplat multe lucruri rele, imi aduc aminte despre o stire citita mai demult, cum o femeie "credincioasa" si foarte respectata in orasul ei, si facand numai lucruri bune si-a omorat copiii pentru ca i-a vazut ca au chip de diavol.
Sfatul meu este sa ne ferim cat putem de aceasta credinta oarba pe care o descrii tu.
|
Nu m-am referit la o credință oarbă, ci la una luminată. Nu cred că trebuie să ne abolim rațiunea pentru a crede. Trebuie doar să înțelegem că rațiunea are limite, iar credința e dincolo de aceste limite. Rațiunea poate analiza ceea ce cade sub simțuri, ceea ce este experimentabil. E bine să înțeleagă lucrul ăsta și să nu vrea să analizeze ceea ce nu poate cuprinde. Neînțelegerile apar atunci când rațiunea nu-și cunoaște locul și, la fel ca Lucifer care a vrut să ia locul lui Dumnezeu, ea vrea să cuprindă credința. Nu va putea niciodată, pentru că e mai mare decât ea.
La lucrurile descoperite prin credință se meditează. Numai în felul ăsta pot fi înțelese. Și atunci vine o lumină a înțelegerii peste toate.
Cazul pe care îl menționezi nu are de-a face cu credința. Acolo e probabil vorba de schizofrenie. E păcat să arunci cu noroi în felul ăsta în credință.
Credința nu înseamnă ignoranță, ci deschidere către mister.