Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
Iti multumesc mult/
Eu stiu ca am multe si eu.
Ma gandesc mereu cum sa fac sa ma dezbrac cu totul de chipul cel vechi.
Si cat de greu uneori este aceasta.
Sunt pacate care usor le zmulgi, ajunge sa spui, gata asta nu mai fac, si reusesti sa nu mai faci, dar sunt pacate care sunt adanc inradacinate in firea noastra a tuturora. Si acelea tare greu se mai desprind. Greu se smulg.
Un exemplu: am fost mereu o fire iute, mereu gandul meu o lua inaintea vorbei, opream interlocutorul din nerabdarea de al mai asculta pentru ca stiam ce vrea sa zica inainte de a termina ce avea de zis. Si acum inca ma mai lupt cu asta. sa fiu rabdatoare si sa invat sa ascult omul chiar daca stiu ce zice. A sti sa ascultam semenul inseamna ca i-am rezolvat jumatate din necaz spun Sfintii Parinti. si asta vine din fire, si cel mai greu este de schimbat firea.
Sau cand explicam ceva, gandul si mintea mergea mai repede ca vorba si nu aveam rabdare sa explic, sa spun tot, vorbeam in jumatati cum s-ar zice, de omul nu mai intelegea nimic sau intelegea si el tot pe jumatate. Tot din nerabdare, bat-o vina. Mi se parea greu sa insirui vorbe care au fost deja gandite de mine cu cateva clipe mai devreme. Aici am primit sprijin de la sotul meu. Cand vedea ca vorbesc prea repede, ca sar peste cuvinte si nu am rabdare sa spun totul cum trebuie, asteptand ca celalalt sa inteleaga, ma oprea si imi zicea: ia-o usor, spune rar, hai cu rabdare. Si ma opream in loc si o luam de la capat cu rabdare.
Apoi vorba taioasa care pare intoleranta. asta am vazut discutand cu semenii. Se pare ca totusi spun lucrurile prea dur. Trebuie sa le indulcesc. Trebuie?
Dar astea sunt mici, sunt ele altele mai mari, pe care unii le ascund frumos in tainitele sufletului lor. de parca Domnul nu le vede.
Eu cred ca toti cei care cu adevarat incearca sa se curete de omul cel vechi trec prin toate astea. Si asta nu o poti face daca inlauntrul tau e altceva decat in exterior.
cineva m-a intrebat aici: ce fel de credinta ortodoxa propovaduiesti tu? si m-a uimit. Ca eu nu spuneam decat ce spun Sfintii Parinti cu vorba asta a mea mai dura si taioasa. dar erau totusi cuvintele Sfintilor nostri Parinti. Imediat mi-am verificat credinta cu parintele meu: eu cred asa aici, gresesc Parinte? si mi-a spus nu; eu aici cred si inteleg asa, gresesc Parinte si mi-a raspuns iarasi nu. Atunci inseamna ca totusi problema e felul cum e spusa vorba. Nu vorba in sine.
Cat de multe trebuie sa faca un om sa se schimbe si cat de diferit este totul de la un om la altul. Si cat de multi sunt cei care nu fac nimic pentru a se schimba.
|
Bine spus! Ma regasesc in tot ceea ce ai spus...
..greu sa reusim...insa eu cred ca Domnul cauta la inima noastra (ceea ce dorim sa fim!), la intentia noastra (ceea ce intentionam sa fim!), la munca noastra (cat ne straduim!) si VEDE ca toate ale noastre pleaca spre El.
Spun sfinti parinti, cred ca sfantul Marcu Ascetul ca
"daca socotim faptele si gandurile nu se vede dreptul!...dar... multi sunt drepti prin pocainta!"
Si mai spun ca Dzeu ingaduie diavolului
sa ne tranteasca cu anumite pacate pana catre sfarsitul vietii tocmai pentru
a ne smeri...
daca ne-ar reusi chiar toate...am cadea in mandrie...ne-am crede sfinti!. Ei , sfintii parinti spun in continuare ca,
spre sfarsitul vietii prin darul lui Dzeu, sa da harul da a stapani pacatele grele...si ca mantuirea vine in dar, fiind practic imposibil sa o dobandim prin merite strict personale, a noastra fiind doar vointa toate celalte fiind darurile lui Dzeu pe masura vointei, consecventei si stradaniei noastre.
N.B- Apropo de ce spunea Dobrin am impresia uneori ca vorbesc tare incalcit si ca nu pricepe nimeni nimic din ce doresc sa transmit, in afara de mine fireste...