[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mirela0110

ce sa faca o femeie in asemenea situatie ?

Planificarea familială naturală nu este un păcat dacă şi numai dacă există motive grave de a nu (mai) face copii. Ce înseamnă, exact, "motive grave" nu este definit de magisteriul Bisericii Catolice, ci este lăsat la latitudinea bunei credinţe şi discernământului fiecărui cuplu de credincioşi în parte. Prin consensul cvasi-unanim al preoţilor îndrumători, un motiv grav moral licit ar putea fi nu numai unul biologic, ci şi unul economic: incapacitatea materială de a mai putea creşte încă un copil. Dimpotrivă, întâietatea acordată carierei este, în general, un motiv considerat moral ilicit.

Prin urmare, o femeie în asemenea situaţie ar trebui să se întrebe, împreună cu soţul ei "oare mai avem capacitatea materială de a mai creşte încă un copil ?" Dacă răspunul, în bună conştiiţă, este "nu", atunci cuplul respectiv poate aplica regulile planificării familiale. Aici, trebuie notat că incapacitate materială înseamnă incapacitate de a acorda cele necesare unei vieţi normale, adică atunci când este de prevăzut că un nou copil va suferi de foame, de frig sau de promiscuitate, trăind în aceeaşi garsonieră cu părinţii, fratele şi sora lui. Împrejurarea că părinţii ar fi de părere că nu-i mai pot lua şi lui un Porsche Carrera precum le-au luat deja primilor doi, nu e compatibilă cu noţiunea de "incapacitate materială în bună credinţă".

Acuma, despre carieră: din ce am observat, angajările şi înaintarea în ierarhia universitară mai puţin pun accentul pe experienţa avută, cât pe criterii cum ar fi: lucrări publicate, citări ale lucrărilor candidatului în alte lucrări publicate, nivelul de prestigiu al periodicului sau editurii care a publicat lucrarea şi altele de felul acesta. Cu alte cuvinte, între doi asistenţi universitari care candidează pentru o poziţie de lector (şef de lucrări), diferenţa o face mai puţin numărul de ani petrecuţi în învăţământ, cât cele de mai sus.

O ultimă idee: o carieră de succes în ochii Domnului nostru este legată mai întâi de utilitatea ei socială şi abia mai apoi de nivelul de calificare. Între un reparator de biciclete care nu are nici măcar titlul de calfă, dar a reparat 1000 de bicilete pentru copii şi un academician profesor doctor în inginerie mecanică ce nu a proiectat niciodată nici măcar o bicicletă care să fie manufacturată în practică, mai mult apreciază Dumnezeu cariera primului, fiindcă la întrebarea "ce ai făcut cu viaţa ta şi poţi să Îmi arăţi ?" primul poate arăta 1000 de biciclete şi zâmbetul a 1000 de copii bucuroşi de bicicletele lor, pe când celălalt doar o hârtie: diploma de doctor în teoria bicicletelor. Şi doar zâmbetul îndrumătorului lui de lucrare.

În concluzie, din foarte puţinele date pe care le-aţi dat, desprind concluzia că aveţi de evitat două pericole: primul este ideea că împlinirea se face mai mult prin carieră decât prin familie. Al doilea este ideea că un cal de rasă ţinut în grajd este mai de preţ pentru stăpânul lui decât unul care aleargă în curse.