Daca poate sa ma lamureasca si pe mine cineva, cum a reusit tata Noe sa stranga perechi din toate speciile de animale, mai ales cele care se gasesc numai pe alte continente decat cel unde avea el domiciliul, si cele de la polul Nord sau Sud, sau cele specifice din insule izolate ale oceanelor lumii, si cum le-a transportat pe continentul si in tara sa, ca curierat rapid nu prea cred sa fi fost pe vremea aia? Trebuia sa faca singur mii de curse private pe oceanele lumii, or arca sa stim ca nu se miscase pana la potop, dar chiar daca tot nu avea motor la ea si trebuia sa se bazeze doar pe vant. Nici continentele nu se descoperisera inca, nici stiinta navigatiei pe oceane. Cum le-a hranit pe cele pe care le stransese deja, pana sa apuce sa le stranga pe toate celelalte? Cum le-a tratat daca s-au imbolnavit, ca banuiesc ca schimband mediul or fi avut si ele, saracele, oarece probleme de adaptare? Apoi daca totusi i-o fi scapat vreo una, doua sau 70 de specii, ca si daca mobiliza jumatate din populatia de atunci a pamantului la munca patriotica in vederea salvarii faunei si tot n-ar fi avut timpul necesar sa stranga toate speciile pamantului? Pierdea potopul tot cautand speciile pamantului sau l-ar fi prins prin Australia ori Groenlanda si cu specii lipsa la apel. Atunci cum au aparut aceste specii lipsa dupa potop?
Sa ma iertati daca am suparat pe cineva cu intrebarile mele.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele?
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11)
Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie.
|