Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Ai dreptate , Cătălin, dar de multe ori sunt în criză de timp , căutând noi materiale , noi cărți , noi articole, învățături , ce-mi iau mult timp , dar cu ajutorul tău și al altor membrii de pe forum , putem să rezolvăm și această problemă . Am creat un thread și la Topicul Pocăința cu citate, învățături , cuvinte de folos Ortodoxe . Orice ajutor este binevenit , și-ți mulțumesc anticipat .
|
O sa-l copiez chiar aici, precizand ca este scris de un ieromonah:
http://hristofor.wordpress.com/2008/...-fi-ecumenist/
De ce un ortodox nu poate fi ecumenist.
~ 1 ~
Creștinii ortodocși mărturisesc în Crez că sînt fii ai unei Singure Biserici Ortodoxe – cea Sfîntă, Sobornicească și Apostolică, al cărei singur Cap este Hristos Dumnezeu-Omul. Nu pot fi alte “credințe” mîntuitoare căci numai Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Nu pot fi două sau mai multe “biserici surori” precum nu sînt mai mulți hristoși, căci numai Unul Hristos S-a răstignit pe Cruce. Așadar orice religie, cult, “consiliu ecumenic” sau “biserică” din afara Ortodoxiei sînt socotite de către Sfinții Părinți drept erezii; iar ereziile nu sînt biserică și nici nu pot fi în veac biserici ale mîntuirii.
~ 2 ~
Ecumenismul, prin dorința sa de a strînge laolaltă toate religiile lumii, îl pune pe Hristos alături de ceilalți dumnezei ai celorlalte (ne)credințe. Prin “reconciliere” și “toleranță”, ecumenismul ignoră Sfînta Cruce, hulește fecioria Maicii Domnului și neagă fățiș Sfînta Treime, împotrivindu-se prin aceasta apostoleștilor cuvinte care mărturisesc că în Ortodoxie este doar un singur Domn, o singură Credință, un singur Botez (Efeseni 4:5).
~ 3 ~
Ecumenismul înșeală pe ortodocși chemîndu-i să se roage, sau să facă slujbe religioase, sau să se împărtășească împreună cu netrebnicii eretici și păgîni, ridicîndu-se astfel împotriva celor Șapte Soboare a Toată Lumea la care Sfinții Părinți au rînduit pentru veșnicie Sfintele Canoane ce mărturisesc: “Episcopul, sau preotul, sau diaconul care numai s-a rugat cu ereticii – să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit ereticilor să lucreze ceva ca și clerici, să se caterisească.” (Canonul 45 al Sfinților Părinți)
~ 4 ~
Ecumenismul, prin întemeierea “Consiliului Ecumenic al Bisericilor”, dorește să înghită în chip viclean Biserica lui Hristos, prin chemarea Ortodoxiei la falsa unire cu mincinoasele “biserici” apostate, religii păgîne și culte eretice; ecumenismul împacă fățarnic toate “dumnezeirile” și cutează să amestece în acest sincretism chiar învățătura ortodoxă despre Hristos. Prin aceste înșelări, C.E.B. dorește să se impună lumii ca o nouă “biserică” supra-națională, supra-confesională și universală, spre a înlocui în conștiința ortodocșilor adevărata Biserică și adevărata învățătură a lui Hristos.
~ 5 ~
Ecumenismul nesocotește și desființează Sfintele Taine ale Bisericii zicînd că și catolicii, monofiziții, armenii, copții, protestanții au aceleași “taine” ca și ortodocșii. Fraților, numai în Biserica Ortodoxă lucraeză Duhul Sfînt pentru că numai Ortodoxia a păstrat învățătura lui Hristos neschimbată și are neruptă continuitatea Harului dăruit Sfinților Apostoli la Cincizecime. Numai la ortodocși vine de înviere Sfînta Lumină la Ierusalim, numai în Ortodoxie sînt sfinți cu sfinte moaște.
~ 6 ~
Ecumenismul înșeală pe ortodocși, zicîndu-le prin “teoria ramurilor” că fiecare credință, orice religie sau cult au aceeași rădăcină și toate dețin o părticică de adevăr, iar prin unirea tuturor în ecumenism se va obține “adevărata credință” cu adevărul “reîntregit”. Aceasta ar însemna că Hristos nu este singurul Dumnezeu, nu întrupează tot Adevărul și că Biserica întemeiată de El nu poate călăuzi sufletul omului botezat la sfințenie, la mîntuire, la viața veșnică în Împărăția Cerurilor.
~ 7 ~
Ecumenismul trădează Ortodoxia voind s-o atragă într-o unire cu credințele pe care Sfînta Biserică le-a osîndit acum sute de ani. Ortodocșii primind ecumenismul, alunecă încet în rele pogorăminte în care învățăturile ortodoxe suferă schimbare – răstălmăcirea învățăturilor de credință, cenzurarea Sfintelor Scripturi, schimbarea sfintelor slujbe și rînduielilor bisericești, pentru a nu “supăra” celelalte credințe apostate, eretice și păgîne din “Consiliul Ecumenic”.
~ 8 ~
Ecumenismul vorbește despre o libertate fără de Cruce, propovăduiește o “iubire” fără dreptatea sfintelor porunci, plănuiește unirea credințelor în diversitatea dumnezeilor. Ecumenismul este o globalizare religioasă ce nu vede omul drept chip al lui Hristos, de aceea cînd vorbește despre Hristos, ecumenismul îl înfățișează în chip tainic pe Antihrist.
~ 9 ~
Venirea ecumenismului a fost proorocită de Sfinții Apostoli: “Duhul grăiește lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de credință, luînd aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor, prin fățărnicia unor mincinoși, care sînt înfierați în cugetul lor.” (1 Timotei 4:1) Ecumenismul nu arată celor din afara Bisericii Ortodoxe calea către adevărata pocăință, nu cheamă neortodcșii la Sfîntul Botez cel în numele Sfintei Treimi, ci îi întărește pe eretici și păgîni a rămîne în necredința și răzvrătirea lor, amăgindu-i că ar fi și ei “biserici” și că ar avea parte de mîntuire.
~ 10 ~
Ecumenismul, prin ereticele sale învățături privind unirea “inter-religioasă” și credința într-un “dumnezeu universal”, arată asemănare cu gîndirea și lucrarea masoneriei. În fapt, amîndouă îmbrățișează căderile umanismului, prin care se pregătește împărăția și ridicarea templului lui Antihrist; au aceiași conducători ce luptă pe dinlăuntru Biserica – prin depărtarea turmei lui Hristos de Adevărul credinței – , iar pe dinafară ecumeniștii rup porțile Bisericii spre amestecarea ortodocșilor cu toți nebotezații, cu schismaticii, cu ereticii și păgînii.
~ 11 ~
Prin “iubirea” tolerantă față de “minoritățile sexuale” (sodomiți, gomorence, transexuali) și a impunerii preoției femeilor, ecumenismul se ridică împotriva rînduielilor Sfinților Apostoli, împotriva învățăturilor Sfinților Părinți, împotriva a toată Ortodoxia. Aceasta este adevărata “înfrățire”, așa arată răzvrătirea pătimașă cu care ecumenismul lovește împotriva dragostei răstignite a lui Hristos.
~ 12 ~
Această erezie ce șade în spatele unirii tuturor credințelor eretice – ecumenismul – se dorește a fi crezut drept “biserică” deasupra “bisericilor”, cult peste toate cultele, religia religiilor, arătîndu-se a fi de fapt noua religie ce va sluji în noul templu din apropiata împărăția a lui Antihrist. Ecumenismul prin lucrările sale este antiortodox, antibisericesc și apostatic, pregătind venirea lui Antihrist. Iar amăgitorii care luptă dinlăuntru Biserica Ortodoxă sînt “ortodocșii” ecumeniști care se împotrivesc învățăturilor Sfinților Apostoli și predaniilor Sfinților Părinți, căci “Cei ce sînt în Biserica lui Hristos aparțin adevărului, iar cîți nu aparțin adevărului, nu sînt nici în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos”.