[SIZE=4][COLOR=#660000]Un marş al diversităţii de existenţă anormală[/COLOR][/SIZE] Alexandru Ulea Joi, 02 Iunie 2011
ZiarulLumina.ro


În săptămâna în care copiii îşi sărbătoresc ziua lor internaţională, minorităţile sexuale doresc să se manifeste în public. Într-un timp în care ar trebui să domine inocenţa şi puritatea, bărbaţi efeminaţi şi femei dezinvolte petrec sau vizionează filme specifice, urmând ca sâmbătă să parcurgă un marş al diversităţii de existenţă anormală.

În condiţiile în care unele ţări din Europa au interzis astfel de manifestări în locurile publice, în România, ele se vor desfăşura sub protecţia autorităţilor şi cu sprijinul primit de la diferite ambasade din ţări occidentale. O exprimare fermă a propriului punct de vedere sau dovada unei verticalităţi morale ar putea fi baza unor acuzaţii de intoleranţă din partea vestului emancipat sexual. Chiar la începutul lunii mai, Peter Vidmar, dublu olimpic în aur şi numit şef al echipei olimpice a SUA pentru Olimpiada din 2012, a trebuit să demisioneze pentru suportul său material şi susţinerea unor demonstraţii din 2008 împotriva mariajului între persoane de acelaşi sex. El nu a putut să nu se implice şi a declarat că "este benefic pentru societatea noastră să aibă o definire tradiţională a căsătoriei", potrivit USA Today. Dar autorităţile nu au acceptat exprimarea unor opinii personale asupra unor probleme controversate, cu atât mai puţin rolul de activist pentru drepturile civice. Aşadar, o persoană cu funcţie publică nu poate avea o părere personală, cu atât mai puţin să susţină o cauză care ar fi împotriva unui anumit trend. Deşi unele realităţi sunt aşa cum sunt, deşi ele sunt răsturnate şi etichetate ca normale, anormalul nu va fi niciodată acceptat ca normal de către omul firesc.

Homosexualitatea, o alegere conştientă

Statele care au arătat o atitudine mai tolerantă faţă de homosexuali se confruntă acum cu noi şi noi probleme. Pe lângă problema legalizării căsătoriilor sau a parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, apare fenomenul îndoctrinării copiilor de pe băncile şcolilor. Acest lucru a fost exprimat în mod direct şi nevoalat de către Daniel Villarreal, un activist homosexual din SUA. Pe lângă faptul că susţine recrutarea de copii în campaniile publicitare pro-gay, Villarreal afirmă că "noi vrem ca educatorii să predea generaţiilor viitoare de copii acceptarea sexualităţii deviante. De fapt, însuşi viitorul nostru depinde de acest lucru", conform LifeSiteNews.com. El speră ca viitorul să aducă nu doar mai multă acceptare din partea lumii, dar şi practicarea homosexualităţii de către tinerii care acum sunt educaţi în acest spirit. Villarreal mai afirmă faptul că el şi mulţi alţii "vor să îndoctrineze, să recruteze, să înveţe şi să expună copiii la sexualitatea deviantă", fără a vedea ceva rău în acest lucru. Ceea ce în trecut doar se prevedea, acum se propovăduieşte în mod public ca deziderat.
În România, lucrurile nu au luat încă o turnură anormală. Majoritatea românilor nu acceptă să stea în preajma unui homosexual şi mai mult de jumătate din tineri nu agreează ideea unui prieten gay. Deşi cauzele homosexualităţii sunt multiple, nu s-a dovedit un factor genetic ce ar determina aceasta, chiar dacă studiile au fost făcute de cercetători homosexuali. Aceste atracţii emoţionale şi/sau sexuale faţă de persoane de acelaşi sex apar ca urmare a unui complex de împrejurări, pornind de la un mediu familial nefuncţional, abuzuri sexuale în copilărie sau influenţe primite din mediul social sau propagandistic. În acest sens, este recunoscut faptul că unii băieţi crescuţi de mame singure prea iubitoare sau într-o familie în care tatăl este absent emoţional au tendinţa de a fi mai efeminaţi. Psihologul Thomas Brecht susţine faptul că "homosexualitatea este strâns legată de impulsurile psihologice greşit direcţionate, de modurile de comportament nepotrivite şi de problemele psihodinamice care ating profunzimile personalităţii. Însă toate influenţele exterioare nu-i pot face pe oameni homosexuali, căci "orice homosexual este pe deplin răspunzător de comportamentul său, adică de discernământ", după cum au concluzionat doctorii participanţi la Congresul Mondial de Psihiatrie de la Rio de Janeiro din 1994.
În acest sens, la întrebarea dacă homosexualii se pot schimba, răspunsul este "Da". Site-ul homosexualitate.ro aduce numeroase mărturii cu privire la rezolvarea acestei probleme care este posibilă, deşi necesită timp şi voinţă. Homosexualitatea nu este un dat, ea nu aparţine firii umane. Aceasta se poate observa şi din faptul că nu toţi cei care sunt atraşi de persoane de acelaşi sex cred că s-au născut aşa, nu toţi sunt mulţumiţi de condiţia lor şi caută să-şi schimbe înclinaţia pentru a putea avea o viaţă normală. Aşa cum un comportament sexual se învaţă şi se consolidează, tot la fel el poate fi canalizat spre o direcţie naturală.

Biserica nu poate aproba niciodată păcatul

Biserica Ortodoxă nu poate aproba homosexualitatea. Ea apără fiinţa umană de tot ceea ce o dezumanizează. Deşi Biserica nu impune legea într-o societate pentru că nu doreşte să îmbisericească lumea cu forţa, ea este şi rămâne inima şi conştiinţa lumii. Ea va proclama întotdeauna normalul şi va propovădui nu doar ceea ce este mai bine omului în relaţia sa cu Dumnezeu, dar Biserica va arăta întotdeauna ceea ce omul trebuie să facă pentru a fi fericit în relaţia cu ceilalţi oameni, denunţând atitudinile care au efecte nocive asupra societăţii, în general, şi a persoanei, în particular.
Biserica nu va aproba niciodată păcatul. Pr. prof. dr. Constantin Galeriu spunea că "se cuvine să precizăm că poziţia noastră, a Bisericii, este spirituală şi morală. Din punct de vedere juridic suntem pentru toleranţă. Compătimim pe aceşti fraţi în suferinţa lor, dorind sincer să le venim în ajutor şi ne rugăm pentru dânşii. Dar nu putem fi nicidecum pentru legalizarea răului, a păcatului. Nu putem spune: "răului - bine şi binelui - rău" (Is. 5, 20)." Aceasta nu pentru că a hotărât-o cineva anume, ci pentru că pur şi simplu păcatul este ceva nenatural. Homosexualul încearcă prin atitudinea lui să-şi depăşească firea limitată nu prin supranatural, aşa cum propovăduieşte Biserica, ci prin ne-natural. Dacă omul este chemat la vieţuirea supralogică prin credinţă, prin păcat el face lucrurile ilogice şi anormale.
În ciuda faptului că toţi oamenii sunt păcătoşi, păcatul nu trebuie acceptat niciodată. Omul, chiar dacă a făcut păcatul, caută în mod natural să-l ascundă, să se debaraseze de el, să nu se identifice cu el şi, mai ales, să nu-l mai repete. Astfel, Biserica acceptă şi nu numai că recomandă lăsarea păcatului, dar ea îl primeşte pe păcătosul care se pocăieşte.

Atitudinea creştinului faţă de homosexuali trebuie să fie atitudinea lui Hristos

Atitudinea credinciosului faţă de persoanele homosexuale trebuie să fie atitudinea lui Hristos. Ele nu trebuie să aprobe în nici un caz păcatul, dar trebuie să se poarte cu iubire faţă de păcătos. Păcatul este un lucru ilogic, care nu se poate înţelege, nu i se vede rostul, dar atitudinea faţă de păcătos trebuie să reflecte vocaţia hristică a omului. "Creştinul trebuie să se roage pentru omul căzut şi nu să-l osândească", scrie pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard într-un studiu despre sexualitate. El trebuie să arate că doi bărbaţi pot fi prieteni buni fără a se recurge la comportamente distructive. Atitudinea de ostilitate, de violenţă fizică sau verbală nu fac cinste ucenicului lui Hristos, cel care a spus că prin dovedirea iubirii se recunoaşte calitatea de ucenic al Lui. Deşi trebuie dezaprobat public şi în mod persistent păcatul, cel care se pocăieşte trebuie primit cu dragoste şi cu tot suportul moral şi duhovnicesc de care are atâta nevoie pentru a putea depăşi această atracţie anormală. Doar prin participarea activă la viaţa Bisericii omul îşi poate schimba înclinaţiile păcătoase, ajungând la adevărata descoperire şi împlinire a sinelui.