Citat:
În prealabil postat de macsim
De unde stii toate aceste lucruri? Si multe altele pe care le-ai mai scris pe aici?
|
Nu le stiu. Este o realitate de a fi, de a exista constient. La inceput e un observator, un martor ce observa. Martorul acesta il are fiecare nu doar eu. Dar multi prefera sa il tina adormit ca e mai usor. E mai usor sa il tii ingropat decat sa il trezesti. Cu ce il tii adormit? Cu ganduri. Cu caramizi ce formeaza un zid gros si dens care devine durere. Durerea creste pe masura ce iti acorzi timp, cat mai mult timp psihologic. Cu alte cuvinte, gandind ratezi prezentul. Ganditul poate doar sa isi aminteasca si sa anticipeze. Nu poate sa fie prezent. Astfel esti prins in iluzia timpului psihologic. Viata nu poate sa aiba loc nici in trecut si nici in viitor. Viata este in prezent iar scopul tau, in aceasta lume este sa devii constient ce inseamna sa traiesti total. Sa fii prezent total. Daca nu iti seama de acest lucru nu ai cum sa traiesti. De ce nu vrem sa daramam zidul? Pentru ca e construit de mult timp, caramizile s-au adunat, iar prabusirea e foarte dureroasa. Astfel timpul a devenit generator de suferinta iar acum necesita o si mai mare suferinta pentru a darama zidul. Trebuie sa imbratisezi durerea, suferinta caderii zidului si sa te abandonezi. Daca reusesti sa te abandonezi total (moartea eului), durerea dispare pentru ca durerea nu este altceva decat depunere de rezistenta interioara, impotriva firescului vietii. Dupa ce te abandonezi (crucificarea), din centrul crucii renaste ceva, constiinta, ai depasit un prag, ai murit inainte de a muri. Daca in tine a murit falsul ceea ce ramane e viata. Daca insa nu te abandonezi in durere, depui rezistenta interioara si mai rau amplifici durerea, prin urmare daca nu te abandonezi durerii te poate prinde moartea inconstient. Durerea launtrica vine, in prima parte, ca mesaj Divin, ca undeva in atitudinea ta ceva este gresit. Cu ce gresesti? Nu e o greseala in sensul literal, mai degraba este o incapacitate. Faptul ca depui rezistenta interioara fata de firescul vietii. Esti rigid iar rigiditatea naste durere. Esti ca celula canceroasa ce nu se integreaza in totalitatea corpului, fara sa fie constienta ca distrugerea corpului duce si la distrugerea ei. Daca poti fi maleabil si flexibil, durerea nu se naste. Daca esti rigid (constiinta mica), durerea vine sa topeasca rigiditatea ta. Fara doar si poate, dupa durere esti mult mai transparent. Esti mult mai viu, mai flexibil si mai constient. Pana si corpul tau devine mai putin dens. Mai aproape de fiinta, de centru, si de acolo se naste tot.