Trebuie tinut cont, in opinia mea, de urmatoarele fapte:
1. Ca Fotie a fost mai mult obligat sa devina patriarh, dupa depunerea lui Ignatie, deoarece el nu avea nici o afinitate cu astfel de functii care cereau mult timp si mult stress.
Fotie era nu carturar. Ii placea sa citeasca, sa studieze, sa mediteze, asa il descriu toti istoricii. Iar astfel de oameni de obicei nu se simt bine atunci cand sunt pusi sa administreze ceva, mai ales o biserica atat de mare cum era cea din Constantinipol.
2. Fotie nu a fost singurul caz de ierarh care a sarit treptele canonice. In apus, este binecunoscut cazul Sf. Ambrozie de Milan. De asemenea, au fost si papi care au fost inaltati la aceasta demnitate fara a trece neaparat prin toate treptele cuvenite. Nemaivorbind de faptul ca au fost multi papi simoniaci, care si-au cumparat titlul cu bani.
3. Fotie a fost la inceput respectuos cu papa, asa cum se cuvenea sa fie un mare ierarh cu un alt mare ierarh. Papa insa il dispretuia si il jignea numindu-l "Vir Fotius", adica laicul Fotie sau barbatul Fotie. Au mai fost si alte atacuri jignitoare din partea papei.
4. Daca ar fi fost suficienta autoritatea papei pentru a recunoaste pe Fotie, nu s-ar mai fi tinut sinodul de la 880. Dar sinodul s-a tinut, iar la acest sinod a fost anulat sinodul de la 870, a fost condamnat adaosul filioque, s-a discutat chestiunea bulgara, pe care sinodul a lasat-o in seama imparatului, iar rasaritenii au afirmat primatul de onoare al Constantinopolului, in pofida faptului ca legatii papali insistau pe primatul absolut al papei.
Faptele deci, atat cat se cunosc astazi, mai degraba contribuie la reabilitarea lui Fotie, decat la acuzarea lui.
E de neocolit faptul ca a fost un mare carturar, poate unul din cei mai mari pe care i-a dat crestinatatea. Iar oamenii acestia cu pasiune pentru carti si cunoastere, nu sunt in general oameni doritori de functii inalte. Cred ca nici Sf. Fotie nu a fost.
|