[Mihnea Dragomir]

Am lucrat câţiva ani zile ca voluntar la un cabinet medical înfiinţat pe lângă Parohia Cioplea, azi integrată în Bucureşti. Eu mergeam în fiecare joi acolo, alţi medici mergeau în alte zile. În afară de noi, cei de la Cioplea, Asociaţia Medicilor Catolici mai avea patru locaţii unde medicii lucrau pe bază de voluntariat: la Bărăţia, la Popeşti-Leordeni şi încă două de care nu-mi amintesc. Principala noastră atribuţie, practic era să împărţim nişte ajutoare care veneau din abundenţă prin Caritas, în linii mari medicamente şi lapte praf.

Într-o "tură", adică într-o joi, se prezentau cam 8 oameni. Activitatea a încetat prin 1998, deoarece nu s-a putut continua în mod legal, procedurile legale de acreditare a cabinetului şi de omologare a medicamentelor şi consumabilelor fiind mult prea complicate şi costisitoare. În linii mari, aş putea spune că a fost mai degrabă un eşec, deşi câteva sute de familii au beneficiat de ce făceam noi acolo.

O altă experienţă a fost organizarea unor cursuri de limba latină la o parohie vecină, în întregime finanţate de mine, astfel încât cursurile erau gratuite pentru utilizatori. Aveam capacitate de 25 de cursanţi, dar s-au prezentat doar 14, din care au terminat 9. Majoritatea pensionari. Am rămas cu impresia că, dacă ar fi fost cursuri plătite şi oamenii ar fi dat nişte bani ca să vină, ar fi tras mai mult folos şi ar fi avut succes mai mare.

O altă experienţă, de astă dată ca martor, am avut-o în ceea ce priveşte corurile de la parohii. Unele parohii îşi permit să plătească psalţii, altele (de exemplu a mea) nu îşi permit, lucrează cu voluntari. Diferenţa este ca de la cer la pământ. La Catedrală sau la Bărăţia, unde există corişti plătiţi şi capel-maistru care îşi ia banii, se văd rezultatele. La noi, grupul vocal al pensionarelor care îndeplineşte slujirea la strană cântă atâta cât poate, şi anume nu prea mult. Nu e vorba că nu ar avea voci, ci diferenţa e de repetiţii şi de lipsă a conducerii. Voluntarii au impresia că deja fac mult cântând Duminica (şi aşa şi e), nu mai poţi să-i chemi la repetiţii, că doar nu "s-au căsătorit cu parohia". Pe urmă, ascultarea de şeful corului e inexistentă. Nu-i convine ? Plec, să cânte singur ! Dincolo e disciplină: dacă nu asculţi indicaţiile capel-maistrului, ai să descoperi că nu eşti de neînlocuit.

Din aceste experienţe şi observaţii, am tras concluzia că, în general, activitatea pe bază de voluntariat este mai puţin eficientă în comparaţie cu activitatea pe bază plătită.