"Rugaciunea are stapanire asupra tuturor faptelor bune; ea naste lacrima pocaintei; ajuta cu putere la pacea din partea gandurilor, indemnand ca singur Dumnezeu sa fie socotit pacea desavarsita;
ea e maica dragostei lui Dumnezeu; singura ea curateste puterea cugetatoare a sufletului, intiparind in ea pe Dumnezeu, Cel ce pricinuieste si curatia ingerilor;
indrepteaza puterea poftitoare a sufletului spre Dumnezeu intru curatie, caci alipindu-se de Dumnezeu si stand de vorba cu El, care prin fire e Binele si Frumosul nesfarsit si mai presus de fire, leaga toata pofta de El;
iar mania, intr-atata o imblanzeste, incat omul cade si se roaga lui Dumnezeu, iar sufletul se smereste prin caderea la El; caci nimenea, rugandu-se, nu poarta un cuget nesmerit si manios.
De aceea, scurt vorbind, cuvioasa rugaciune curateste si indrepteaza toate puterile sufletului si toate lucrarile faptuitoare si intelegatoare; si mai ales isi alipeste vederea de Dumnezeu si, ca urmare, de dragostea dumnezeiasca, intr-o petrecere si vietuire linistita, potrivit cu cele spuse mai inainte" (Calist Angelicude).
|