[dobrin7m]

În prealabil postat de OmuBun

N-am citit chiar tot, dar se pare ca marea majoritate doreste ca MariS sa nu plece. Oare cati dintre noi putem gandi detasat? Oare Dumnezeu ce parere are in acest sens? Nu conteaza daca prezenta lui a fost de folos unora, sau de nefolos pentru sine, ci ceea ce vrea Dumnezeu de la el ca o urmatoare treapta. Ce ganduri ne anima cand ne pomenim dand sfaturi? Ne amintim oare cand apostolul Petru il ia deoparte pe Mantuitor sa-L "dojeneasca" fiindca nu se cade sa se lase omorat? Oare pe-ale lui Dumnezeu le gandim noi, sau pe-ale oamenilor?
Din punctul meu de vedere, consider ca fiecare dintre noi este liber sa decida cand si daca vrea s-o mai rareasca sau sa incheie definitiv. Numai cine nu vrea nu recunoaste ca acest forum, oricat de ortodox ar parea, creaza o dependenta periculoasa, dandu-ne impresia (falsa!!!) ca suntem mai de folos aici, decat in meditatie si rugaciune, imaginandu-ne ca suntem cineva care salvam suflete in deriva. E adevarat ca uneori se mai poate intampla si asa ceva, dar in marea majoritate dintre cazuri, este vorba de risipa si sminteala si ca de fapt aproape nimeni nu vrea sa inteleaga ca fiecare are de invatat de la fiecare. Centrul atentiei suntem NOI, ce-am spus noi, ce ni se raspunde noua, cine ne lauda, cine ne deranjeaza, pe cine mai vanam, pe cine mai laudam... Intotdeauna altii sunt pacatosi si rai si mandri si intotdeauna logica noastra este obiectiva si fara echivoc. Poate ca este, dar din pacate asta se intampla in detrimentul unei bune relatii cu Dumnezeu, pentru ca ajungem sa facem o rugaciune cam pe fuga, daca nu cumva suntem deja prea obositi de calculator si... adormim pe noi!! Este mult mai de folos sa facem o jumatate de ora de rugaciune pentru toti membri de pe forum, decat daca stam 24 de ore on-line cautand sa dam sfaturi "utile"!
Dumnezeu sa ne intelepteasca pe toti si va rog sa ma iertati daca raspunsul meu a suparat pe cineva!

Aveti perfecta dreptate. exact asa e. Eu am simt asta pe pielea mea. Intru si cateva zile ma prinde, ma tine acaparata, apoi realizez ca risipesc timp si iar ma retrag. Asa e. Te prinde ca intr-o valtoare , cu replici, si contrarii, care nu mai de folos nu sunt.