Multumiri si scuze
va multumesc si inca o data ma scuzati.
stiu ca trebuie sa vorbesc cu duhovnicul unele lucruri dar nu vreau nici sa abuzez de prezenta dlui. (nu vreau sa devin de-pendenta de nici o alta persoana pe care s-ar putea dintr-un motiv sau altul sa n-o mai pot "accesa").
nu am copii inca si sincer ma mai gandesc daca partenerul meu este persoana potrivita pentru a-mi educa copiii. si da, stiu ca eu ca femeie ar trebui sa fiu mai puternica si sa-mi impun pct de vedere, mai ales in privinta cultivarii spirituale a celorlalti (asemeni "mironositelor"). dar mai stiu si ca s-ar spune ceva de genul "sa nu vii singur in Imparatia Domnului", ci sa aduci cu tine pe cat mai multi "cazuti". (cu toate ca nu stiu daca m-am recuperat inca nici pe mine din "cadere"). poate ca tocmai de-asta nu mi-e usor si intimpin obstacole pentru a ma intoarce la Dumnezeu, pentru ca "multi sunt cei chemati, putini sunt cei alesi". asa cum puneati si dvs si mi-a spus si parintele meu, am de dus o cruce. din pacate mi-e prea frica de unele persoane si situatii ce s-ar putea intampla ( ex. conflicte) si nu atat de consecinte cat de reprosurile care mi s-ar face pe motiv ca ii "ranesc" pe cei apropiati ( = santaj sentimental). parintele meu mi-a atras atentia ca s-ar putea cauza sa fie de fapt mandria. asta ar fi o alta problema , deoarece e un pacat mare, dupa cum se stie. inca nu stiu daca asta e ceea ce simt cand ma 'ocarasc " ceilalti. al meu spune ca ei toti o fac pe buna dreptate, ca eu sunt cea care nu-mi fac treaba cum trebuie. dar el mai are si obiceiul sa dezminta ceea ce spune, zice ca a fost nervos, etc. e cam imatur. dar cu siguranta am si eu partea mea de vina.
Nu conteaza. Ma iertati ca "dau din casa". Stiu ca ar trebui sa imi rezolv singura problememel, dar din pacate sunt putin depasita.
va multumesc si ma iertati!
|