Da, corect. Nici eu nu am timp de pierdut. Şi pe mine m-au contrariat multe, mai ales în VT. În Noul nu cred că mă mai contrariază ceva. Da mi-am dat seama că ce e scris acolo e peste nivelul meu de înţelegere şi atunci m-am sprijinit pe teologi; iar tâlcuirile găsite la ei nu numai că m-au mulţumit, ci m-au lăsat fără grai uneori.

Edit: Discuţiile privind credinţa sau necredinţa pot fi, într-adevăr, interminabile, dacă se recurge la argumente. Aşa cum bine ziceai, e vorba de o experienţă subiectivă.
E un lucru paradoxal: ca să înţelegi, trebuie mai întâi să crezi. Altfel, situându-te în afară, nu vei vedea decât exteriorul. Cel care se află înăuntru nu mai poate vedea din afară şi îţi va spune că el vede lucrurile altfel. Nu avem, deci, acelaşi punct de observare, şi atunci sigur că nici concluziile nu vor putea fi aceleaşi. Ca să discutăm despre ceva, fie mă situez eu pe poziţia ta, fie tu pe a mea.

Dar, aş mai adăuga că dinăuntru lucrurile sunt mult mai interesante (din afară le-am văzut şi eu); şi abia când ajungi înăuntru înţelegi că - paradoxal, din nou - ai ieşit cu adevărat.