În prealabil postat de HoratiuM
Ba, chiar n-ai înțeles absolut nimic. Ateii se apropie întotdeauna cu o idee preconcepută de Biblie și, atunci, evident, îi ratează sensul. Ba mai mult, consideră că tocmai creștinii sunt cei care au idei preconcepute despre religia lor și întreaga lume și că trăiesc într-un fel de contrarealitate. Nimic mai fals.
Biblia este un text sacru, nu un tratat. O fi fost scrisă de oameni, dar acești oameni au fost inspirați de Spirit, nu au pus acolo ce le-a trecut lor prin cap.
În sfârșit, toate textele sacre vorbesc nu despre crearea unei galaxii sau a alteia, despre a unui quasar, a unei găuri negre, ci despre modelul perfect al Lumii. Acest model perfect nu este universul nostru fizic. Universul nostru fizic reprezintă ceea ce ne-a mai rămas din acea Lume, din acel Kosmos perfect și integral de la început. El este doar o fațetă, doar un aspect din infinitatea de aspecte și fațete pe care le avea Lumea perfectă de la început.
De aceea referatul biblic al Genezei nu poate fi înțeles literal: când ni se spune că Duhul Se mișca pe deasupra Adâncului de ape, este o greșeală fundamentală să se creadă că e vorba despre mări și oceane. Acolo NU e vorba despre H2O! Adâncul de ape este o expresie prin care se desemnează un Haos originar, un Nimic potențial din care a fost scoasă întreaga creație. Este folosită imaginea apei deoarece acest element simboliza dintotdeauna în vechile tradiții starea de nedeterminare, de potență pură. Dar în nici un caz nu trebuie să înțelegem că acolo ar fi existat deja oceane. În Nimicul potențial nu există absolut nimic, literalmente. Nici un atom, măcar. Nici un quarck, nici o gaură neagră, gaură de vierme darămite planete, galaxii etc.. Deci este absența oricărui "ceva", de orice fel va fi fost el. E o stare de absență în care ființa nici unui lucru nu se va fi coagulat pentru a da ceva prezent.
La fel, când ni se spune că din acest Adânc originar este scoasă o deosebire, o "întindere" ce separă Susul de Jos, adică Pământul de Cer, este iarăși o greșeală fundamentală să se creadă că e vorba de planeta Terra și de straturile ei atmosferice. Nimic de acest tip acolo. Pământul descris în referatul Genezei este cu totul altceva decât plăcile tectonice sau straturile de humus, roci și altele. Este vorba despre Pământul transcendental, "terra lucida", adică un teritoriu al inteligibilelor, cel din care sunt scoase, apoi, esențele concrete ale lucrurilor corporale. În foclorul diverselor popoare, inclusiv cel românesc, referirile la acest "terra lucida" se fac ca la un alt "tărâm", o lume paralelă celei fizice și muritoare în care trăim noi. E considerat un ținut de basm, feeric - și chiar în basmele autohtone au supraviețuit referiri la el ca la "tărâmul celalt".
Nici Cerul nu este stratul de ozon, ci reprezintă modelul inteligibil al esențelor htoniene: acolo se găsesc ideile inteligibile ale lucrurilor și Îngerii împreună cu Sofia.
Edenul, de asemenea, nu era un loc oarecare din Irakul de azi. De altfel, nici nu corespund descrierile. În Geneză ni se vorbește despre izvorârea unui râu din Eden care se împarte în patru brațe (Tigru, Eufrat, Pison și Ghihon). Pe hartă nu apare așa ceva: sunt doar două fluvii, numite, probabil eponimic, Tigru și Eufrat în amintirea celor două brațe edenice, care izvorăsc din regiuni învecinate (la opt sute de km distanță una de alta), curg în paralel și, apoi, confluează în așa numitul Shatt-al-Arab, la 200 de km înainte de a se vărsa în Golful Persic. La rândul său, Eufratul este rezultatul a două alte râuri confluente: Kara Su și Murat Su, primul cu 450 km înainte de confluență, iar al doilea cu 722 km. Înainte de confluența lor, Tigrul și Eufratul se mai găsesc apropiate unul de altul doar la izvorârea Tigrului care se găsește la 30 km distanță de confluența lui Kara Su cu Murat Su. Deci geografic nu corespund deloc descrierile. Și nu există indicii că lucrurile ar fi stat în mod diferit cu puțin înainte sau în timpul apariției omului în lumea fizică.
La fel cu Noe: aproape toată lumea crede că e vorba despre un Potop fizic. Dar nu e așa căci versetele biblice vorbesc în mod răspicat despre deschiderea Adâncului de ape despre care fusese vorba la început, la creația Lumii. Prin urmare Potopul nu a avut o realitate fizică, ci o ontologie metafizică - el a vizat decrearea Pământului, cu excepția ființelor intrate în Arcă.
Problemele care apar la interpretarea acestor evenimente se datorează faptului că textul biblic relatează multe fapte transcendentale, cu semnificație spirituală, deci, ca și cum ar fi fapte empirice, fizice. Pe lângă ele, însă, apar, precum în cazul Potopului, și episoade din care putem deduce săvârșirea unor fapte empirice și existența unei lumi empirice - lumea empirică, fizică apare târziu, abia după izgonirea protopărinților din Eden. Dar trebuie să fim conștienți de faptul că asfel de conlocuiri ale metafizicului cu fizicul produc în primul rând efecte suprasensibile și că un Potop metafizic, chiar dacă va fi lăsat și unele urme fizice, din punctul de vedere al urmelor fizice lăsate se poate să nu fie distinct de diverse evenimente geologice sau hidrologice care au marcat istoria naturală a Terrei. Căci o anomalie metafizică trebuie să fi marcat întreaga Creație, mai ales pe cea suprasensibilă, nu doar o parte minusculă a lumii fizice (o planetă rătăcită printre miliarde de galaxii, iar aici fără să știm dacă a fost un potop global sau nu).
Crampa mentală este greu de gestionat când ne dăm seama că Scriptura ne vorbește despre o conlocuire a lumii nevăzute cu lumea văzută în timpurile de la început. Adică putem înțelege că abia după izgonirea protopărinților din Rai, omul ajunge să pătrundă în lumea fizică, dar și după ce ajunge în ea, cele două lumi încă se mai încrucișează o vreme.
Întrebările vor veni, evident, în genul: au trăit oamenii în altă lume și s-au "teleportat" apoi în universul fizic pe planeta Terra? Aici trebuie să înțelegem că Lumea este ca un diamant cu mai mult fețe sau ca o clădire care are etaje cu dimensiuni diferite. De pildă, la "subsol" nu există decât o dimensiune; la "demisol", două dimensiuni; "parterul" este tridimensional și aici am ajuns să locuim noi; dar cum trecem către etaje, deja dimensiunile se înmulțesc. Astfel că dacă are loc un cutremur (Păcatul originar) și e tăiată legătura dintre etajele superioare și nivelele inferioare, cele două pot avea istorii diferite, paralele, pentru că nivelele inferioare devin autonome și se dezvoltă independent de cele superioare. Omul, care era proprietar al apartamentelor de la ultimul etaj, a fost expropriat și a trebuit să se refugieze la parter. Numai că schimbarea etajelor în condițiile schimbărilor antrenate de cutremur, duc la schimbări ontologice: dimensiunile ontologice se schimbă și, prin urmare, și condiția concretă a omului care, de la un Trup unic (Adamas în ebraică e plural și se traduce prin "oameni"), decade la corpuri individuale și muritoare. Evident, rămâne în continuare aceeași clădire, dar, cu timpul, lumea suprasensibilă își încetează legăturile directe cu cea sensibilă - adică etajele superioare nu mai au nici o cale directă de comunicare cu nivelele inferioare. Până când însuși Constructorul clădirii coboară la parter și, apoi, la fundație pentru vestea cea bună pentru locatarii de la parter (bântuiți de șobolani, gândaci, probleme cu canalizarea și inundații) și pentru a repara fundația.
Sper ca explicațiile și parabola pe care ți-am conceput-o pentru ca să-nțelegi mai bine, să-ți fie de înțeles.
*
În lumina celor de mai sus, devine evident că referirile la particule subatomice, ADN sau găuri negre și altele, nu au ce căuta în Biblie. Pur și simplu nu face obiectul Bibliei să descrie lumea de la parter. Ea descrie pur și simplu întreaga situație a clădirii și a locatarilor din ea. Și dă, de asemenea, o serie de indicii privitor la modul în care clădirea a fost concepută, dar fără a ne oferi planurile arhitecturale ale construcției. De altfel, pentru a le înțelege e nevoie de mintea unui Inginer aproape echivalentă cu cea a Constructorului originar. Iar noi știm cam care-i treaba cu inginerii noștri de parter, nu?...
|